Scopul întâlnirii a fost identificarea și implementarea soluțiilor pentru două probleme stringente cu care se confruntă comunitățile locale: întreruperile frecvente ale energiei electrice în condiții climatice severe și gestionarea situației câinilor comunitari, se precizează într-un comunicat al Instituției Prefectului Bihor.
La reuniune au participat primarii din Aleșd, Aștileu, Aușeu, Borod, Bratca, Brusturi, Bulz, Copăcel, Lugașu de Jos, Măgești, Șinteu, Șuncuiuș, Țețchea, Tileagd, Vadu Crișului și Vârciorog, subprefectul Emilian Pavel și reprezentanți de la societatea Distribuție Energie Electrică România (DEER) – sucursala Oradea, Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Bihor, Direcţia Silvică Bihor.
Problema întreruperilor de energie electrică
În prima parte a întâlnirii, prefectul Marcel Daniel Dragoș a discutat cu reprezentanții DEER despre disfuncționalitățile în alimentarea cu energie electrică în mai multe localități din zonă. Prefectul a solicitat un plan concret de măsuri pentru remedierea rapidă a situațiilor apărute și pentru prevenirea unor incidente similare în viitor.
În acest context, au fost identificate cauzele principale ale întreruperilor și s-au stabilit termene clare pentru modernizarea infrastructurii și îmbunătățirea calității serviciilor de distribuție. Totodată, în colaborare cu Direcția Silvică Bihor, DEER va identifica și delimita culoarele de defrișări pentru a crea acel spațiu de siguranță de 24 de metri între păduri și liniile de distribuție a energiei electrice.
„Este esențial să ne asigurăm că locuitorii din județul Bihor beneficiază de un serviciu stabil și de calitate al energiei electrice. Colaborarea autorităților publice locale cu Distribuție Energie Electrică România – sucursala Oradea este un prim pas important în acest sens,” a declarat prefectul Marcel Dragoș.
Gestionarea problemei câinilor comunitari
În a doua parte a întâlnirii, reprezentanții DSVSA Bihor au informat primarii despre reglementările legale în vigoare și soluțiile posibile pentru gestionarea câinilor comunitari. Prefectul a subliniat necesitatea implementării unor programe eficiente de sterilizare, microcipare și gestionare responsabilă a animalelor fără stăpân, în parteneriat cu organizațiile specializate și cu sprijinul autorităților publice locale.
„Problema câinilor comunitari este una complexă, dar soluționarea acesteia depinde de o implicare activă a primăriilor și de colaborarea inter-instituțională. Vom monitoriza îndeaproape progresul fiecărei localități în acest sens,” a precizat prefectul județului Bihor.
Prefectul Marcel Daniel Dragoș a subliniat importanța unui dialog constant între autoritățile județene, locale și partenerii instituționali, pentru a răspunde eficient nevoilor comunității. Acțiuni similare vor continua și în alte zone din județ, în vederea unei abordări unitare a problemelor locale.
Citiți principiile noastre de moderare aici!