Evenimentele sunt organizate în cadrul „Săptămânii Mondiale a Investitorului“ (World Investor Week – WIW), demers aflat sub egida IOSCO (International Organization of Securities Commissions).
Pe lângă susținerea programelor de training și a cursurilor de educație financiară, lectorii ASF s-au întâlnit ieri cu cetățenii municipiului Oradea în zona centrală, unde au distribuit pliante și broșuri tematice și au oferit în mod nemijlocit, informații cu privire la piețele financiare non-bancare.
Programul acțiunilor desfășurate la Oradea a inculs în data de 8 octombrie 2018 – Program train the trainer susținut de lectorii Autorităţii împreună cu profesorii din învăţământul preuniversitar, cu sprijinul Facultății de Științe Economice din cadrul Universității din Oradea dar şi un curs de educație financiară cu elevi ai claselor a VII-a.
Pa data de 9 octombrie 2018 este programat a avea loc Laborator Academic – programul ASF destinat dezvoltării educației financiare în învățământul universitar, desfășurat la Universitatea din Oradea. De asemenea, va avea loc un concurs de debate pe teme financiare non-bancare pentru liceeni, cu sprijinul Asociației Române de Dezbateri, Oratorie și Retorică (ARDOR) dar şi un workshop pe teme de educație financiară dedicat mediului de afaceri.
Miercuri 10 octombrie va avea loc un program special de educație financiară destinat elevilor de clasele 0, respectiv I dar şi un curs de educație financiară cu elevi ai claselor a VII-a.
Citiți principiile noastre de moderare aici!