JB & BIHON: Bihorul este binecuvântat cu atracții turistice variate, dar nefructificate pe deplin. Chiar dvs proveniți din Vadu Crișului – una dintre comunele cu potențial turistic consistent. Care este pachetul de măsuri pe care îl veți aplica pentru ca turismul să devină unul dintre catalizatorii reali ai economiei județului?
[eadvert]
ILIE BOLOJAN: Sunt trei tipuri de măsuri. Prima măsură este să finanțezi infrastructura pentru turism. Nu te poți duce la peștera de la Vadu Crișului dacă nu ai un acces rezonabil. Un obiectiv turistic nu va fi atractiv dacă nu ai niște condiții cât de cât convenabile de cazare, de parcare în zonă, un restaurant șamd. Până acum s-a făcut destul de puțin pentru această chestiune. Trebuie să finanțezi o infrastructură de turism, în parteneriat cu primăriile pe teritoriul cărora astfel de obiective se găsesc.
În al doilea rând, trebuie încurajată dezvoltarea economică locală, pensiuni, produsele tradiționale și punerea în circuitul economic a activelor pe care astăzi nu le exploatăm corespunzător.
Spre exemplu, dacă ai o cabană în zona de munte, ca să produci un produs tradițional legal trebuie să îți iei o carcasă de la Selgros sau Metro, pentru că nu ai unde să îți tai porcul pe care îl crești tu pe câmp, în condiții ecologice, legal, deoarece nu ai abator. Nu poți să îl duci la 100 km să ți-l tai, că te costă mai mult transportul, iar atunci oamenii fac tot felul de lucruri la limită. Trebuie create aceste condiții. Da, Consiliul Județean poate să cumpere el abator mobil și știi că în fiecare săptămână (acest abator mobil – n.red.) este în anumită zonă din județ, se știe graficul și oamenii aceștia sacrifică legal animalul și produc produse tradiționale, le pot vinde. În felul acesta, le introduci în circuitul economic și potențezi tot felul de lucruri.
Se pot face multe alte lucruri ca să susții produsele tradiționale. Poți să adopți politici ca toate supermarket-urile din județul Bihor să fie obligate să aibă un stand de produse de Bihor. Poate Consiliul Local, împreună cu Primăria Oradea și cu celelalte primării, să ia astfel de măsuri. Asta înseamnă să vii cu un sprijin prin care să poți ambala produsele pe care le produc bihorenii într-o formă care permite să fie expuse în supermarket-uri. Vă dați seama că și bihorenii care se duc la un supermarket preferă să ia un produs de la 5 km distanță, decât unul adus de la 500 km distanță. Consiliul Județean trebuie să vină să investească în active care îi ajută pe producătorii mici din tot județul, care se pot asocia, să își proceseze produsele.
Vă dau un exemplu: anul trecut i-am dus pe primarii de la PNL într-un tur de studiu în zona Zakopane, din Polonia. Nicio buruiană, nicăieri. Totul cultivat, totul îngrijit. Totul în bună regulă. Pensiunile puse în valoare peste tot. Produsele în Zakopane, pe stradă, sunt produse locale, brânză de un anumit specific. Asta se poate face, dar trebuie să le dai o perspectivă oamenilor, iar aceștia, când vor vedea că își pot prelucra produsele, nu o să își mai vândă laptele către achizitorii din firmele multinaționale, la un preț care abia le acoperă cheltuielile. Aceasta va face Consiliul Județean și vă asigur că în patru ani, nu veți mai recunoaște județul Bihor.
Aici nu este vorba neapărat despre resurse foarte mari, ci de a face ceva de-adevăratelea pentru ca județul acesta să se dezvolte. În felul acesta, cine va veni în Băile Felix șapte zile, sunt convins că o zi va vrea să meargă și prin județ. Dacă va avea unde să se cazeze, să mănânce, să vadă ceva tradițional. Deci, aceste măsuri pot fi luate și le veți vedea luate.
Ați afirmat deja că există un angajament cu Guvernul României pentru finanțarea unui stadion. În acest context, în care vom avea un stadion nou pentru fotbal, veți avea curajul să implicați Consiliul Județean într-un proiect de susținere a fotbalului de performanță, în Bihor, alături de Primăria Oradea?
I.B.: Consiliul Județean se poate implica în această zonă, după ce o grupare din județul Bihor dovedește că are capabilitatea de a face performanță în primul rând pe banii celor care sunt interesați de această zonă sportivă. Dar nu vom mai face ce am făcut în anii anteriori, când s-au pierdut milioane de euro pe an de către Primăria Oradea și Consiliul Județean, pentru ca unii să aranjeze niște meciuri sau să vândă niște jucători. Asta nu. Dar este cert că dacă dacă ai un stadion modern, s-ar cuveni să ai și o echipă performantă, în Liga I. Trebuie mers în paralel. Dacă pentru a avea echipa performantă este nevoie și de un sprijin de la Consiliul Județean, se poate da, dar de la un anumit nivel de performanță încolo. Trebuie să intre în Liga 2 pe picioarele lor, după care se poate pune serios această problemă.
