Investitorii cehi sunt interesaţi de dezvoltarea relaţiilor cu firme din judetul Bihor şi Oradea. Sala Traian Moşoiu a PrimărieiOradea a găzduit miercuri, 29 septembrie 2009, o întâlnire între reprezentanţii a zece firme din Cehia şi agenţi economici locali.
La întâlnire au fost prezenţi E.S. dl. Petr Dokládal, ambasador al Republicii Cehe la Bucureşti, Biro Rozalia – viceprimarul Oradiei, Radu Ţîrle – preşedintele CJ Bihor, Ioan Micula şi Constantin Badea – preşedintele, respectiv directorul general al Camerei de Comerţ şi Industrie Bihor şi deputatul Adrian Merca. Întâlnirea a fost organizată Ambasada Republicii Cehe la Bucureşti, împreună cu Primăria municipiului Oradea, Camera de Comerţ şi Industrie Bihor şi Centrul de afaceri Slovaco-Ceho-Român cu ocazia „Zilei intreprinzătorului ceh”.
Discuţii
„În vreme de criză economică este important să materializăm toate modalităţile de sprijin a sectorului privat. Bihorul şi Oradea au un potenţial ridicat, care trebuie exploatat la maxim”, a declarat Biro Rozalia, salutând delegaţia cehă. „Pentru generaţia mea, Oradea a fost o poartă a României. Am venit prima dată la Oradea în urmă cu 40 de ani, cu părinţii, când eram copil. Firmele prezente reprezintă un fragment din cele 380 de firme cehe înregistrate în România”, a precizat ambasadorul Republicii Cehe la Bucureşti.
Cooperarea româno-cehă în 2008 a atins o cifră de afaceri de două miliarde de euro. „Suntem prezenţi pe piaţa din România şi interesaţi să dezvoltăm colaborarea cu firmele româneşti. Sunt bucuros că la Praga a luat naştere Camera de Comerţ româno-cehă”, a spus E.S. dl. Petr Dokládal.
Radu Ţîrle a mulţumit ambasadorului ceh pentru sprijinul acordat vizitei efectuate în urmă cu câteva săptămâni de 35 de fermieri bihoreni.
După discursurile inaugurale, firmele din Cehia şi cele din judetul Bihor au discutat despre afaceri.
La această acţiune au participat zece firme cehe, interesate de colaborare cu societăţi comerciale din judetul Bihor, din domenii diverse: construcţii şi materiale de construcţii, epurarea apei, hidro informatică şi economia apelor, managementul proiectelor finanţate prin fonduri europene, servicii de geodezie şi aparate şi instrumente destinate lucrărilor geodezice, iluminat public şi instalaţii electrice complexe, producţia de incubatoare pentru ferme avicole, maşini pentru prelucrarea pietrei şi a nisipului.
Dan Birta
Citiți principiile noastre de moderare aici!