Thurzó Zoltán, dublu recordman Guinness, intenţionează să doboare anul acesta alte două recorduri mondiale la pian, unul de înălţime, iar celălalt de viteză, având ca scop final strângerea de fonduri pentru înfiinţarea Muzeului Muzicii la Oradea. Familia Thurzó deţine o mare parte a istoriei muzicale locale, începând din anul 1760. De-a lungul a trei generaţii, începând cu bunicul şi bunica pianistului Thurzó Zoltán, familia şi-a dedicat viaţa pentru a colecta şi recupera documente şi artefacte ce ţin de istoria muzicală a Oradiei.

[eadvert]

– Care sunt reperele acestui proiect pentru stabilirea unui nou record Guinness la pian?

– În perioada 6-21 iunie voi merge în India, pe cel mai înalt drum auto de pe planetă. Pe cel mai înalt punct al acelui drum voi da un recital de pian. Locul este Umling La Pass, în regiunea Ladakh, la o altitudine de 5.883 de metri, situat la sud, la graniţa între India şi China, un fel de Transfăgărăşan al nostru. Dacă voi reuşi, va reprezenta un alt record Guinness pentru Oradea şi pentru mine, dar în principiu pentru Muzeul Muzicii. Toate aceste proiecte ale mele îşi propun ca, prin branding şi prin markting, să deschidă căi noi de comunicare la care să pot apela în viitor, pentru o colaborare în vederea înfiinţării Muzeului Muzicii. Acest record, „Highest altitude grand piano performance”, este la aceeaşi categorie ca şi cel pe care l-am stabilit pe Everest, dar de data asta vreau să îl setez la maximum, ca să nu mai poată fi doborât. Îmi doresc ca recordul meu să fie imbatabil.

– Mai ai nevoie de bani pentru a-ţi acoperi cheltuielile din India?

– Acest proiect costă foarte mult, dar în momentul de faţă îmi lipsesc 3.800 de euro ca să pot să stau liniştit. Conform reglementărilor Guinness, eu pot să cer sponsorizări, dar trebuie să şi ofer ceva. Asta înseamnă că pe lângă un banner sau un steag pe care să le duc cu mine acolo, pot să ofer şi o diplomă Guinness de parteneriat la acest eveniment, pe care orice sponsor o poate folosi în scop de marketing. Sponsorul poate fi din orice domeniu, iar dacă doreşte să se asocieze cu această performanţă, eu sunt foate deschis spre colaborare, prin Asociaţia Culturală „Classic Arts” pe care o deţin. Dacă sunt oameni care vor să ajute Muzeul Muzicii, pot să o facă! Până acum, trebuie să menţionez unul dintre parteneri, care vine din partea Primăriei Oradea, respectiv Agenția de Dezvoltare Locală Oradea (ADLO), care a sponsorizat la rândul ei acest proiect. Mai am nevoie de 3.800 de euro ca să plătesc echipa de suport, recum şi cheltuielile care vor mai interveni.

– Ce presupun cheltuielile tale pentru atingerea recordului Guiness?

– În primul rând biletele de avion, nu doar din România în India, ci şi în India, pentru că eu trebuie să mă duc din New Delhi în Lech tot cu avionul, ca să stau trei zile pentru aclimatizare. De asemenea, pianul vine cu o camionetă închisă. Acesta va fi închiriat de la o agenţie cu sediul în Mumbai şi va fi pregătit de plecare în New Delhi. Cheltuielile mai presupun şi chiria instrumentului, chiria autoutilitarei cu care vom merge eu, acordorul şi un om din staff. Mai trebuie să am patru şoferi de camion, pentru că la acea altitudine, conform reglementărilor, mai mult de două ore nu are voie să conducă un singur şofer. Să sperăm că apele pe care le vom traversa vor fi mici, ca să putem trece în siguranţă. În mod normal, la altitudinea de 5.883 de metri, turiştii primesc permisiunea de a sta doar 20 de minute. Eu am primit aviz din partea Guvernului Indiei pentru 90 de minute, ca să pot stabili recordul. Şi apoi, mai am nevoie de şase oameni contractaţi pentru a descărca pianul de pe furgonetă şi de a-l desface din cutia de lemn. Acordorul îl va asambla cu ajutorul celor şase, îl va acorda, iar după concert va trebuie să fie dezasamblat şi încărcat înapoi în furgonetă.

– Cât de greu a fost să obţii aprobările pentru acest eveniment?

– Graniţa cu China este foarte aproape. A trebuit să luăm legătura cu ministrul Afacerlor Interne din India, iar în momentul în care am stabilit punctul de GPS, a trebuit să anunţ inclusiv Guvernul Chinei, ca să declar ce facem în acel punct şi ce aparatură tehnică folosim. O să stau cu inima în dinţi. Dar dacă merge totul bine, n-o să fim întâmpinaţi de soldaţi. Dar dacă va fi ceva incident acolo… Mai demult a fost zonă de război… Ca să ajungi la Umling La Pass sunt trei puncte de trecere, pentru care echipa noastră de suport a trebuit să depună actele pentru avize şi taxele aferente. Eu am calculat la 12.000 de euro, dar s-a ridicat puţin preţul. Problema este că în India, totul se converteşte la rupia indiană. Ei cer taxe în euro sau în dolari, dar plata efectiv o cer doar în rupii. A trebuit să găsesc acolo şi o persoană care să îmi facă conversia. Echipa de suport care lucrează cu alpinişti acceptă şi euro, dar taxele pentru guvern se cer achitate doar în rupii. În plus, contractele în India se fac cu 30-40 de zile înainte şi cu avans, pentru a fi sigur.

