Ioana Mihăilă, fostul ministru al Sănătății și vicepreședinte USR Bihor, a anunțat pe pagina de Facebook că fiul ei de 8 ani s-a vaccinat miercuri, împotriva COVID-19.
„De ieri a început vaccinarea copiilor cu vârstă peste 5 ani. Mai târziu decât mi-aș fi dorit, dar mă bucur că am ajuns în acest moment. Ca mamă, protejarea copiilor mei este prioritatea oricărei zile. Cu aproape 35.000 de cazuri de COVID-19 ieri, vaccinarea copiilor este extrem de importantă. Noi, toți părinții, ne dorim ca cei mici să se poată bucura de viață și de toate activitățile normale vârstei lor. Iar vaccinul le redă libertatea de a fi copii”, a declarat Mihăilă.
Începe vaccinarea copiilor cu vârste cuprinse între 5 și 11 ani. Părinții pot primi o zi liberă
[eadvert]
Ea a adăugat că îi înțelege pe părinții care sunt reticenți cu privire la vaccinarea copiilor împotriva COVID-19.
„Ce părinți am fi dacă nu ne-am face griji? Însă protecția față de acest virus și față de posibilele urmări este în opinia mea mai importantă decât orice potențial efect advers post vaccinare”, subliniază fostul ministru.
Despre riscul apariției miocarditei la copii, Mihăilă spune că „este un efect advers constatat în frecvență extrem de mică, circa 2 cazuri la un milion de doze de vaccin administrate la copii”.
Ea adaugă că riscul e mai mare la băieți între 14 și 20 de ani.
„În schimb, riscul miocarditei la copii este de 17 ori mai mare dacă aceștia se îmbolnăvesc de COVID-19. Eu recomand părinților să se informeze din surse științifice și să decidă apoi pentru binele copiilor și al lor înșiși. Decizia pe care am luat-o eu este deja evidentă”, a mai spus vicepreședintele USR.
Ea le-a mulțumit medicilor și asistenților de la centrul de vaccinare din Oradea.
„Felul în care știu să se poarte cu copiii este minunat. Și fiul meu le-a mulțumit pentru acadea”, a încheiat Ioana Mihăilă.
Trimite articolul
X„În schimb, riscul miocarditei la copii este de 17 ori mai mare dacă aceștia se îmbolnăvesc de COVID-19.
Dacă afirmația era adevarata spuneai si sursa “stiintifica” să citească needucatii .
Mare mincinoasă poti fi. Sper ca nu ți-ai sacrificat copilul pentru un post la minister.
O mamă adevarata nu ar baga in copil ceva ce ” official scientists ” nu răspunde pentru acel produs experimental.
“Dar te înțelegem”…
trist
Pe cine naiba interesează ce face tuta asta!!!
-
Pe tine ca ai citit. 🙂
Imi explica si mie cineva de ce tot apare proasta asta la stiri? Numai pe vremea comunismului mai aveam parte de asa incompetenti.
-
Da curg stirile cu epilatoarea asta pe bihon.ZILNIC.Au devenit o fitiuca userista.
Cred ca ar trebui sa va fie rusine doamna dr! Vaccinul NU are indicatie la copiii sub 12 ani!!! Pentru curiosi cititi prospectul!!! Absolut infect comportamentul dumneavoastra de “medic”!!!
Bai proasta dracului, ai merita sa fii decăzuta din drepturile părintești, dacă într-adevăr ti-ai supus copilul la tratamentul genetic experimental numit impropriu vaccin anticovid19 . Neterminata naibii.
https://crowdbunker.com/v/rK2EYyKtQT
-
Mie doamna mi s-a părut foarte ironica.
Tot in vaccin i-as tinea, da ce dracu de moda e asta sa te lauzi la toti ca esti vaccinat ca o vaca … tine naibii bucuriile pentru tine
Freedomconvoy2022…CANADA
Time to wake up.
Ca si cum m-ar durea intre picioare de ce decide boarfa pt plodul ei ….!
Mihăilă e doctor de hormoni.
De ce ne vorbește ea de răceala Covid19 și despre vacin experimental????
La fel și muie ăla de Arafat, doctor anestezist ne vorbește de viruși
Pulă de Jurcă a terminat medicina, nu are nicio specialitate și ne vorbește de Covrig.
La fel și șeful OMS, a terminat ceva școala de medicină, nu a profesat nicio zi ca și doctor.
Sau muie ăla de Bil Gates ne povestește despre viruși, el nici măcar nu e doctor, se pricepe calculatoare.
-
In schimbu tu, Mișu, esti expert in oameni si-i pot caracteriza si judeca pe toti. Bravos! Dubla masura se aplica si pentru tine.
-
Ce nu am dreptate? Vorbește un doctor de hormoni despre vaccin. Ca și cum ar vorbi un mecanic auto despre avioane.
-
👍
-
Bai Mișulică,
Fata de tine, eu zic ca are TOT dreptul sa vorbească… de ce? Pai uite de ce :
“1999 – 2005 – Facultatea de Medicină Cluj-Napoca, România.
Diploma de doctor – medic, specialitatea Medicină Generală la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Hațieganu ” – Cluj”in plus :
– secretar de stat în Ministerul Sănătății între 1 februarie și 21 aprilie 2021
– Ministru al Sănătății între 21 aprilie și 8 septembrie 2021,COPARAND cu TINE, are TOT dreptul din lume sa vorbească, pe când TU,(vorba uni clasic încă in viața “un neterminat al p…”) ce drept ai?
Când o sa fii pe aceeași treapta cu ea, atunci o sa poți, dar pana atunci, alta vorba “înțeleapta”, “ciocu` mic” ! 🤣🤣
-
-
Minte de USR-ist.