Muzica lui Nicu Alifantis o asculţi toată viaţa şi o porţi în suflet. De ziua doamnelor şi domnişoarelor vom fredona alături de artist piesele neuitatelor iubiri. Vineri seara, în spectacolul care va avea loc la Casa de Cultură a Sindicatelor de la ora 19, vor mai urca pe scenă Dan Andrei Alea şi Desperado.
Vă întoarceţi în Oradea cu un concert de Ziua Femeii. Credeţi în declaraţiile aniversare?
Nicu Alifantis: Da și o fac cu drag de câte ori am ocazia. Este o mare bucurie pentru mine, ca de fiecare dată de altfel, să am prilejul să ajung în Oradea, de care mă leagă multe și frumoase amintiri. Aș mai adăuga faptul că această revenire se întâmplă de astă dată de ziua doamnelor și domnișoarelor, ceea ce aduce un plus de emoție, iar faptul că voi fi pe scenă alături de marele muzician Dan Andrei Aldea îmi dă fiori. E o mare onoare pentru mine și vreau să-i mulțumesc lui Florin Budeu pentru această invitație și tuturor celor ce au facut posibil să mi se-ntâmple atâtea lucruri frumoase într-o singură zi.
Dacă ne gândim la femeile din viaţa dumneavostră, ştiu că aţi iubit-o nespus pe bunica dumneavoastră. Dezvăluiţi-ne câteva amintiri frumoase.
Nicu Alifantis: Cred că în viața fiecaruia dintre noi bărbații, există trei femei, primele trei femei, care înseamnă foarte mult. Mama, bunica și soția. Le întâlnim, le cunoaștem, ne împrietenim cu ele, le iubim. În acest mers firesc al lucrurilor, ele ne marchează existența, ne fac într-un fel dependenți de ele. Dintre toate Bunica este, după părerea mea, cea care ne oferă cu o generozitate ieșită din comun acea iubire cu totul și cu totul specială ce ne rămâne extrem de bine întipărită în memorie. Întâmplări sigur că au fost multe, nu vă voi răpi timpul cu ele, dar vă pot spune că era o femeie deosebită, caldă, prietenoasă, cu foarte mult umor, energică, răbdatoare, îngăduitoare și extrem de generoasă, iar amintirea ei îmi este foarte dragă.
Cel mai bun prieten mărturiseaţi că este soţia dumneavoastră. Care este povestea acestei prietenii?
Nicu Alifantis: Toți purtăm cu noi o poveste, iar atunci când este vorba de dragoste, de iubire, de prietenie, de familie, această poveste capătă valențe deosebite și devine una extrem de personală. Din acest motiv n-o voi expune ca pe-o marfă oarecare pe tarabă ci prefer să rămână a mea și numai a mea. Luați-o ca pe-o formă de egoism, dacă vreți. Cred că mult mai interesant, după părerea mea, este cum aceste 3 femei de care vorbeam își transmit una alteia ștafeta dragostei materne, într-un ciclu de-o frumusețe rară, care se completează și se încheie atât de frumos. Revenind la soție, cred în continuare și o spun chiar cu riscul de-a mă repeta, că cel mai important lucru într-o căsnicie e prietenia între parteneri. Mi se pare că e un fel de lege fundamentală, o cheie a longevității acestui parteneriat.
Aţi cântat toată viaţa despre iubire. Cum v-a răsfăţat iubirea pe dumneavoastră?
Nicu Alifantis: Din plin și o spun fără să stau pe gânduri. Se pare că vechile ziceri, cum că iubește și vei fi iubit, sau dăruiește și ți se va da îndoit, conțin un sâmbure de adevăr. Și la urma urmei cu ce rămânem din această trecere prin viață dacă nu cu iubirile noastre?
Sunteţi un om fericit?
Nicu Alifantis: Pot spune că da, deși ideea de fericire mi se pare destul de relativă prin însăși percepția pe care o are fiecare dintre noi despre această noțiune. Zic că da, pentru că fac ce-mi place, îmi sunt propriul „stăpân”, sunt sănătos, înconjurat de cei dragi, am prieteni și mulțumesc bunului Dumnezeu că mă îngăduie încă pe-aici.
