Pompierii au explicat că acţiunile de la şcolile din judeţ fac parte din campaniile „RISC. Siguranţa nu este un joc de noroc!” şi „Nu tremur la cutremur!”, elevii fiind pregătiţi în domeniul situaţiilor de urgenţă prin intermediul lecţiilor deschise, prezentărilor şi jocurilor interactive cu tematică specifică. Elevii au fost familiarizaţi cu măsurile ce trebuie respectate ca să prevină sau reducă incidente nedorite: incendii, explozii etc., cauzate de utilizarea necorespunzătoare a diferitelor surse de energie. Copiii au primit şi informaţii clare despre modul în care trebuie să se comporte în cazul producerii unui incendiu ori a unui seism.
Campanii naţionale
De reţinut că această campanie – „Nu tremur la cutremur!” – se desfăşoară la nivel naţional, cu scopul principal de a informa corect cetăţenii cu privire la modalităţile prin care se pot proteja împotriva unui seism. În cadrul campaniei sus-menţionate sunt aduse la cunoştinţa populaţiei informaţii despre măsurile de pregătire a locuinţei în caz de cutremur, măsurile privind pregătirea individuală şi a familiei pentru a face faţă unui seism, precum şi comportamentul care trebuie adoptat pe durata şi după producerea acestuia. Şi „RISC. Siguranţa nu este un joc de noroc!” este o campanie naţională de informare şi pregătire a populaţiei ce vizează reducerea incidentelor de natura incendiilor, exploziilor etc., care sunt cauzate de improvizaţii la instalaţiile de gaze naturale şi electricitate, precum şi de coşuri de fum necurăţate.
Citiți principiile noastre de moderare aici!