Muzeul Cetăţii şi Oraşului Oradea, în colaborare cu Galeria Konstant din Oradea, a organizat, joi seara, expoziţia de grup a artiştilor plastici Adrian Chirilă, Teodora Bicescu şi Zoltan Jedlicska. Expoziţia Konstant 07 se doreşte a fi o expoziţie cu caracter aniversar a Galeriei Konstant, înfiinţată în anul 2010 de către Constantin Costea și Adrian Chirilă.
Vernisajul expoziţiei a avut loc în sălile 12 şi 13, Corpul B, etaj 1, Palatul Princiar, în prezența a 120 de persoane. În deschiderea evenimentului au luat cuvântul directorul Muzeului, Angela Lupşea, și criticul de artă Ramona Novicov.
„Sunt expuse peste 40 de lucrări. Cei trei artiști reprezentativi ai Galeriei Konstant fac parte din generația tânără, fiind orientați spre a reprezenta atât ideatic, cât și plastic, propriile lor trăiri și constrângeri cu care se confruntă generația lor. Picturile de față se prezintă cu totul altfel decât niște picturi obișnuite; unele sunt tripticuri care sugerează o idee, altele sunt montaje de mai multe panouri, care semnalează atât o idee, cât și o mișcare, în timp ce lucrările de dimensiuni mari impresionează prin simplificarea plastică la care poate ajunge o idee”, a spus Constantin Costea, curatorul expoziţiei.
Orientat în încercarea de a depăşi anumite bariere ale unei societăţi decadente datorată unui interimat care se pare că devine interminabil, Adrian Chirilă pictează obsesiv lucrări de un realism aparte: interioare sinistre populate de tineri dezorientaţi, aflați într-o incertă căutare de autodefinire.
Preocupat de efectul transformator al clișeelor gen animaţie, realizează efecte picturale de transfigurare, transformare, schimbare de identitate, un proces dureros, dar care trebuie să fie cât mai rapid şi de o eficacitate bine definită pe termen scurt, uneori nefondată din cauza unor percepţii eronat înţelese.
Născute între ruine de un gri abundent, personajele pictate trebuie să parcurgă nişte procese, căi iniţiatice dureroase sau chiar se găsesc în imposibilitatea de a traversa traseele propuse de artist.
Surprinderea corpului în aer prin fotografiere şi transpunerea în pictură reprezintă o preocupare mai veche a Teodorei Bicescu. Acesta este fotografiat exact în punctul cel mai înalt, adică în „punctul mort”, producând senzaţia de decorporalizare, acest sentiment fiind oarecum evidenţiat în lucrările de pictură.
Este secunda de eliberare a corpului de constrângerile cotidiene, forţele fizicii, atracţia gravitaţională. Surprinde momentul de evadare pe care acesta reuşeşte să îl „fure” din traiectoria pe care o execută prin săritură. Momentul în care corpul şi mai ales anatomia umană este practic transpusă într-o stare amorfă. Acest timp poate fi asemuit foarte simplu cu timpul mort al pistonului unui motor cu ardere internă, timpul scurt în care acesta aşteaptă ca bujia să aprindă gazul pentru a-l mişca din nou.
Lucrările lui Zoltan Jedlicska conţin imagini seducătoare, atemporale, care degajă o unitate interioară, căutări care simulează ritualuri comune, provocând privitorul la interpretări contextuale, favorizând o deschidere spre elogierea unei lumi plastico-metaforice, a unui narcisism conceptual care înlesneşte traseul ideatico-plastic pe care şi-l croieşte artistul.
Ecranarea unor sentimente prin oglindire şi în acelaşi timp fracturarea unor detalii subminând convenţionalul provoacă privitorul la completări metaforice. O oscilare între camuflarea şi fragilizarea unor trăiri, între realism şi inexorabilitate la nivelul pasajelor plastice distanţate în nebulos.
Expoziția poate fi vizitată până pe data de 30 iunie, de marți până duminică, în intervalul orar 9:00-17:00. Taxa de intrare este 5 lei/adult și 3 lei/elev sau student.
Citiți principiile noastre de moderare aici!