– La 5.883 metri, chiar dacă te aclimatizezi, nu ai nevoie de tub de oxigen?

– Vom avea la noi, dar nu pentru mine. Am voie să folosesc, depinde de mine, dar ştiu cum m-am antrenat pentru Everest şi tot aşa m-am antrenat şi pentru Umling La Pass. Unul dintre şerpaşii pe care i-am avut pe Everest mi-a spus că am avut o condiţie fizică bună pentru altitudinea de 7000 de metri. Pentru stabilirea recordului din India trebuie să cânt mai mult de 15 minute, iar pauzele între piese să nu depăşească mai mult de 30 de secunde, la fel cum a fost şi pe Everest. Eu doresc să rezist cât mai mult posibil, să înregistrez cât mai multe piese.

– Tu cât dorești să dureze concertul?

– Vreau să fie de 60 de minute. După ce ajungem acolo, din momentul în care pianul stă în picioare, avem la dispoziţie 90 de minute aprobate. Asta înseamnă că trebuie să ne încadrăm în timp, inclusiv cu acordajul. Dacă va fi zăpadă, avem cort deschis pentru protejarea pianului.

– Ce vei interpreta?

– Muzică clasică. Va fi în primul rând Enescu şi Bartók, o piesă de Chopin şi conform concepţiei mele de a face nişte fuziuni interesante, vor fi şi transcrieri şi prelucrări de muzică uşoară. Va fi un program pe placul tuturor. Concertul va fi înregistrat pentru Guinness, pentru că pentru a avea un arbitru Guinness la faţa locului, m-ar costa în plus 8.000 de lire sterline.

– Pe ce pian vei cânta?

– Este un pian Pearl River GP150. La Guinness contează foarte mult greutatea instrumentului şi mărimea lui. Trebuie să fie un pian de concert, un Grand Piano, la dimensiunea celui de la Universitatea Creştină Partium. Şi pentru pian trebuie să am certificat, să trimit poze… Puţini ştiu că după ce am stabilit al doilea record Guinnes, aici, la Oradea, eu aş fi putut să fiu arbitru Guinnes. Am primit invitaţie din partea lor, trebuia pentru asta să mă duc în China, dar am refuzat, pentru că mama deja avea probleme de sănătate, iar contractul ar fi fost pe cinci ani. Am fost fericit pentru decizia luată, pentru că am prins ultimele luni cu mama.

– Ce planuri mari mai ai?

– Eu am cumpărat licenţa pentru două evenimente. Pentru cel din iunie în India, respectiv pentru cel din 23 octombrie, de la Oradea, la un an de la decesul mamei mele, când voi încerca să dobor al patrulea record Guinness, „The most piano key hits in 30 seconds”/ „Cele mai multe bătăi pe o clapă în 30 de secunde”, la pianul Steinway achiziţionat anul trecut de Bene Lorand. Actualul record este de 485 de bătăi în 30 de secunde, dar eu vreau să îl ridic la cel puţin 10-15 bătăi în plus pe secundă. Asta este exponenţial mult. Se înregistrează video şi se urmăreşte în slow motion, pentru a putea număra bătăile. Vreau să dobor toate recordurile ce ţin de pian, pentru că ştiu că pot. Scopul meu final este să deschid Muzeul Muzicii, pentru că după aceste recorduri eu pot să fac parteneriate ca să îmi pot atinge targetul. E foarte greu să străpungi bula aceea invizibilă, mai ales dacă nu ai politicul în spate, iar eu nu l-am avut niciodată. Dar trebuie să faci ceva, ca să tindă spre ceva mai mult. Când te pui la masă cu business class pentru un proiect, ei nu sunt cu muzica, ei sunt cu cifrele. Şi în lumea aceea a cifrelor, merge doar cu branding şi cu marketing. Recordurile Guinness îmi pot da acele 5-10 minute ca să mă pot aşeza la masa business class, pentru sponsorizarea Muzeului Muzicii. Pe lângă aceste planuri, mai pregătesc cartea dedicată istoriei Filarmoncii, cu toată arhiva pe care o deţin. Scanez zi şi noapte. Vor fi de fapt trei cărţi puse într-un catalog. Vor fi documentele şi scrisorile ce ţin de Filarmonică şi de relaţia cu alte instituţii, iar vor fi apoi programele de sală şi afişele, plus textul.

– Care e cel mai optimist pronostic pentru deschiderea Muzeului Muzicii?

– Doi ani de zile. Am teren moştenit şi apartamente, pe care le voi pune la vânzare, am şi investiţiile mele, dar mai mult de jumătate va veni din sponsorizări, parteneriate. Am în vedere şi locaţia, am vorbit deja cu proprietarii. Este vorba de o clădire aproape de centrul oraşului, care va trebui renovată înainte şi pe care vreau să o cumpăr. Muzeul Muzicii va fi o locaţie culturală, în care se va face studiu muzical, se vor organiza evenimente, va fi multilateral deschis muzicii.