Pasionat de muncă, omul s-a apucat de sădit răsaduri de flori în parcelele abandonate din jur. Doar că straturile au fost călcate de vandali. Răsadurile au fost furate şi gărduleţul împrejmuitor a fost smuls. „Marţi am terminat şi miercuri noaptea au furat şi au distrus tot. Din 100 de răsaduri au lăsat o plantă”, ne-a spus proprietarul.
Omul zice că a făcut plângere la Poliţie, că i s-a spus că se vor verifica imaginile surprinse de camera video de pe pasarela pietonală. „Nu dau aşa mare importanţă la ce mi-ar putea spune Poliţia”, mărturiseşte el.
Mai zice că nu se lasă păgubaş. La iniţiativa unei prietene care a văzut dezastrul lăsat de vandali, florarul a trecut la replantarea micilor rondouri din jurul florăriei. „Mă ajută prietenii, cu familiile şi copiii. Dacă n-aş replanta, n-aş fi eu”, e concluzia sa.
Citiți principiile noastre de moderare aici!