Muzeul Ţării Crişurilor Oradea – Complex Muzeal, organizează vineri, 23 septembrie, de la ora 13:00, conferința susținută de prof. univ. dr. Ion Cuceu cu titlul Manuscrisele Fondului „Ion Muşlea” la Arhiva de Folclor a Academiei Române, în sala de conferințe a instituției muzeale din Str. Armatei Române nr. 1/A.
Prof. univ. dr. Ion Cuceu este o personalitate remarcabilă a etno-folcloristicii românești situându-se în galeria marilor specialiști români ai domeniului, parcursul academic fiind unul de excepție, atât din punct de vedere publicistic, cât și din punct de vedere al documentărilor și specializărilor realizate în antropologie culturală şi etnologie comparată în Franţa, Ungaria, Republica Moldova, Ucraina, Belgia şi România. Între 1990 și 2011 a fost director al Institutului Arhiva de Folclor a Academiei Române, contribuind din plin la informatizarea și la digitalizarea acesteia.
Este autor și coordonator a 20 de volume, a 17 cărți, a peste 130 de articole și studii de specialitate, a susținut 195 de conferințe în țară și străinătate, a coordonat 13 programe de cercetare și 15 corpusuri de texte etnografice și folclorice, a participat la 172 de sesiuni și congrese științifice, a condus 43 de teze de doctorat. Totodată face parte din bordul a numeroase instituții și reviste de specialitate din țară și străinătate. Pentru aceste realizări a fost premiat de Academia Română și de către alte instituții culturale, civice, religioase și de specialitate din țară și străinătate.
Moderatorii întâlnirii cu prof. univ. dr. Ion Cuceu vor fi prof. univ. dr. Gabriel Moisa, managerul Muzeului Ţării Crişurilor şi dr. Vasile Todinca, cercetător ştiinşific I la Muzeul Ţării Crişurilor. Intrarea la eveniement este liberă în limita a 150 de locuri.
Partenerii Muzeului Ţării Crişurilor în organizarea evenimentului sunt Universitatea din Oradea prin Facultatea de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Științele Comunicării și Centrul de Studii Interdisciplinare al Academiei Române, Consiliul Județean Bihor, Primăria Municipiului Oradea, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca prin Facultatea de Studii Europene și Institutul Arhiva de Folclor a Academiei Române.
[eadvert]
Citiți principiile noastre de moderare aici!