Plecați de la Primăria Oradea, dar vă asigurați alegătorii că lăsați orașul pe mâini bune. Adică pe mâinile lui Florin Birta și ale echipei sale. Care ar fi primul proiect pe care l-ați dori pus în practică de urmașul dvs. la Primăria Oradea?
I.B.: Aici nu e vorba despre primul proiect. Este nevoie de o continuitate în anii următori, la Primăria Oradea. Nu vorbesc în sens strict politic. Orice s-ar spune, cu bune, cu rele, orașul este pe o direcție bună de dezvoltare și asta trebuie continuată. Trebuie făcute și alte lucruri, mai bune. Ce nu a ieșit bine, trebuie corectat.
Este nevoie de continuitate și din punctul de vedere al proiectelor aflate în derulare. Orașul Oradea are proiecte în derulare de peste 100 de milioane de euro și vă dați seama (ce se poate întâmpla – n.red.) dacă vine cineva la Primărie care nu are habar despre pasajul pentru care vor începe săpăturile în Centrul Civic, de al doilea pasaj pentru care vor începe săpăturile în fața Pieței Cetate. De parcarea care va fi în fața Catedralei Ortodoxe. De lucrările la Piața Cetate. Parte din aceste lucrări încep în această toamnă și parte cel mai târziu în primăvară, pentru că în doi ani de zile, dacă nu consumăm banii europeni, îi vom pierde. Proiectele sunt gata, sunt în licitație, unele sunt încredințate deja. Va începe și bulevardul Nufărul – Cantemir. V-am spus deja 5-6 proiecte. Continuitatea este o necesitate care să garanteze că ceea ce s-a făcut merge mai departe și se vor termina aceste proiecte. Și atunci cine să asigure, dintre candidați? Domnul Birta, care este parte a acestor proiecte. Lucrurile bune care s-au făcut în acești ani nu sunt meritele lui Bolojan. Sunt niște merite de echipă, ale orădenilor care și-au plătit taxe și impozite, ale antreprenorilor care au dezvoltat fabrici în Oradea, ale echipei din Primăria Oradea, ale partenerilor noștri. Toți și-au adus o parte de contribuție. Domnul Birta cunoaște aceste proiecte și am încredere că le va duce mai departe și că Oradea rămâne pe mâini bune.
Ce trebuie să facem repede? Trebuie să colaborăm, să avem zboruri de pe Aeroportul Oradea. Adică ce face Primăria, acum. Din păcate, nu face Consiliul Județean, ci Oradea, care a obținut schema de sprijin, Oradea a alocat resursele și acum este licitația. Să vedem ce se întâmplă în următoarele treizeci de zile, pentru că Oradea a fost primul oraș din România care a obținut aceste avize. Acum au obținut și alte 4-5 orașe, pentru că dacă nu se acordă un sprijin, industria aeriană este la pământ.
Poate fi împărțită această sarcină pe care și-o asumă orașul și cu alte entități, pentru ca sarcina financiară de a acorda subvenții la Aeroport să nu cadă integral pe bugetul Oradiei?
I.B.: Trebuie împărțită cu Consiliul Județean, deoarece este un efect combinat asupra tuturor localităților din județul Bihor. Pe de altă parte, dacă din fonduri europene câștigăm 20 de milioane de euro ca să modernizăm întru totul Aeroportul, dacă Guvernul României finanțează sala de sport și stadionul, toți ne facem datoria.
În 2013, Consiliul Județean primea de la Ministerul Apărării 14,4 hectare de teren în imediata apropiere a Aeroportului și a Parcului Industrial II, pentru amenajarea unui terminal cargo. Terenul ar urma să fie returnat către MApN, în 2023, dacă nu se realizează această investiție. Aveți idee ce ar trebui făcut cu acel teren?
I.B.: Este nevoie de o analiză. Există două posibilități: să fie alipit de Parcul Industrial II, care este în momentul de față ocupat în cea mai mare parte. Sau să aibă o destinație conexă Aeroportului Oradea. Prima dată trebuie să ne ocupăm să avem zboruri.
