Judecătoria Aleşd este în reparaţii capitale, extindere şi modernizare, iar la Marghita şi Beiuş se derulează de asemenea reparaţii capitale, modernizări şi amenajări.
„Am stabilit ca, până la finalul lunii care urmează, să avem o evaluare pe tot ce înseamnă investiție, să putem să le prioritizăm la Ministerul Justiției și să fim siguri că acele proiecte pe care vom pune degetul vor fi derulate în sensul în care ni-l dorim cu toții. Judecătoria Aleșd este în reparații capitale, extindere și modernizare”, a precizat Gorghiu.
Potrivit acesteia, s-au alocat fonduri și s-au cheltuit 246.000 de lei pentru realizarea expertizei tehnice și a studiului de fezabilitate.
„Pe 26 octombrie va fi predată documentația și, teoretic, se va trece la etapa de proiectare și execuție (în următoarele două-trei luni), iar în prima jumătate a anului viitor va începe lucrarea. Voi trimite de la Minister o echipă tehnică, un inginer, să vadă la fața locului exact care este situația.
[eadvert]
La Marghita și Beiuș avem în vedere un proiect de reparații capitale, modernizări și amenajări. Anul acesta au fost alocate pentru fiecare fonduri de câte 200.000 de lei. De asemenea, am alocat bani pentru realizarea expertizei tehnice și a documentației de avizare. Pentru ambele termenul de predare a documentației este 30 noiembrie. Îmi doresc ca toate investițiile să fie realizate în proiecte relevante pentru comunitate”, a spus ministrul Justiției.
Credit de 100 de milioane de euro
Alina Gorghiu este de părere că investițiile în infrastructura sistemului judiciar sunt foarte importante, pentru că ele asigură un act de justiție de bună calitate.
„Ieri am adoptat în Guvern o inițiativă, un acord care prevede un împrumut de 100 de milioane de euro, contractat de la Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare pentru finanțarea proiectului «Consolidarea bazelor pentru îmbunătățirea furnizării serviciilor judiciare». Este un acord care s-a semnat în iulie 2023, la București, și va fi transmis Parlamentului”, a anunțat Alina Gorghiu.
Prin aceste fonduri vor fi construite și reabilitate șapte sedii de instanțe: din Calafat, Oradea, Vălenii de Munte, Șimleu Silvaniei, Oravița, Filiași și Tribunalul Sibiu, a anunțat ministrul.
„De asemenea, este vorba despre proiectarea completă a cartierului de justiție, inclusiv obținerea autorizațiilor de construire”, a precizat ea.
80 km de arhivă
Ministra a vorbit și de digitalizarea arhivelor din București, din aceleași surse de finanțare.
„În momentul acesta avem 80 de km de arhivă. În plus, vom reface infrastructura digitală pentru 1.300 de instanțe. Rețelele sunt mai vechi de 20 de ani. E important să vă spun aceste lucruri ca să știți de unde pornim și unde vom ajunge cu acești bani.
Totodată, în această toamnă, vom finaliza investiții importante în județele: Hunedoara, Mureș, Gorj, Olt, Dâmbovița, Argeș și Vâlcea. Vor fi reabilitate, modernizate, finalizate și date în funcțiune”, a mai afirmat Gorghiu.
Bani pentru onorariile avocaților
La întâlnirea cu avocații din județul Bihor, Alina Gorgiu le-a promis acestora că le vor fi achitate la timp onorariile din oficiu.
„În ședința de Guvern de ieri am reușit să suplimentăm bugetul Ministerului Justiției pe anul 2023. O parte din fonduri, respectiv 27 de milioane, au fost destinate achitării onorariilor din oficiu. Este un proiect foarte bun și important pentru că asigurăm asistența colegilor avocați în toate cauzele până la sfârșitul anului. Ministerul își dorește o colaborare foarte bună cu tot sistemul judiciar. Noi considerăm avocații o parte extraordinar de bună și eficientă pentru actul de justiție”, a spus Gorghiu.
Ministrul Justiției: sediu nou pentru parchetele din Bihor. Se va întinde pe o suprafață de 5.000 mp
Citiți principiile noastre de moderare aici!