Tânărul primar al Aştileului, Ionuţ Lazăr, va semna azi contractul cu firma care a câştigat licitaţia pentru executarea lucrărilor la reţeaua de apă şi canalizare din comună. „ Vor fi executate lucrări la magistrală în :Aştileu, Peştera şi Chistag. Este cel mai mare proiect din istoria comunei, un proiect de 2 milioane de euro, adică aproximativ 90 miliarde lei vechi. Se vor introduce 17 km de conductă. Banii provin de la Fondul de Mediu cu o cofinanţare de 5% din partea Primăriei”, spune primarul Aştileului. Lucrările vor fi executate de TermoPro Edil, firma care a câştigat licitaţia. „Au fost doar două firme la licitaţie, deoarece criteriile erau greu de realizat: lucrări similare în portofoliu, dar şi 20 de miliarde lei vechi în cont. Aceasta fiindcă firma va trebui să realizeze din fonduri proprii prima parte a lucrărilor, până se va realiza decontarea cu Fondul de Mediu”, a spus Ionuţ Lazăr. Primarul s-a arătat nemulţumit de faptul că rezultatul licitaţiei a fost contestat, ceea ce a generat blocarea proiectului de la începutul anului până în prezent.
Citiți principiile noastre de moderare aici!