Altfel, este ca și cu stadionul promis de dl Mang. În 2016, și-au luat un angajament că vor construi un stadion, în Zona Metropolitană, de 30.000 de locuri. Vă rog să îi întrebați dacă timp de trei ani de zile, cât au fost în guvernare, au făcut ceva. Mie nu îmi place să fac angajamente de genul acesta, pentru că riști să devii penibil și să explici că alții sunt de vină pentru ce ai promis tu și nici măcar nu ai mișcat un deget, ca să faci ceva.
Ca primar, ați fost acuzat că nu arătați suficient respect față de proprietatea privată. Ultimul exemplu, exproprierea celor circa 20 de case pentru amenajarea de parcări la sol, în cadrul proiectului de reconfigurare-modernizare a bulevardului Nufărul – Cantemir. Aceasta deși exista varianta construirii unei parcări supraetajate, cu compensarea costurilor suplimentare de construcție cu economiile făcute ca urmare a lipsei, măcar parțială, a despăgubirilor ce trebuie plătite în urma exproprierilor. Aveți în plan o abordare similară, în cazul unor proiecte de infrastructură, la nivel județean?
I.B.: Ăsta este un fel de bau-bau pe care cei care nu au făcut nimic îl folosesc. Ca să faci proiecte mari, în mod evident vei genera un deranj. Primul deranj este cel legat de posibilele exproprieri. Nicăieri în lume nu poți să faci proiecte mari – bulevarde, șosele de centură, pasaje, poduri – care să fie amplasate exclusiv pe terenuri proprietate publică. Nu există așa ceva. Prin urmare, ai două variante: sau preiei terenurile sau nu mai faci proiectele. Eu am luat decizia, și îmi asum această chestiune, ca să facem ceea ce trebuie pentru dezvoltarea orașului Oradea. Ce s-ar fi întâmplat astăzi, dacă nu am avea centura de patru benzi? Ce s-ar fi întâmplat dacă nu am fi avut pasajele sau podurile noi de pe Crișul Repede?
Dacă la Județ vor trebui făcute proiecte mari, da, voi face tot ceea ce trebuie pentru ca aceste proiecte să devină realitate, pentru că altfel, acest județ va fi condamnat la subdezvoltare. Dar, subliniez, nu a existat o politică de expropriere numai ca să te afli în treabă.
Parcările supraetajate costă. Eu mi-am asumat deciziile luate în mandatele mele. Oamenilor nu li se iau casele. Sunt expropiați la valoarea de piață. În condițiile în care nu sunt mulțumiți de această valoare, au posibilitatea să o conteste, iar dacă o instanță stabilește că suma plătită de Primărie este mai mică decât cea reală, primesc diferența. Aceasta nu înseamnă că nu sunt conștient de disconfortul care li se creează, pentru că sunt atașați de acel loc. Dar când faci proiecte mari, nu ai cum să nu deranjezi.
Poți să primești lecții și sfaturi, dar e bine să le primești de la un om care a făcut și el ceva pe tema asta. Pentru că soluții de tipul – ar fi bine să facem o omletă frumoasă, dar ouăle să rămână întregi – asta nu funcționează. Asta nu înseamnă că Primăria Oradea, în acești ani, a dat cele mai bune soluții, dar nu ai cum să schimbi fața orașului în mai multe zone, să rezolvi probleme majore, fără să existe anumite chestiuni.
Vedeți, drumul expres, ultimul tronson. Este o lucrare foarte bună, care-și va dovedi viabilitatea, în anii următori. Descarcă dealurile și ne leagă cu viitoarea autostradă. Dar, e adevărat, la finalul lucrării, pe o intenție bună a Companiei de Apă – dacă tot se fac trotuarele, hai să introducem sub trotuare și o rețea de canalizare, care va fi folosită în anii următori, ca să nu mai spargem încă o dată când se va dezvolta zona respectivă – nu au făcut compactarea corespunzătoare și după ce s-a deschis drumul, o bucățică de trotuar, 300-400 m și la vreo 20 cm de limita exterioară a trotuarului, s-a lăsat, s-a crăpat. Constructorii au reparat-o pe cheltuiala lor, au fost sancționați, totul este în regulă. Nu spun că a ieșit perfect, dar se va dovedi că acel drum este viabil pe termen lung. Așa-i și cu celelalte proiecte. Poate nu toate ies foarte bine, dar cineva trebuie să ia o decizie și să aibă forța să ducă proiectele, cu toate greutățile și necazurile, să le închizi. Asta am făcut în acești ani.
Primăria Oradea insistă pe soluția sistemului centralizat CET pentru populație, în timp ce mari consumatori ai orașului, precum Spitalul Municipal și Spitalul Județean, vor fi trecuți pe soluții alternative mai ieftine, o dată ce noile proiecte vor fi implementate. În acest context, al eficientizării și adaptării la trendul european verde, credeți că s-ar cuveni ca Primăria Oradea să găsească și să implementeze soluții mai ieftine, pentru încălzirea blocurilor de locuințe din Oradea?
