Secretarul de stat pentru Ape, Pasztor Sandor (UDMR), a revenit în Oradea pentru a anunţa intubarea pârâului Paris din Oradea, din zona străzilor Pasteur şi Gheorghe Doja. Lucrarea are rolul de a preveni problemele ecologice pe care le generează pârâul ce coboară de pe dealurile Oradiei şi se deversează în Crişul Repede, în aval de Podul Dacia. În mai multe rânduri, dejecţiile aduse de acest pârâu au poluat Crişul Repede.
Deşi este prins pe lista finanţată din bugetul de stat, Pasztor spune că proiectul ar urma realizat, de fapt, din fonduri europene, prin POS Mediu. Aceasta doarece nu sunt bani la buget! „Acum 2 săptămâni a fost licitaţia, la ABA Crişuri, pentru pârâul Pasteur. Am dus discuţii de a-l muta pe POS Mediu şi suntem pe calea cea bună. Valoarea este de aproximativ 15 milioane de lei. Vor fi două tipuri de lucrări, pornind de la barajul Săldăbagiu”, anunţă Pasztor, adăgând că lucrările vor înainta în paralel cu cele ale municipalităţii, pentru canalizare. Udemeristul spune că a discutat deja cu primarul Bolojan despre subiect. „E singura intrare în Criş ce creează probleme ecologice. Primăria va construi un sistem de canalizare paralel cu reabilitarea văii şi vor fi rezolvate problemele. Lucrarea trebuie să se termine până în 2015, în toamnă. Va trebui să intrăm în grădinile oamenilor şi cred că scapă Oradea de această problemă”, îi pregăteşte oficialul pe orădenii prin ale căror grădini trece pârâul. După lucrare, pârâul Paris va avea 1.052 m de traseu deschis şi 1.705 metri de intubare în intravilan. „Casele sunt foarte aproape de zona de intubare. Vor fi nişte «meciuri» cu oamenii”, prefigurează Pasztor Sandor.
Lucrări spre Barcău
Secretarul de stat Pasztor spune că s-a licitat deja şi pentru lucrarea de reabilitare a Văii Fâneţelor, ce porneşte de la Paleu, trece prin Cetariu, ajunge în Biharia, unde a cauzat mai multe probleme de inundaţii în trecut, apoi prin Tămăşeu şi ajunge în râul Barcău. Estimată la 26 milioane de lei şi gândită spre a fi finanţată din POS Mediu, lucrarea prevede 17 km de reabilitare şi regularizare, cu opt poduri, 15 praguri de fund, precum şi şi ziduri de sprijin.
De asemenea, secretarul de stat pentru Ape a anunţat deblocarea unor fonduri pentru câteva lucrări pe cursurile de ape, începute cu ani în urmă. Chiar dacă sunt insuficiente pentru închiderea lucrărilor, acestea sunt primele fonduri alocate, din 2012 încoace. Este vorba despre lucrarea din Centrul Oradiei, de pe Crişul Repede, pentru care s-au alocat 1,7 milioane de lei. O parte din banii alocaţi acum reprezintă, însă, lucrări efectuate deja. Pentru ca lucrarea să ajungă la Podul Ferdinand (Central) mai sunt necesari încă 3,3 milioane de lei. Pasztor speră că la rectificarea de buget vor fi primite fonduri suplimentare, pentru ca lucrările să fie finalizate în acest an. Nu este însă foarte optimist. „Am fost optimist în legătură cu rectificarea până când a apărut cu problema reducerii CAS. Acum, însă, ni s-a spus că fiecare minister trebuie să taie 10% din buget. Dacă nu va fi suplimentată finanţarea, nu văd că vom înainta rapid, dar trebuie înaintat, oricum. Am avut discuţii cu conducerea municipiului, ca să reuşim să ne aşezăm foarte bine din punctul de vedere al construcţiei parcării subterane. Dacă e posibil, să nu ne încurcăm. Să începem în aval de parcare, ca să vedem ce se întâmplă”, transmite Pasztor, adăugând că lucrările pe malul Crişului, efectuate de Repcon, vor fi reluate în două săptămâni.
Anti-viituri
Alte două lucrări ce au primit acum fonduri sunt barajul de pe Valea Topa, de la Corbeşti (com. Ceica), ce protejează zona Dobreşti de viituri, precum şi Valea Nimăieştilor din Beiuş. La Corbeşti au mai fost alocaţi 4 milioane de lei, ce se adaugă lucrărilor executate deja, în valoare de 8,4 milioane de lei. Valoarea totală a lucrării se ridică la 19,6 milioane de lei noi. Pasztor spune că acum barajul a ajuns la 9 metri înălţime, ceea ce înseamnă o mult mai bună protecţie împotriva deversărilor. Iar, prin sumele noi alocate se intenţionează atingerea unei înălţimi de 12 metri. Secretarul de stat speră că anul viitor lucrarea va fi finalizată. Şantierul Repcon ar trebui să repornească în 2 săptămâni. Lucrările vor fi reluate şi pe Valea Nimăieştilor, din centrul Beiuşului. Pentru regularizarea acestei văi s-au alocat 1,5 milioane de lei noi, acum două săptămâni.
Secretarul de stat a evidenţiat aceste alocări bugetare în condiţiile în care sumele alocate doar pentru bazinul Crişuri, în urmă cu patru ani erau mult mai mari decât toată suma prevăzută la nivel naţional, pentru acest an!
Barajul Leşu, deplorabil
Pasztor spune că o altă dorinţă de-a sa, pe care nu a putut-o materializa încă, se leagă de reabilitarea Barajului Leşu. Acest baraj poate stoca acum abia 1 milion de metri cubi de apă, dintr-o capacitate iniţială de 30 milioane de metri cubi! Acesta este acum gradul de permeabilitate a barajului. „Nu am reuşit până acum. Nesită fonduri care nu există în buget. Încerc să formulez un memorandum în care să prindem 3 – 4 baraje din România, pe fonduri externe. Sunt necesari peste 4 milioane de euro doar pentru Leşu”, s-a exprimat Pasztor, adăugând că, dacă va reuşi să obţină finanţare pentru acest baraj, va obliga Consiliul Judeţean Bihor să modernizeze drumul până la Coada Lacului. Pentru că altfel turismul va suferi în continuare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!