Luni, aleşii locali vor aproba un Proiect de hotărâre şi raport de specialitate privind aprobarea predării documentaţiei tehnico-economice aferente proiectului „Reabilitarea, modernizarea şi echiparea ambulatoriului Spitalului Clinic de Obstetrică şi Ginecologie Oradea” către Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie. Lucrările de investiţii la Maternitatea orădeană vor fi finanţate de către Ministerul Sănătăţii chiar în cursul acestui an.
Iniţial, municipalitatea orădeană depusese un proiect pentru finanţare din fonduri europene a ambulatoriului Maternităţii. Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest (ADRNV) declarase acest proiect „conform administrativ şi eligibil”. Cu toate acestea, ADRNV l-a pus în lista de rezervă, „ca urmare a epuizării fondurilor alocate acestui domeniu de intervenţie. În acest context, disponibilitatea financiară a Ministerului Sănătăţii cade la fix, mai cu seamă că ADRNV nu oferise un termen de finanţare.
C.C.
Citiți principiile noastre de moderare aici!