Indicele preţurilor de consum (IPC) în luna ianuarie 2010 faţă de luna decembrie 2010 a crescut cu 1,68%, iar faţă de ianuarie 2009 cu 5,20%, potrivit Institutului Naţional de Statistică. Creşterea medie a preţurilor pe total în ultimele 12 luni (februarie 2009 – ianuarie 2010) faţă de precedentele 12 luni (februarie 2008 – ianuarie 2009) determinată pe baza IPC este de 5,5%, iar cea determinată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este de 5,4%.
Dacă luăm în considerare ultima lună din 2009 şi prima lună din 2010, el mai mult a crescut IPC la mărfurile nealimentare, cu 3,2%, urmat de IPC la mărfuri alimentare şi servicii – 0,4% respectiv IPC la servicii a crescut cu 3,3% în ianuarie 2010 faţă de ianuarie 2009.
Pe categorii
La mărfurile alimentare, IPC a crescut cel mai mult în prima lună a anului la cartofi – 2,05%, ouă – 1,78%, fructe proaspete – 1,73% şi lapte de vacă – 1,37%. Sunt şi mărfuri la care IPC a scăzut: fasole boabe – cu 0,37% şi zahăr cu 0,01%.
La categoria mărfuri nealimentare şi servicii, cel mai mare IPC a fost înregistrat la tutun şi ţigări – 13,87%, combustibili – 3,42%, energie electrică, gaze şi încălzire centrală – 2,28% şi la cărţi şi reviste – 2,12%. Scăderi ale IPC au avut loc la transporturile aeriene – 1,89% şi telefonie – 1,87%.
Începând cu luna ianuarie 2010, coeficienţii de pondere utilizaţi în calculul IPC sunt obţinuţi pe baza cheltuielilor medii lunare pe gospodărie rezultate din ancheta bugetelor de familie realizată în 2008.
Dan Birta
Citiți principiile noastre de moderare aici!