Școala Gimnazială nr. 11 va crea condiții superioare pentru cei 1.020 de elevi ai săi.
La sfârşitul săptămânii trecute, a fost semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Reabilitare fațade și amenajări interioare, reabilitare instalații sanitare și electrice la Școala Gimnazială nr. 11 Oradea”. Contractul a fost semnat între Municipiul Oradea, Agenția de Dezvoltare Regională NV și Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației.
Obiectivul general al proiectului îl reprezintă creșterea gradului de participare a elevilor la nivelul învățământului obligatoriu din Municipiul Oradea, în special pentru copii cu risc crescut de părăsire timpurie a sistemului.
Municipiul Oradea a depus spre finanțare acest proiect în luna februarie 2018. Valoarea totală a proiectului este de 14.276.018,74 de lei, din care valoarea nerambursabilă este de 13.990.498,35 de lei, iar contribuția proprie a Municipiului Oradea este de 285.520,39 de lei.
În cadrul proiectului, vor fi reabilitate patru corpuri de clădire ale unității de învățământ și vor fi create condiții favorabile pentru creșterea gradului de participare la nivelul învățământului obligatoriu pentru un număr de 1.020 de elevi. Totodată, vor fi îmbunătățite facilitățile necesare pentru desfășurarea Programului „Școală după Școală”, în special pentru copiii cu risc crescut de părăsire timpurie a învățământului obligatoriu. De asemenea, este avută în vedere creșterea eficienței energetice a clădirii școlii.
Lucrări
Concret, vor fi reabilitatea fațadele unității de învățământ și vor fi realizate amenajări interioare, vor fi reabilitate instalațiile sanitare și electrice ale acesteia, precum și lucrări exterioare – amenajare curte.
„Sunt prevăzute lucrări de arhitectură precum: schimbarea tâmplăriei exterioare în proporţie de 10% şi aplicarea glafurilor exterioare, termoizolarea pereţilor exteriori şi reparaţii la tencuielile exterioare (unde este cazul), desfacerea pardoselilor interioare şi realizarea lucrărilor pentru refacerea acestora cu parchet, realizarea de reparaţii la nivelul tencuielilor, desfacerea balustradelor şi mâinii curente la casa scării, desfacerea instalaţiilor de apă-canal şi refacerea acestora, montarea paratrăznetului, extinderea zonei aferente vestiarelor, desfacere trotuar protecţie şi refacerea acestuia, termoizolarea soclului, refacerea circuitelor electrice şi completarea acestora cu circuite de curenţi slabi (supraveghere video, semnalizare incendiu, efracţie), refacerea trotuarelor de protecţie existente sau trotuare de protecţie noi pe tot perimetrul clădirilor, amenajarea pistelor de alergare şi sărituri cu suprafaţa de tartran, curăţarea zonelor verzi şi crearea altor părţi de covor vegetal, realizarea racordurilor şi schimbarea gurilor de scurgere a apelor pluviale din curte, construirea unui teren de minifotbal şi altele. Totodată, vor fi realizate lucrări de rezistență, intervenţii structurale la Corp vestiare la sala de gimnastică, Corp A şi B, la Corpul de legătură, precum și lucrări de reparaţie la elementele nestructurale, spre exemplu: reparaţii la acoperiş, înlocuirea jgheaburilor şi burlanelor, prevederea de parazăpezi şi ţigle de aerisire”, se arată într-un comunicat de presă al Primăriei Oradea.
Proiectul are o perioadă de implementare de 49 de luni și include și perioada de desfășurare a activităților proiectului, înainte de semnarea contractului de finanțare. Durata de execuție a lucrărilor este de 18 luni de la data ordinului de începere.
Şcoala nr. 11, situată pe strada Moldovei, este una dintre cele mai mari unităţi de învăţământ din zona de vest a oraşului, fiind frecventată de orădenii din Rogerius şi Oncea, precum şi de navetiştii din partea de nord a Zonei Metropolitane.
Citiți principiile noastre de moderare aici!