-Jurnal bihorean: Cum a început interacțiunea ta cum muzica? Am aflat că studiezi la Liceul de Arte Oradea
[eadvert]
-Vlad Popa: Interacțiunea mea cu muzica a început de când am fost mic copil, am fost atras de noblețea și de măiestria cântecului popular, am început prin a-l asculta pe Cunoscutul viorist, sau hididiș cum se spune pe la noi, și anume pe maestrul Stângaciu care reprezintă un model pentru mine și cariera mea.
Care sunt instrumentele apropiate de sufletul tău?
-V.P: Instrumentele apropiate sufletului meu sunt vioara,în mod special,acest instrument nobil mi-a atins coarda inimii, coardă care se sensibilizată mai ales când le cânt oamenilor și le aduc un zâmbet pe chipuri, iar apoi,toba care este „fratele popular”, al viorii.. Știți că în zona noastră,cea a Bihorului, nu se poate ține o nuntă fără aceasta.
Când ai descoperit și cum ai descoperit vioara cu goarnă?
-Vlad Popa: Am descoperit vioara cu goarnă de mic copil,rămâneam uimit când ascultam jocurile populare ce se difuzau la Tv sau pe cele care le ascultam în sat, mai ales că are acest sunet specific doar la noi în Bihor. Pot să mărturisesc că de vioara cu goarnă m-am îndrăgostit întâi, apoi de cea clasică.
Ce te-a atras la acest instrument? Ce are vioara cu goarnă comparativ cu una clasică.
-Vlad Popa: Cel mai mult m-a atras muzica, acea muzică ce îmi transmite și astăzi aceea stare bună. Această poate și fiindcă iaginea viorii cu goarnă e o imagine nostalgică pentru mine, făcând parte din copilăria mea.
Ai încercat să cânți și altfel de muzică la vioara cu goarnă? Recent am văzut pe cineva care canta jazz la vioară cu goarnă, de exemplu…
-V.P: Desigur, fiind la Liceul de Arte din Oradea,unde de bază este Muzica clasică, am încercat să văd cum ar suna această muzică cunoscută la vioara cu goarnă. Spre mirarea mea, concluzia e că cel mai bine sună muzica populară la vioara cu goarnă, dar nici cea clasică nu sună rău.
Faptul că ai ales să cânți la acest instrument e și din dorință ca această tradiție din Bihor să nu se piardă?
-V.P: Pe jumătate da. Un lucru cert este că dacă nu aveam o dragoste anume pentru acest instrument,nu puneam mâna pe el, iar la partea cu tradiția, aceasta reprezintă un lucru ce trebuie consacrat și dus mai departe. Eu cânt din proprie voință și nu pentru că trebuie, iar în viață toți trebuie să facem ceea ce iubim.
Cum apreciezi tu concursul festival național de la Roșia?
V.P: Fiind una dintre cele mai aprige competiții instrumentale din zona noastră a Bihorului, pentru mine reprezintă un mare câștig, acest premiu e o nestemată pe care am cules-o în drumul meu pietruit cu muncă, cu dedicare și plăcere! Sunt foarte încântat de rezultat și țin să mulțumesc, înca o dată, juriului, părinților și tuturor oamenilor care m-au sprijinit.
Ce calitati crezi ca te-au ajutat să câștigi?
-V.P: Stilul,care după părerea mea este unul dintre cele mai importante aspecte la un instrumentist care interpretează folclor, modul cum redă sunetul, tehnica de mânuire a arcușului . Cred că totul se bazează pe munca pe care am depus-o până acum și care e parte din cartea mea de vizită.
Care e visul artistului Vlad Popa?
-V.P: Visul meu nu este neapărat să ajung într-un anume punct. Ceea ce mă face să evoluez,mobilul care mă duce mai departe e dorința să devin cât mai bun și fac tot posibilul în acest scop. Doresc să reușesc în viață ca om, în dragoste și carieră, dar cel mai important obiectiv al vieții mele este să fiu fericit în timp ce fac asta și să ajut, la rândul meu, și eu pe alții să fie fericiți.
Îți mulțumesc și să ai parte numai de aplauze!
Citiți principiile noastre de moderare aici!