El a debutat în viaţa de antreprenor din liceu, atunci când a demarat un business menit să integreze moneda digitală ca modalitate de plată pe piaţă. Acum tânărul, student la Teologie, şi-a diversificat paleta antreprenorială. Ionel Roşu face şi trading pe Forex. Departamentul Tinerilor Antreprenori din România e condus de la Oradea.
Acesta s-a format în cadrul Uniunii Naţionale a Patronatului Român la iniţiativa tânărului antreprenor Ionel Roşu, mentorat la primii paşi în afaceri de preşedintele Comisiei de Transport a UNPR Vasile Fonoage. Iniţiativa tânărului datează din ianuarie 2019, iar Ionel Roşu spune că a simţit nevoia şi dorinţa de a crea la nivel naţional o organizaţie care să unească tinerii care au afaceri, pe cei care vor să aibă business-uri sau care, pur şi simplu, doresc să fie lideri.
„Departamentul Tinerilor Antreprenori din România e o organizaţie din cadrul UNPR care se ocupă cu educarea tinerilor în toate domeniile de business, leadership, public speaking şi, în general, de dezvoltarea lor personală. Ne dorim să contribuim la educaţia viitorilor oameni de afaceri, leaderi, directori, manageri şi de ce nu a viitorilor oameni politici”, spune Ionel Roşu. Cum se va realiza acest obiectiv? Tânărul spune că una dintre modalităţi este crearea de evenimente periodice.
„Într-o primă etapă ne-am propus organizarea de evenimente periodice unde să avem ca invitaţi oameni de succes din toate domeniile, oameni care prin expertiza lor să modeleze caractere, să fie mentori pentru tineri, să-i susţină, să le fie suport pentru a-i sprijini în depăşirea obstacolelor şi de ce nu pentru a-i învăţa să se ridice după un eventual eşec”, e ambiţia tânărului.
O altă modalitate de acţiune pentru formarea viitorilor oameni de afaceri, a viitorilor leaderi şi manageri sunt crearea, la nivel naţional, a centrelor de leadership, acolo unde tinerii vor urma cursuri şi programe „care să le ridice nivelul de excelenţă”. Grupul ţintă căruia i se adresează Departamentul Tinerilor Antreprenori din România e format din tineri între 16-35 de ani. Alături de Ionel Roşu, din boardul organizaţiei fac parte tineri ale căror familii au dezvoltat, de-a lungul timpului, afaceri de succes: Raul Corbuţ e student, iar familia sa e cunoscută pentru afacerile în Agricultură, Antonio Pop vine dintr-o familie cu business-uri în imobiliare, în timp ce Gabriel Fekete şi Sebastian Paşcalău au familii cu afaceri în turism.
Întrevederi cu miniştri
„Până acum ne-am aflat într-o perioadă de aderare a membrilor şi de înfiinţare a filialelor din Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara”, a explicat Ionel Roşu. Departamentul Tinerilor Antreprenori se adresează, pe de o parte tinerilor care au deja o afacere şi doresc să o crească, să o dezvolte, iar pe de altă parte celor care doresc să pună bazele unui business, sau vor să devină manageri, leaderi.
Tânărul orădean a avut deja întrevederi cu mai mulţi membri ai Guvernului în scopul semnării unor parteneriate în urma cărora acţiunile Departamentul Tinerilor Antreprenori din România să se bucure de susţinere şi sprijin. Ministrul Culturii, al Educaţiei, ministrul Economiei, cel al Sportului şi cel pentru Mediul de Afaceri s-au aflat printre miniştrii cu care Ionel Roşu a avut discuţii pe seama proiectului care se dezvoltă de la Oradea.
„Ne gândim la o colaborare strânsă cu Ministerul Mediului de Afaceri, dar vrem să organizăm acţiuni şi cu Ministerul Sportului. De exemplu, ne gândim să creăm lideri în Sport. Şi atunci, mizăm pe suportul ministerului de profil pentru a aduce la întâlnirea cu tinerii care au acest deziderat, oameni care au demonstrat că ştiu cum se gestionează un astfel de proiect, de exemplu Gheorghe Hagi. Cu ministerul Educaţiei ne gândim să avem acţiuni care să contribuie la educaţia antreprenorială, latură care nu se studiază în şcoli”, spune Ionel Roşu.
Trimite articolul
Xvezi sa nu intri in conflict cu marele antreprenor daniel zis si clopote aurite, teologia nu este antreprenoriat
Super post. Do you have any other ones you can put? I like the content. 🙂