I.B.: Întrebarea conține niște lucruri care nu corespund realității. Spitalele sunt alimentate din sistemul centralizat, dar este adevărat că din aceste fonduri europene apar și sisteme care completează sistemul centralizat, în așa fel încât, în perioadele de vară sau de toamnă, devin mai eficiente. Dar pe perioada de iarnă nu poți să funcționezi pe aceste sisteme. Deci trebuie să funcționezi cu sistemul clasic. Nu trec de pe un sistem pe altul, ci prin investiții complementare, care înseamnă 15 milioane de euro, devin mai eficiente și o parte din energie este una de tip verde.
Oradea are la dispoziție, în stare de funcțiune, un sistem de încălzire finanțat din bani europeni, care mai are câștigați 80 de milioane de euro, iar începând din această toamnă, în următorii doi ani, aceste lucrări se vor face. Prin urmare, Oradea va avea un sistem de încălzire funcțional, nepoluant, în bună regulă.
Primăria a crescut, treptat, prin bani UE sau fonduri norvegiene, componenta geotermală. În așa fel încât și acum, în acest proiect de 27 de milioane de euro, avem un puț nou de apă geotermală. Acesta este folosit în așa fel încât să avem o rețea de termoficare alimentată din mai multe surse. Este un mare avantaj pentru Oradea, care nu mai are factori de poluare.
În ce privește problema prețului termoficării, aici sunt două componente: prețul care pleacă de la Termoficare și ceea ce se întâmplă în interiorul blocurilor. Sunt diferențe foarte mari de plată de la un bloc la altul, în funcție de izolarea blocurilor, contorizare și politicile asociației. Cetățeanul percepe faza finală și e mult mai simplu să dai toată vina pe nenorocita de Primărie. Dar se vede foarte clar din studiul făcut că sunt diferențe foarte mari de preț, iar acolo unde blocul s-a reabilitat, plata gigacaloriei pe termoficare este mai mică decât cea pe gaz.
Asta înseamnă că în anii următori, trebuie să lucrăm cât se poate de mult la reabilitări, la anvelopări. Am câștigat zeci de blocuri în această perioadă, dar e foarte greu pentru că, din păcate, nu a fost forță de muncă. Aici trebuie văzut cum putem colabora cu proprietarii de apartamente, este o temă importantă de casă, pentru că 63.000 de locuințe sunt la blocuri și aceasta e baza locuirii în Oradea.
Vă încearcă, totuși, un regret, în urma celor trei mandate de primar în Oradea?
I.B.: Nu pot să spun că am niște regrete. Nu totul a fost perfect în acești ani, însă viața mea timp de 12 ani a fost, totuși, orașul Oradea. Eu am făcut tot ce a fost posibil să aducem investiții, să implementăm proiecte, pentru a îmbunătăți viața orădenilor. Aceasta este realitatea. A fost o onoare pentru mine să fiu primarul Oradiei și am încercat să respect acest vot acordat de orădeni.
Care este momentul de care vă aduceți aminte cu cea mai mare plăcere, în experiența de 12 ani la conducerea orașului?
I.B.: Au fost multe. Când termini investiții importante și vezi că o muncă de unu-doi ani are finalitate. Când te duci undeva pe stradă, te întâlnești cu un om pe care nu-l cunoști, nu-ți cere nimic și nici nu se va mai vedea vreodată cu tine și îți mulțumește. Sunt multe momente de care îmi aduc aminte cu plăcere. În fiecare lună au fost momente foarte frumoase la Primăria Oradea.
Care este întrebarea pe care și-ar pune-o Ilie Bolojan lui însuși și care ar fi răspunsul?
I.B.: Întotdeauna m-am gândit dacă puteam să fac lucrurile mai bine, dacă puteam să fac ceva mai mult. Asta mă gândesc întotdeauna când iau anumite decizii, în așa fel încât să iau deciziile după o analiză serioasă, pentru că ele trebuie duse până la capăt. Dacă nu duci deciziile la căpăt sau nu îți respecți promisiunile, nu mai ai autoritate. Și dacă nu mai ai autoritate, nu poți să faci ce ți-au încredințat oamenii. Acestea sunt lucruri importante în management. Te gândești când faci ceva, dar dacă ai hotărât că faci și anunți, trebuie să închizi lucrurile.
Exista o întrebare celebră: unde vă vedeți peste 5 ani? Dar eu v-aș întreba unde vă vedeți peste 4 ani, respectiv peste 8 ani?