Dacă mâine aţi fi inspirat şi aţi compune o nouă piesă de dragoste, versurile cărui poet le-aţi alege?
Nicu Alifantis: Niciodată nu mi-am propus să mă trezesc într-o dimineață, să pun mâna în bibliotecă pe un anume volum de versuri al unui anume poet și să fac un cântec genial. Lucrurile astea sunt total neprevazute, surprinzătoare, chiar si pentru mine. Un cântec, dacă e să se întâmple se întâmplă și-atât. Bun, rău, el este rezultatul unor acumulări de sentimente ce trebuie neapărat descătușate, eliberate într-un fel. La mine a fost să fie prin muzică, iertare!
Suntem în anul aniversar „Alifantis & Zan – 20 de ani”. Cum au trecut aceste două decenii?
Nicu Alifantis: Aproape fără să-mi dau seama. Povestea asta cu Zan a început într-o bună zi când m-am hotărât să fac un album și s-a rostogolit uite-așa, timp de 20 de ani… Altfel spus, pentru mine a însemnat să ai prieteni alături de care să mergi umăr la umăr, să ai maeștri de la care să înveți permanent câte ceva, să clădești statui viselor tale pe soclul solid al încrederii partenerilor tăi, să ți se întindă o mână, să ți se deschidă un suflet, să poți privi ochi din care să țâșnească arteziene de lumină, să auzi niagare de sunete măiastre, toate acestea pentru mine înseamnă bucuria de-a trăi și de-a te identifica cu ceea ce faci, indiferent că totul durează o secundă, sau ani… sau Zani. Adică Virgil Popescu, Sorin Voinea, Răzvan Mirică şi Relu Biţulescu.
Aveţi peste 100.000 de fani pe Facebook şi sunteţi destul de activ. Care este feedback-ul, ţineţi cont de sugestiile/părerile pe care le primiţi?
Nicu Alifantis: Chestia asta cu facebook-ul e o joacă foarte amuzantă, cu condiția să nu capeți dependență. Sigur că mă interesează ce spun și ce gândesc oamenii cu care interacționez. Altfel ar deveni o pierdere de timp și nu-i sensul vieții mele. E importantă părerea oricărui fan. Nu am, din păcate, timpul necesar să răspund la toate mesajele, așa cum mi-aș dori, dar încerc să am o comunicare cât mai bună cu toți fanii mei. Când ești persoană publică, cred că e foarte important să poți ține o legătură permanentă cu cei datorită cărora ai ajuns în această poziție. Mijloacele de comunicare de astăzi sunt extrem de generoase, așa că o vorbă bună, un salut, un „la mulți ani” spus atunci când trebuie, înseamnă foarte mult. Nu e o obligație, ci doar o dovadă de bun simț.
Pregătiţi un album cu cântece pentru copii, „Șotron”. Cât din copilul Alifantis se va regăsi în compoziţiile de pe acest album?
Nicu Alifantis: Destul de mult, cred eu. Se pare, că pe măsură ce înaintăm în vârstă, amintirile din copilărie capătă tot mai mult contur, iar detaliile acestora devin din ce în ce mai pregnante, mai clare. Gurile rele spun cum că bătrânii investesc tot mai mult în jucării. Poate fi o glumă, cum la fel de bine putem spune că, probabil, cercul se pregătește să se închidă. Pot spune că făcând abstracție de aceste gânduri, mai mult sau mai puțin serioase, m-am hotărât să dedic acest an copiilor. Indiferent de vârsta lor, chiar dacă sunt sau nu ai noștri, trebuie să recunosc că m-am gândit printre altele și la copilul din fiecare dintre noi. Mai cred că în clipa în care nu mai regăsim copilul din noi, înseamnă că am murit. Cred că inocența, naivitatea, puritatea și sinceritatea copiilor trebuie protejate, păstrate și impulsionate, asemenea vieții ce ne-a fost dată spre-a o trăi.
Citiți principiile noastre de moderare aici!