Mereu pe fugă, având o mulţime de lucruri de făcut, Maria e în permanență prezentă şi cu răspunsurile la ea pentru oricine o solicită, mai ales atunci când vine vorba de Street Delivery Oradea, evenimentul pe care îl coordonează şi la care încă are de lucru, chiar dacă s-a încheiat de ceva timp.

Cum a început totul? Maria Scripcă vine din judeţul Suceava, comuna Frumosu. A făcut liceul în Câmpulung Moldovenesc, apoi a fost plecată din ţară un an, după care s-a întors şi a urmat Facultatea de Litere la Suceava. Din timpul facultăţii a început să facă voluntariat, după absolvire fiind angajată la un ONG. După patru ani, a decis să îşi dea demisia şi să se mute din oraş. Se gândea la Sibiu, Braşov sau Timişoara. Dar pentru că are o soră căsătorită în Oradea şi pentru că de-a lungul anilor nu au avut ocazia să petreacă prea mult timp împreună, a ales să se mute la Oradea.

A venit în oraşul de pe Crişul Repede şi mai întâi şi-a îngăduit o vacanţă de vară de vis, cu multă relaxare, piscină şi multe cărţi citite. După care, fiind o persoană activă şi având experienţă pe proiecte, a înfiinţat un ONG împreună cu sora sa, pentru că îşi dorea să facă lucruri pentru oameni.

Între timp, a văzut anunţul că se deschide Librăria Cărtureşti în Oradea, în 2017 şi că se fac angajări. Şi-a depus CV-ul şi a fost angajată ca librar. A început să facă mai multe proiecte în cadrul librăriei, iar în final a ajuns să se ocupe de librăria din Oradea.

– Prima dată ai organizat Citadel Delivery, în 2019.

– Da, nu am prea ştiut atunci în ce mă bag. Am început de fapt cu proiectul Made în OR în 2018, cu cei de la Manifest pentru Oradea, cu Alin Mihon. Atunci am văzut câţi oameni valoroşi are oraşul: artizani, designeri, scriitori, artişti. Şi mă întrebam unde se pot găsi aceşti oameni puşi la un loc? De unde aş putea să le iau produsele, cum aş putea să le cunosc povestea? Alin mi-a spus că are acest hub cultural şi atunci i-am propus să facem un parteneriat Cărtureşti Oradea cu Manifest, în care să promovăm valorile locale. Una dintre valorile noastre ca organizaţie sună aşa: o librărie poate schimba o comunitate. În valoarea aceasta e inclusă Street Delivery. Dar la acel moment nu ştiam dacă eu pot să fac asta sau nu, şi atunci am pornit cu un pas mai mic, să avem produsele acestor artişti în cadrul librăriei. Eu am fost de-a dreptul fascinată şi emoţionată când am deschis evenimentul, pentru că am pus la un loc mai multe valori, foarte frumoase, pe care oraşul le are, dar de care oamenii nu sunt conştienţi sută la sută şi e păcat. E atât de multă muncă, pasiune, energie investită şi aceste lucruri ar trebui mult mai mult promovate şi susţinute. Cu acest proiect am luat legătura şi cu APTOR – Asociaţia de Promovare a Turismului din Oradea şi aşa s-a întâmplat Citadel Delivery în 2019, ideea fiind de promovare a locurilor mai puţin cunoscute. Pe atunci, lumea nu era atât de obişnuită să îşi petreacă timpul în Cetate.

– De ce Citadel Delivery şi nu Street Delivery?

– Street Delivery are la bază conceptul de a bloca o stradă şi de a aduce cultura în stradă. Apoi este ideea de a identifica nevoile oraşului şi de a le pune în lumină. În Bucureşti, în urmă cu 15 ani, dar la fel ca şi acum, a bloca o stradă a fost o problemă foarte mare, nefiind suficiente străzi pietonale. În Oradea, pentru prima ediţie am „livrat” Cetatea oamenilor, de aceea Citadel Delivery. Sună pompos şi corporatist, dar acest eveniment îşi propune conştientizarea comunităţii vizavi de nevoile oraşului. Tema de atunci a fost poezia, o temă destul de eclectică dar foarte bogată prin formele ei. Am încercat să promovăm cât mai mulţi scriitori de poezie din Oradea şi am avut şi workshop-uri de literatură.

– Cum a fost să organizezi pentru prima oară un astfel de eveniment?