I.B.: Nu vă pot răspunde acum, pentru că ideea aceasta, că îți planifici viața pentru foarte mulți ani înainte, nu cred că stă în picioare. Dacă voi primi mandatul de președinte al Consiliului Județean, voi încerca să fac ce am făcut în Oradea. Adică să schimb, în foarte multe locuri, fața județului Bihor, iar cei care vin în județ să vadă că s-a schimbat ceva, că este un județ în care le-ar plăcea să trăiască. Ca oamenii din Bihor să vadă că, într-adevăr, lucrurile se schimbă, că apar oportunități și viața lor este mai bună. Dacă voi reuși acest lucru, înseamnă că, după patru ani, o să am o mulțumire și o să mă pot gândi la alte lucruri.
INTERVIU (Partea I) | Ilie Bolojan: „Consiliul Județean trebuie reorientat către cetățeni”
Trimite articolul
XBine ca recunoaște că a făcut si prostii si a mai face in mod sigur .dar de piromania lui nu zice nimic
-
Esti tampit!
-
Mata e tampita si Tatatau si mușca aceea care te-a purtat pe tine in scorbura lui Mata după ce Tatatau sa scapat pe cearceaf
-
Are dreptate, esti tampit. Si prin cum i-ai raspuns, ai si semnalizat.
-
Sugeti pula amândoi de lingai mâncaiai pula la Bolojanes si la toată clasa politică corrupta fraierilor!!!!
-
ba ionel mare fan bolojan esti? ce dumnezo de atitudine e asta? odata ce spui prostii normal ca te arata lumea cu degetu, ce te aprinzi asa mirat?
-
-
-
Respectarea promisiunilor aduce incredere si credibilitate.
Autoritatea este atribut al autoritarului ( dex… Care nu admite replică, care își impune punctul de vedere, care uzează (și abuzează) de dreptul de a comanda…).
exproprierile facute de bolojan unele sunt abuzive, deasemeni garajele cu autorizatie de construire sunt demolate de bolojan si clica lui din primarie fara nici o despagubire ceea ce este inadmisibil, daca demolezi o cladire facuta cu acte trebuie sa-i despagubesti pe cei carele detin, sa despagubesti cladirea respectiva nu sa o demolezi abuziv si dictatorial.
-
Draga Marry, problema nu e ca garajele nu sunt despagubite. Ele nu trebuie despagubite, nici nu merita, mai ales ca cele mai multe sunt niste maghernite insalubre si construite paralegal. Dar ideea pe care o ratezi, e ca nu era necesara si utila demolarea lor in masa, a tuturor, ci doar in cazuri izolate, unde reprezinta o prioritate o lucrare noua, o amenajare noua de parcari sau etc., Ori se mai justifica in cazul in care nu se incadra urbanistic in mod grav. De multe ori, insa, a produs doar deranj unor proprietari fara cine stie ce beneficiu semnificativ adus comunitatii la schimb, dar bocancul sovietic din birtin in laboratorul de ceramica fina…!
Citat din prima parte:
“sumele de investiții pot fi mult mărite și din taxele și impozitele colectate în județul Bihor.”
Asta va asteapta prostilor.
Va tripla impozitele. E singurul lucrupe care stie sa il faca.
-
mang lasa bihonu si strange lucrurile din birou ca mai ai cateva sapt si trebuie sa te muti.
-
Cand bolo al tau o sa fie luat in furci de taranii nemultumiti ca le-a triplat impozitele, tu vei fi cel care ii vei tine chilotii. (PS nu sunt psdist, nici mang(alt imbecil) dar pe cretinul asta chel din poza il scuip cand il vad pe strada, e clar?)
-
Mang, du-te sa mai vinzi niste diplome, mai angajeaza neamuri la stat, faci 60-40 la salariu cu el. Aia esti top, dar biroul, strange tot ca mai ai cateva zile de stat. Parazitule.
-
mang da ma dute Mang cu Bolojan si cu toții cei care ne-au furat batjocorit neati promis mințit pana amu mergeți cu toții nici nu va mai uitați in spate mergeți
-
-
abiastept, clar il scuipi pe strada pentru ca asta iti e nivelul. total opus fata de cum e bolojan. clar nu-l suporti
-
-
-
Lasă că mai stie si altceva sa darâme sa dea foc sa contruieasca ca si manole etc il doare pe Bolojanes fix in pix de noi sau ca ce vrem noi Bihoreni dictatorul dracului
Ce interviu e ata cu nici o intrebare incomoda pe anumite probleme gen exproprieri, lucrari de slaba calitate, defrisari ce urmeaza, pasaje fara rost sa vedem un stdiu care justifica pasajul la piata bucuresti, sau de ce e tot mai scumpa termoficarea, de ce graba cu stadionul? Nici o inttebare ?
