Luni se întrerupe furnizarea agentului termic pentru încălzire de la PT 863, respectiv a agentului termic pentru încălzire şi apei calde de la PT 868, pentru eliminarea unei avarii la conductele Racordului primar de termoficare Nufărul 3 pe str. Ciheiului, apărută în cursul acestei dimineţi.
Sunt afectaţi consumatorii, inclusiv cei cu PT proprii, situaţi în zona intersecţiei străzilor C-tin Noica – Eforiei – Bumbacului şi, respectiv, cei situaţi în zona Nufărul 3, de la str. Ciheiului până la Universitatea Emanuel (străzile Nufărului, Nottara, Lanului, Agricultorilor, Narciselor, Gr. Moisil, Fr. Hubic şi adiacente).
Reluarea furnizării agenţilor termici se va face în cursul zilei, după terminarea lucrărilor.
Se întrerupe și marți
În cursul zilei de marți, de la ora 07:00, se întrerupe furnizarea apei calde şi căldurii de la punctele termice PT 710, 711 şi 718 pentru eliminarea unei avarii la conductele Magistralei nr. 2 în zona intersecţiei str. T. Vladimirescu şi Roşiorilor.
Sunt afectaţi utilizatorii, inclusiv cei cu PT proprii, situaţi pe străzile T. Vladimirescu (între bulevardul. Decebal şi str. D. Zamfirescu), Roşiorilor – parţial, Sulyok Istvan, Simion Bărnuţiu – parţial, Piaţa Rahovei, Primăriei – parţial, J. Calvin, Ep. Mihai Pavel – parţial, Iuliu Maniu – parţial, Samuil Micu Klein, Arany Janos şi I.L. Caragiale.
Reluarea furnizării agenţilor termici se va face în cursul nopţii, după terminarea lucrărilor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!