Comisarul european Corina Crețu a aprobat două noi proiecte de investiții în România, în domeniul transportului rutier și, respectiv, al infrastructurii de apă.
Peste 76 milioane de euro din Fondul european de dezvoltare regională vor fi investite în lucrările ce vor fi efectuate la drumul naţional DN76 (cod european E79), care traversează țara și reprezintă conexiunea cu sudul Europei, respectiv Bulgaria și Grecia, și cu nordul ei, adică Ungaria. Europarlamentarul a explicat că investiţiile vizează secțiunea de drum ce leagă orașele Oradea şi Deva.
„Drumul trece prin județele Hunedoara, Arad și Bihor, înainte de a face legătura cu Borș și va îmbunătăți accesul în municipiile Deva și Oradea ceea ce va genera o mai mare dezvoltare economică, stimulând totodată ocuparea forței de muncă și dezvoltarea regională în aceste județe”, a declarat comisarul Corina Creţu într-un comunicat.
Citiți principiile noastre de moderare aici!