Daca nu iti respecti promisiunile, cum fac cei din PNL Stei, nu ai autoritate! Perfect punctat!
Cand veti parcurile industriale din Bihor, veti despăgubi oamenii lasati fara terenuri la fel ca in Oradea cu 1,5 euro/metru patrat?
Am si eu o intrebare pentru toarsul Bolo. Candidatii PNL din anul 2020 promit si astazi aceleasi sosele rapide si drumuri de centura de pe urma carora alti candidati PNL au castigat alegerile acum 16 ani. Credeti ca pana in anul 2120, PNL Bihor va reusi macar sa se apuce de ele? Nu de alta, dar din cate s-a vazut deja, nimeni nu se mai asteapta ca ele sa fie si terminate vreodata.
Jur ca nu inteleg ce justificare are proiectul Cantemir Nufarul. Este vre-un studiu sau e facut asa din pix pe birou. Cum sa desfiintezi virajul la stanga pe toata lungimea, sa elimini semafoarele, sa blochezi accesul stradutelor laturalnice in sosea. Deci va fi o autostrada in oras dar nu stiu cum treci cu masina dintr-o parte in alta doar ocolind. Plus sa desfiintezi toate parcarlie de la sosea de pe trotuar si sa tai toti copacii sa matesti pt pista de biciclete, chiar se justifica atatia bani pt asta. Plus ca in locul caselor demolate vor fi si noi blocuri, pt ele sunt parcarile. Pe banii aia mai bine s-ar asfalta strazile din oras ca iti rupi masina il ele, toate sunt catastrofale, cu asa ceva nu ne putem lauda la turisti. Ca totul e pt turisti. Deci multe proiecte sunt facute fara un studiu sau calcul daca chiar vor da rezultat, sau se justifica. Sunt facute asa cum ii tuna lui in cap. Deci pe axa Nufarul -Gara cu atatea pgoiecte 10 ani va fi tot santier si deranj, iar dupa aia ce vor fi gata o sa vina idiotul cu ideea sa interzica circulatia in oras sau doar masini elecrice,. Dar nu e bai, banii au fost tocati pt firmele de casa
-
Turnire din creion, castelul din beton.
Maşinile au armuri slabe, mercepegasul este pentru autoparadã.
Bolo fa curatenie in CJ ca prea multi minoritari etnici fara studii băgați de acel minoritar isi fac veacul pe acolo si romani nu au loc de specimenele alea !
-
Esti asa de mare roman, ca habar n-ai sa scrii “romanii nu au loc”
Tu scrii romani nu au loc, ca un agramat cu cel mult doua clase. De altfel esti un exemplar tipic de fan al acestui imbecil. Prosti dar multi.-
Pro Bolo un partid Țiganelos tre sa va faca Rrrrooommmmiiii ca daca ma uit mai bine toti cei veniti incoace dinspre București Moldova sânteti cam inchisi la colores adica santeti ciori țigani futuva in gura Oooooo de mai traia Hitler ce sapun facea din voi mancavar ciuma portocalie rosie galbena neagra de viituri
-
Jancsi bacsi, mai mereuas, ca-ti crapa o vena in tartacuta!
-
-
Pâna a veni și dori să rămână oamenii la noi, hai să păstrăm oamenii care îi avem… dacă mai putem
o lege foarte bizara data de consiliul local oradea (PNL); daca ai un teren pe colt de strada, nu primesti autorizatie de constructie decat daca iti faci obligatoriu firma!!!
Da-le la kk Bolo pana or sa plange , ca e plini de ipocrizie , si decat dastia mai bine daialalti , nu stie ei ca cel mai nasol lucru pentru un puki in exil este inca unu ca el pe strada pe care s-a aciuat ca un Imi care este , si de ce peste 50 conform natalitatii sa ne conduca iara minoritatile , de data asta fino-hindice , fino ca vorbeste , hindi ca are suflet si hapucaturi.
-
Un Partid Țigan var trebui vouă garantat ca ăia nu-s mai
in minoritate in Rrrromania. EI ÎS MAJORITATE.
Buna! Sunt un banal lup tanar, novice intr-ale politichii. Eu sunt o persoana inculta, parvenita si lipsita de scrupule, zic ca posed o gramada de calitati si sunt uns cu ce trebuie. Deocamdata imi duc traiul zilnic din trolling si postat fake-news pentru o friptura, eu dispunand si doar de abilitati medii de lingucurist, fara sa fiu vreun expert. Am, insa, o problema, vreau sa evoluez si sa ma perfectionez, vreau sa invat sa shMANGlez mai bine, vreau sa imi iasa combinatiile mai bine. Astfel, profit acum, sa va cer parerea voua, internautilor de pretutindeni din zarile Bihorului, sa va intreb, in ce partid ziceti ca ar fi mai convenabil sa aderez sau sa intru, si mai ales, la ce venerabil politruc local imi recomandati sa urc in barca sa ma ia sub aripa, ca sa-mi fac si eu stagiatura si sa prind meserie…, sa ma realizez si eu ca si guster politic. Astept parerile si sugestiile voastre. Multumesc !
