Colecţia Royaltissim, o colecţie de lux, dar totuşi accesibilă, se distinge prin versalitate exclusivă dedicată femeii care îţi doreşte să fie remarcabilă şi feminină pe tot parcursul zilei. Fie că e adepată a stilului trendy sau a celui clasic. Colecţia Royaltissim a fost formată din zece rochii realizate în acelaşi stil feminin cu accente glam cu care designerul a obişnuit.
Look sofisticat
Culorile fine, pastelate, materialele fluide: mătase, dantelă se combină într-un look sofisticat şi de impact. Tehnica de realizare a colecţiei este o premieră pentru brandul Ioana Silaghi, deoarece mixează mai multe texturi, culori şi forme pentru a reda un întreg unitar. Colecţia a fost inspirată de o vizită făcută la Londra, de nobleţea pe care o degajă Casa Regală britanică. Printre modele care au urcat pe podium pentru prezentarea Royaltissim s-a aflat şi Loredana Chivu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!