Fostul ministru al Sănătății, Ioana Mihăilă, susține că investițiile în infrastructura spitalicească, prin PNRR, sunt de 1,7 miliarde de euro. Declarația vine după ce actualul ministrul al Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat la Antena 3 că pentru Agenția Națională pentru Dezvoltarea Infrastructurii Spitalicești, înființată prin PNRR, consultanța ar fi mai mare decât valoarea obiectivului. „La Agenţia Naţională pentru Investiţii în Sănătate, funcţionarea agenţiei este finanţată cu 5 milioane de euro şi consultanţa – cu 25 de milioane de euro. Aşa a fost făcut contractul. Deocamdată am pus documentele la dispoziţia Corpului de Control al prim-ministrului”, a declarat Rafila, marți seara, pentru sursa citată.
[eadvert]
De cealaltă parte, Mihăilă susține că „«experții» din PSD ne arată din nou că nu știu cu ce se mănâncă construcția de spitale”. „Acum, ca să își justifice incompetența și întârzierile cu implementarea PNRR, iese din nou la atac și trimite corpul de control al premierului să verifice modul de redactare al componentei sănătate din PNRR. (…) Spune domnul Rafila deci că există în PNRR cheltuieli cu «consultanța» în valoare de 25 de milioane de euro la «investiții» de 5 milioane de euro. Sună cumva ciudat și spectaculos”, a postat fostul ministru pe contul de Facebook.
Agenție nouă pentru construcția spitalelor
Fostul ministru a explicat că Ministerul Sănătății are două direcții care se ocupă de construcția de spitale, însă, potrivit sursei citate, amândouă ar fi ineficiente. Iar Comisia Europeană a fost „îngrijorată că Ministerul Sănătății nu are capacitate de a face spitale – și avea dreptate dacă ne uităm la ce au făcut de fapt «experții» PSD”. Prin urmare, în PNRR s-a negociat înființarea unei agenții specializate. „Am reușit finanțarea ANDIS din PNRR și asta e o realizare politică importantă, pentru că Comisia nu acceptă fonduri pentru funcționarea instituțiilor decât în cazuri excepționale. Rafila se plânge acum că este finanțată ANDIS din PNRR. Ciudat. De fapt, situația este așa: 5 milioane sunt cheltuielile cu operaționalizarea și funcționarea ANDIS pe 5 ani, iar 25 de milioane sunt cheltuielile cu asistența tehnică”, subliniază Mihăilă, care explică și pe ce sunt cheltuile cele 25 de milioane de euro. „Așa că domnul Rafila să își vadă de treabă și să înceapă să lucreze la actele normative care sunt deja într-o mare întârziere: criteriile de prioritizare pentru centrele comunitare, criteriile de prioritizare pentru spitale, ordonanța de înființare a Agenției Naționale pentru Dezvoltarea Infrastructurii de Sănătate. Sau poate măcar să elaboreze normele pentru legislația primară care a fost deja aprobată în mandatul USR și care prevedea, printre altele, pilotarea și derularea unor mecanisme de plată/ rezultat, care ar aduce îmbunătățiri semnificative în calitatea actului medical. Acestea aveau termen decembrie 2021. Și acestea finanțabile din PNRR”, conchide fostul ministru.
25 de clădiri noi
Într-un editorial publicat pe digi24.ro, Ioana Mihăilă a scris că în PNRR sunt 1.7 miliarde de euro pentru construcția de spitale noi sau de corpuri noi de spital, precum și pentru dotarea lor cu aparatură. „Dacă autoritățile centrale și locale își fac treaba, până în 2026 ar trebui să avem finalizate 25 de clădiri destinate funcționării spitalelor construite și puse în funcțiune. Aceste fonduri vin în completarea celor din Programul Operațional Sănătate, din care se va finanța construcția celor 3 spitale regionale dar și infrastructura centrelor de transfuzii, noi ambulatorii și secții de spitalizare de zi sau secții de recuperare și îngrijire pe termen lung”, a scris fostul ministru în editorial.
Asistență tehnică de 25 de milioane
– Redactarea studiilor de fezabilitate pentru 8 spitale de importanță majoră: 12 milioane de euro;
– Monitorizare de proiecte de construcții pentru 6 spitale de importanță majoră: 2.5 milioane de euro + 1.3 miloane pentru planificarea și monitorizarea etapelor de construcție și a instalării de echipamente medicale.
– Asistență tehnică pentru redactarea documentelor de achiziții publice și pentru derularea procedurilor de achiziții publice: 898.000 de euro;
– Asistență tehnică pentru dezvoltarea capacităților de management financiar a personalului ANDIS, in scopul elaborării de modele financiare, de analize cost-beneficiu, audit financiar: 268.000 euro
– Asistență tehnică permanentă pentru personalul ANDIS, instruirea personalului privind managementul portofoliilor de investiții în infrastructură – pe o perioadă de 5 ani – 3.360 mil euro
– Asistență tehnică pentru elaborarea normelor metodologice privind funcționarea și siguranța la nivelul spitalelor din România: 2 mil euro
– Asistență tehnică pentru operaționalizarea spitalelor: organizare, angajarea personalului, ghiduri, protocoale și proceduri interne, planificare de resurse umane, training pentru resursele umane, design si implementare suport IT, managementul riscului : 3.5 mil euro
Trimite articolul
XUSR, partidul în care o întreagă generaţie şi-a pus speranţe, oameni care fie nu se regăseau reprezentaţi de partidele clasice, PNL, PDL, PSD, ALDE, PMP, fie nu votau şi nu erau interesaţi de politică, a eşuat lamentabil la guvernare, în scurta coabitare cu PNL
Fostul ministru al Sănătăţii Ioana Mihăilă a declarat, miercuri seară, că NU medicametele sunt cele care rezolvă problema COVID-19, iar lipsa lor, deşi este o problemă, ”ocupă prea mult din discuţia publică, raportat la importanţa ei”. Mihăilă susţine că vaccinul este unica soluţie pentru reducerea mortalităţii în rândul persoanelor infectate cu SARS CoV-2.
”Trebuie să înţelegem că medicamentele nu rezolvă problema. Lipsa medicamentelor de acum este o problemă, dar este o temă care ocupă prea mult din discuţia publică, raportat la importanţa ei. La 1.000 de pacienţi care sunt trataţi cu Remdesivir, 12 sunt salvaţi. E nevoie să tratăm 1.000 de pacienţi cu Tocilizumab ca să salvăm 30. Asta în contextul în care, pentru vaccinare, riscul de mortalitate scade de 20-30 de ori. Diferenţa este enormă între ce face vaccinul pentru reducerea mortalităţii, pentru a scădea riscul de a muri de infecţia COVID-19 şi ce fac medicamentele”, a declarat Ioana Mihăilă, la Profit News, miercuri seară.
cine vorbeste….