-
in psd nu esti binevenit ca acolo trebuie sa fii boschetar incuiat si agresiv, usor de asmutit la beregata oricui. creier lipsa, pumnii mari. tre sa iti bati muierea cand ajungi beat acasa. te regasesti? atunci poate ai sansa la psd.
-
Dezorientatu incriete in oricare partid cu oricare poti face bani avere si asa mai departe toți îsi corupți iar tu daca vrei sa fii unul cinstit între aceștia corupti binenteles ca nu ai ce cauta între ei te vor exmatricula imediat.ori esti rau si mincinos ca si ei ori ceau calu du-te vezuti de treaba
Arde-i pă tărani bolovane, că nu stiu ce-i așteaptă! Mi-e mila de ei dar asta e: sunt fascinati de betoane, luminite si dezvoltare marca bolovan? Nu-i bai! Toate au un cost. Daca pana acum a fost grea viata la țară, o sa va vad eu de acum inainte. La capsuni in Spania sau la abator in Germania, că in Bihor veti plati mai mult decat veti castiga.
-
mi-e teama ca sunt sanse reale sa fie asa… cu bolvanul la CJ…
-
100%asa va fii da las ca toti îs mulțumiți cu Bolojanes deocamdată si cand o sa bage brânca in buzunar la țărani puli lasa ca o sa fie si ei revoltați garantat .
ce prostii vorbeste bolojan ca nicaieri in lume nu se fac proiecte mari fara exproprieri dar in oradea exproprierile sunt abuzive fara a fi platite la valoarea de piata, iar garajele construite cu autorizatii de construire sunt bagate de bolojan in aceeasi oala cu cele construite fara autorizatii invocand prosteste ca au bagat ei abuziv si nelegal clauze ca terenul sa fie eliberat cand ii apuca nebunia pe cei de la primarie impulsionati de dictatorul bolojan, el trebuie sa stie ca orice constructie facuta cu autorizatie trebuie despagubita nu luata prin abuzuri grosolane de primarie. In alta ordine de idei legea expropierii a fost data pentru marile obiective de investitii nu pentru amenajari de locuri de parcae dupa bunul plac al primrului, pentru rezidenti pe bani cca. 1200 lei locul de parcare, cand acesta ar trebui sa fie gratuite.
m…da inca un episod din serialul marca bolo “si minciuna e o vorba “
mang da ma dute Mang cu Bolojan si cu toții cei care ne-au furat batjocorit neati promis mințit pana amu mergeți cu toții nici nu va mai uitați in spate mergeți
Aceastã pierdere a fost mai demult. Se amãnã. Consiliul partinic ţine de progres. Se pot prelungi puneri în aplicare dupã hotãrâri judecãtoreşti.
A fost ţinutã cu increderea, câte referendum-uri, câte schimbãri de subvenţii ( gigacaloria, şcoalã, onguri), cât costa kilowatul de curent de la turbo, cât rãspundea Ciuperca, drumul expres, incendiile, amestecul încã periculos de oameni şi maşini in Piaţa Unirii, faţade tik tok (devize mari), parcãri pe case, taxe pe parcãri.
Plimbãtoarea mare a maselor absente.
Ce autoritate? Trãim dacã v-aţi uitat într-o democraţie.
Aţi fi vrut sã spuneţi credibilitate.
Încrederea este prin fapte, nu prin mine.
Care sunt,, mâinile rele”?
Domnule Bolojan, eu sunt un simpatizant a Dvs, dar spuneti-mi va rog, PNL ce a respectat din ce a promis? Nimic eu asa vad.
Expropriem cu 7 euro metru patrat, teren ce valoreaza 30-50-150 euro in zonele centrale . Pai hai primaria nu imi vindeti si mie teren in oras cu 7 euro metru ca vreau si eu. Jeguri ordinare
-
Aveti o sansa mare acum sa-l trimiteti la Teleorman sau oriunde departe de meleagurile noastre !!!
Bolojane de cati ani nu ne putem plimba nici la ,,Ciuperca,, ??? Ai lasat-o in rahat cum vei lasa si Oradea cu datoriile imense ! Oricum ar fi un mare castig sa scapam de tine !!!
Nu va inteleg. Ce naiba aveti de va injurati online? Dati-va intalnire si paruiti-va live!
