Peste 130 de proiecte de mediu și educație profesională au fost înscrise în cea de-a șasea ediție a competiției „Idei din Țara lui Andrei”. 13 proiecte câștigătoare vor primi fiecare până la 20.000 de euro din partea OMV Petrom. Proiectele câștigătoare propun soluții pentru câteva din problemele comunităților din 9 județe din România. Un proiect din Bihor care propune soluții pentru mediul înconjurător va primi o finanțare de până la 20.000 de euro, în urma celei de-a șasea ediții a programului „Idei din Țara lui Andrei”.
Oaza educativă – proiectul este desfășurat de Liceul Teologic Romano-Catolic „Szent László” din Oradea și urmărește crearea unui spațiu educativ care favorizează activitatea fizică și dezvoltarea intelectuală. Amenajarea spațiului va lua forma unei oaze, un lac cu nisip și fitoplancton, zooplacton, precum și elemente de decor ca mese, bănci și o biogrădină. Oaza încurajează educarea elevilor cu privire la mediul înconjurător și protejarea lui. Peste 130 de proiecte propuse de persoane fizice, organizații nonguvernamentale, instituții și unități de învățământ sau instituții publice au fost înscrise în competiție în perioada aprilie – mai 2017. Dintre acestea, publicul și juriul au selectat 13 idei câștigătoare din 9 județe din România: Bihor, Suceava, Alba, Brașov, Prahova, București, Gorj, Maramureș și Ilfov. 7 dintre ele propun soluții pentru dezvoltarea educației profesionale prin crearea spațiilor de studiu și dotarea laboratoarelor școlare, iar 6 proiecte se referă la probleme de mediu prin acțiuni de ecologizare și valorificare a resurselor în mod responsabil. În perioada 24 mai – 27 iunie, proiectele au trecut printr-un proces amplu de jurizare, în urma căruia au fost evaluate. Publicul a avut oportunitatea să voteze proiectul preferat, contribuind astfel cu 30% din nota finală. Restul de 70% a fost reprezentat de evaluarea unui juriu compus din 12 membri: reprezentanți ai ONG-urilor, ai OMV Petrom, jurnaliști și experți în domeniul responsabilității sociale.
Citiți principiile noastre de moderare aici!