Cel care a pus punctul pe „i” în cadrul conferinţei de lansare a proiectului a fost directorul executiv al AJOFM Bihor, Békési Csaba, care a observat că în prezidiu sunt patru bărbaţi, ceea ce spune multe despre accesul femeilor din Bihor pe piaţa muncii şi în funcţii de conducere. „Îmi dau seama că rezultatele bune ale AJOFM Bihor se datorează procentului mare de femei din instituţie, de 87%”, a apreciat cu mândrie Békési Csaba.
„Din punct de vedere al legii, în România există egalitate de şanse între femei şi bărbaţi, dar de la lege la realitate este distanţă mare”, este de părere Floarea Chipea. Aceasta a adăugat că prima condiţie care asigură succesul este educaţia, dar şi preocuparea constantă de a fi la curent cu noutăţile. „La condiţii egale şi calităţi egale, femeia nu are aceleaşi oportunităţi”, a concluzionat Floarea Chipea.
Luminiţa Popa este de părere că „femeile din Bihor sunt flămânde după consiliere personală şi îşi doresc foarte mult să se dezvolte”. „Cred extrem de mult în puterea femeilor de a-şi îmbunătăţi potenţialul. Cred şi în potenţialul femeilor de a face parte din elita celor cu funcţii de conducere”, a declarat Luminiţa Popa.
Directorul AJOFM Bihor şi-a exprimat convingerea că acest proiect va ajunge acolo unde, într-adevăr este nevoie de el, iar la final la masa prezidiului vor fi mai multe femei care vor demara o afacere.
Citiți principiile noastre de moderare aici!