Ce pazesc moderatorii de la Bihon? De ce sunt admise injurii si comentarii jignitoare?
Halal popor
Minciuni penticostale marca Bolovan..
-
Toti sunt tari scriind pe net.
Daca il vezi in viata reala pe cel mai impulsiv in scris, pe acel ce isi baga si isi scoate mai aprig din spatele tastaturii, constati ca e un figurant amarastean de 65 kg, cu 1,60 m inaltime, provenit dintr-o familie ce are in componenta pe tata fost carutas, actualmente posesor de ajutor social si fara drept la pensie si de omama curva probabil.
Un frustrat disperat de propria conditie.
Povestitor de trei lei, fara meserie, cu scoala nefinalizata, fara ambitii, fara un scop clar in viata, ce nu a avut in viata lui un serviciu stabil ptr.o perioada indelungata, abandonat de sotie si copii, inconjurat de amici si prieteni de acelasi nivel social, plin de restante si datorii, prieteni impatimiti cu substantele halucinogene si alcoolul,etc….
Doar ei stiu sa scrie intr-un asemenea hal, sa injure atat de ordinar si sa improaste cu atat de multa mizerie zilnic indiferent de subiect.
Probabil posteaza numai dupa ce efectul consumului de ceva a ajuns la un nivel suficient de ridicat ptr.a atinge aceste cote ale mizeriei comportamentale umane .
Jeguri tari in clantza doar in spatele butoanelor.
In viata reala daca le impingi o palma cu piciorul schelalaie si-si ling ranile doua saptamani integral.
Gunoaie.-
Asa esti tu? Eu am 1.85 si am facut sport de contact. Vii sa-mi dai o palma?
-
lauda-te numa
-
-
Creveţel, ai ocazia sã îl trimiţi pe la Teleorman şi aiurezi lângã tastaturã?
-
Domunule Primar, sa stiti cam unde e Oradea ca atractivitate, eu sunt taximetrist si duc foarte multa lume care nu e din Oradea, straini si romani, pe care ii intreb daca au mai fost in tara sau la noi in oras si daca le place in Oradea, aproape 9 din zece raspunsuri e acesta” da e frumos dar Clujul, acolo e frumos, si toti incep cu Clujul fara sa le spun nimic de comparatie intre ele, iar majoritatea studentilor straini ar vrea in Cluj daca ar putea, aici raman cei care nu pot acolo. Deci asta spune totul despre cat e de stat in oras, nu de vizitat ca atractie turistica, ci orasul pe care l-ar alege cineva din afara sau din tara.
-
Pai da, nu betonul din centru si betoanele din parcuri si oras atrag oamenii si tineretul. Pt tarani da e perfect
Mi se pare de toată jena să-ți faci campanie pe toate zidurile și în toate ziiarele, să risipești banii publici ca să-ți mai faci reclamă după ce ai fost 12 ani la guvernare. Mare e foamea și gros obrazul!
-
I.B.”Pentru că soluții de tipul – ar fi bine să facem o omletă frumoasă, dar ouăle să rămână întregi – asta nu funcționează”. Este ușor să vorbești despre spartul ouălor și făcut omletă dacă nu sânt ouăle tale în joc. Nu știu dacă ar decide alcineva pentru spartul ouălor lui, dacă ar mai agreea ideea de omletă. I.B.”Parcările supraetajate costă. Eu mi-am asumat deciziile luate în mandatele mele. Oamenilor nu li se iau casele. Sunt expropiați la valoarea de piață”. Desigur-DEMOCRAȚIA costă, iar proprietatea privată e sfântă. Și ideea în sine valorează mai mult decât niște proiecte chiar finanțate cu 90 % de UE. Dar e ușor să vorbești de prețul pieței, dacă tu îl decizi pe acesta prin proprii evaluatori.Iar în instanță ai simpatizați printre judecători. Deoarece sigur nici unul din judecători nu este vizat de expropriere. Dar dacă în alte instanțe din țară sau la CEDO vei pierde. Și va trebuii să reconstruiești unele case. Oricum va trebuii să demolezi doar niște locuri de parcare șă reconstruiești casele demolate ilegal. Dacă ar trebuii să demolezi ce se construiește pe bani UE ar fi din nou o situație neplăcută. Noroc că nu au nici o legătura una cu alta. Atunci de unde exproprierea?
Și e posibil să constați că nu era chiar așa scumpă o parcare supraetajată!!! Dar asta e când ai o anumită sumă de bani și vrei să faci 200 de proiecte. Doar e campanie. Pe principiul decât să nemulțumesc 200 de familii care nu ar mai avea unde parca, mai bine nemulțumesc 20 de familii care nu vor mai avea unde sta. Raportul de voturi primează.