– Am mai fost întrebată acest lucru într-o gazetă cu caracter intern şi atunci am spus că a fost groaznic. A fost obositor pentru că nu ştiam exact ce înseamnă, nu ştiam mare lucru despre oraş, dar am fost ajutată de Alin Mihon cu o părere, cu un sfat, cu o persoană de contact. Pe partea administrativă, legislativă, s-au ocupat cei de la APTOR. În plus, am avut probleme cu graiul meu. Când mergeam să prezint proiectul şi îmi auzeau accentul, venea întrebarea: dar tu de unde eşti? Aaa, nu eşti de aici! Şi mă întrebam, dar de ce contează? Dar apoi ne-am cunoscut şi au văzut că totul e ok. Street Delivery e foarte cameleonic în fiecare oraş în care se organizează, în Bucureşti, în Iaşi, în Timişoara… şi fiecare are experienţa sa proprie. A fost provocator, dar atunci nu am făcut foarte multe lucruri faţă de ceea ce am făcut în 2021. Am prins şi o vreme… Prima zi a fost furtună şi ecranul pe care urma să rulăm scurt-metraje a fost dărâmat. Cei de la Top Sound, care sunt nişte oameni extraordinari, au avut parte de multe provocări pe care le-au rezolvat. Când ai astfel de oameni alături, prinzi curaj şi eşti mult mai motivat. Cred că ceea ce am încercat să facem în 2019 şi-a atins cumva scopul anul acesta, pentru că la nivelul parteneriatelor, oamenii au fost mult mai deschişi faţă de conceptul acestui eveniment, dar şi participanţii.

– Cum a venit ideea organizării Criş Delivery ca parte din Street?

– Criş Delivery vine din Someş Delivery, acolo e originea de fapt. Someş Delivery se întâmplă de mulţi ani, iar în 2020 a fost şi Dâmboviţa Delivery. În 2020, Streed Delivery, la nivel naţional şi mai ales în Bucureşti, s-a întâmplat descentralizat, adică au activat în mult mai multe zone ale oraşului, una fiind zona de râu. Râurile nu sunt atât de mult puse în valoare, dar sunt multe oraşe prin care trec râuri. Ele sunt acolo, le vedem zilnic, dar nu ştim mare lucru despre ele, despre biodiversitate, despre cum sunt întreţinute, despre zone protejate… Aşa că a plecat la nivel naţional partea de râuri din cadrul Street. În Oradea am întâmpinat tot felul de situaţii contextuale în organizarea evenimentului Criş Delivery, dar până la urmă a fost un succes, cel puţin aşa am primit feedback, inclusiv pe partea de workshop.

– Ideea cu paddle board-urile a fost bine venită. Mulţi întrebau cât costă şi nu le venea să creadă că se pot da gratuit.

– Uneori oamenii sunt mult mai dispuşi să participe la un workshop, la un atelier, la o activitate la care plătesc. În momentul în care este gratuit, sunt mai reticenţi, lucru pe care l-am văzut şi în 2019, dar şi acum. O reţinere de a întreba ce se întâmplă, cum pot să particip, cum pot să mă implic. Nu au de fapt cultura de a merge la un eveniment la care să faci tu parte din ceea ce se întâmplă, nu doar ca spectator. Şi atunci, am găsit atitudinea asta uşor normală, pentru că suntem obişnuiţi ca pentru orice serviciu să plătim. Dar asta este „anomalia” Street, că totul e gratuit! Şi tot ce facem, o dată că şi noi o facem voluntar, o facem pentru comunitate, în ideea de a crea ceva împreună. Am fost uimită şi impresionată profund în timpul în care eram în parc cu fetele, când vedeam copii care desenau şi ajutau. Şi am zis: viitorul e ok! Adulţilor le e mai greu să facă asta din diverse motive şi nici nu sunt obişnuiţi să interacţioneze cu necunoscuţii. Sunt reticenţe şi frici personale. Dar copiii și tinerii erau dornici să ajute, iar faptul că părinţii i-au lăsat e un lucru bun. Cât despre Criş Delivery, am arătat că poţi să ai o mulţime de activităţi pe râu, dacă eşti pasionat şi nu ai nevoie să mergi în alte locuri. În plus, conştientizarea oamenilor de a ţine locul curat, de a ridica o hârtie şi de a o pune în coş. Sunt detalii care contează pentru că nu este un spaţiu al nimănui, este un spaţiu al nostru, al comunităţii. Niciunii nu suntem minunaţi, aveam multe lucruri la care trebuie să muncim fiecare, pe care trebuie să ni le corectăm.

– Prin repetarea unor astfel de evenimente, publicul poate fi educat în timp în acest spirit.

– Da, este un proiect de cursă lungă. Se întâmplă lucruri mici, dar este important că se întâmplă, pentru că o dată ce vezi că schimbi o perspectivă a unor oameni dintr-o instituţie publică, a unor factori de decizie, e mult, e foarte mult, pentru că pleacă dintr-un proiect. De multe ori evit să spun că Street Delivery e un eveniment, pentru că lumea se aşteaptă să fie doar spectator. Street Delivery are şi partea de entertainment, dar invită şi oamenii să se implice. Şi practic nu are o finalitate şi se întâmplă atunci când oamenii simt nevoia să se întâmple şi cred în acest proiect. A plecat de la ideea de a aduce în faţă anumite probleme ale comunităţii, ale oraşului, şi aşa trebuie să rămână. S-a întâmplat 15 ani, dacă nu se întâmplă un an, doi, iarăşi e bine. Dacă nu îl fac eu, îl face altcineva. Ideea e să crezi în acest proiect şi asta durează, şi n-o să îţi iasă din prima. Important este ca tu, ca şi coordonator, să crezi şi să ştii că evenimentul acesta e făcut pentru oameni, dar şi cu oameni. Şi nu trebuie să iasă perfect, pentru că nici noi nu suntem perfecţi. Anul acesta am văzut oameni care se bucurau de ceea ce se întâmplă la Street. Cred că 2020 ne-a deschis puţin ochii faţă de comunitate, faţă de oameni şi faţă de oraş, de ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Şi Street Delivery aduce oameni şi proiecte la un loc, pentru ca să ne cunoaştem şi să ne aducem aprecierea faţă de ceea ce facem şi să învăţăm unii de la alţii.

