Lucrările la asezământul destinat celor 100 de pelerini care pot găsi un adăpost la mănăstire s-au terminat, iar acum sunt în toi lucrările la ridicarea unei noi biserici, pe locul celei sfintite de arhiereul Andrei Crisanul, în urma cu 78 de ani.
Biserica veche
În anul 1924, savantul Simion Mehedinti, impreuna cu un grup de studenti si cercetatori de la Universitatea Bucuresti, in peregrinarile lor stiintifice prin Apuseni, au ajuns şi în căldarea carstică de la Izbuc, în care misticul izvor de la Călugări îşi destăinuia faimoasa apariţie.Conştient şi convins de valoarea sacra, unică, a acestor locuri de la Izbuc, propune pentru prima dată Episcopului Roman Ciorogariu (primul episcop ortodox al Oradiei după 1918) întemeierea unei mănastiri în acest colţ de ţară românească. Ideea este îmbraţişată cu entuziasm de către Episcopul de Oradea, care hotărăşte construirea la Izbuc a bisericii.
În anul 1989 începe construirea bisericii de piatra, Biserica Nouă, din iniţiativa li îndrumarea Parintelui Ioreste, stareţul de atunci al Mănăstirii, care, cu multa modestie, mentiona: „biserica de piatra s-a construit cu substanţiala contribuţie a săracilor şi a văduvelor din zonă”. Bihorul a fost pastorit în acea perioadă de Episcopul Vasile Coman. Acum a început construcţia celei de-a treia biserici de la Izbuc. De altfel, locul a fost ales de către actualul episcop , Sofronie Dincec drept reşedinţă de vară.
Citiți principiile noastre de moderare aici!