– Vizavi de muralul vostru din Parcul Petőfi, în Oradea nu se prea practică acest lucru. Am văzut de exemplu în Braşov sau în Craiova adevărate opere de artă care înfrumuseţează oraşul. Voi cum aţi ajuns să faceţi muralul?

– Mi-am dorit tare mult să îl facem. Am zis că am nevoie măcar de un perete micuţ, atât cât oamenii să vadă ce înseamnă. Cred că am fost norocoasă că ni s-a aprobat, dar ce-i drept, parcul va fi recondiţionat. Probabil că voi fi criticată pentru ceea ce am să spun, dar având clădirile din centrul oraşului, care sunt minunate şi fac parte din identitatea oraşului, şi având această moştenire atât de mare, de aici cred că porneşte reticenţa autorităţilor de a aproba astfel de picturi. Înţeleg presiunea, suntem oraş art nouveau, dar nu totul se rezumă la acest perimetru. Oraşul este viu, se dezvoltă, creşte. Atunci când am venit prima dată în Oradea, în 2012, totul era gri, fără viaţă, fără puls. De câţiva ani, Oradea fiind reînfrumuseţată şi de abia acum dezvelindu-și trecutul şi punându-l în valoare, te gândeşti mai puţin la contemporan. Fac o paralelă cu cititul, între părinţi şi adolescenţi, când părinţii spun: îţi cumpăr Marin Preda, mai întâi îl citeşti, iar apoi îţi iau şi o carte manga. Dar tinerii tot manga vor citi prima dată. Secretul ar fi să se găsească un echilibru, să ne cunoaştem şi să admirăm clădirile din trecut, dar în acelaşi timp nu ar strica şi un street art, să mergi într-un cartier şi să vezi pe un perete de bloc o murală. Sunt o mână de oameni în oraş care îşi doresc de mult timp să aducă muralul în Oradea, dar e şi reţinerea faţă de cum vor reacţiona oamenii, pentru că tu, ca artist, investeşti într-o astfel de pictură. Dar e important să ai ocazia să arăţi ceea ce poţi să faci, iar lumea să prindă gustul de aşa ceva.

– Cum e să organizezi un eveniment de amploarea Street Delivery bazându-te foarte mult pe voluntariat?

– E greu. Legea voluntariatului, ca să pornesc de aici, e prea „tânără” în România. Voluntariatul e ca un job, doar că nu ai plata la sfârşitul lunii. Experienţa pe care tu o ai acolo îţi este recunoscută mult mai târziu. Noi suntem obişnuiţi ca pentru ceea ce facem acum să fim răsplătiţi mâine, poimâine, văzând rezultatele într-un timp foarte scurt. De aici porneşte responsabilitatea. Când sunt provocări, când dai de greu, poţi să spui: sunt voluntar, să nu ai prea multe pretenţii de la mine! Dar nu e chiar aşa, e cu atât mai mult! Dacă eşti voluntar, înseamnă că îţi asumi un proiect şi mergi cu el până la capăt. Şi eu am lucrat foarte mult ca voluntar, iar mai apoi cu voluntari. Mie mi-a fost foarte greu să am aşteptări mari, pentru că toţi sunt voluntari în proiect, de la cel mai mic la cel mai mare. Sunt puţini cei care fac voluntariat. Cei care au făcut-o în Street Delivery şi-au asumat asta, au fost minunaţi şi au fost doar o mână de oameni. S-au implicat elevi, studenţi, oameni care au job, alţii care erau în concediu… Ceea ce câştigi prin voluntariat te formează o dată pe tine ca om, ca adult, atât din punct de vedere personal, cât şi din punct de vedere profesional. Dacă tu îţi duci un task de la început până la sfârşit, atunci când nu eşti plătit, în momentul în care eşti angajat, cu atât mai mult ştii să îţi asumi responsabilitatea pe task-urile care vin.

– A început deja organizarea pentru Street Delivery 2022?

– Da de unde! Suntem atât de organici în organizare şi boemi! De regulă, ne hotârâm greu pentru tema de anul viitor, începem discuţiile din toamnă şi se duc până în iarnă, iar până ajungem cei 10-15 organizatori la nivel naţional la un punct comun, durează. De obicei, Street Delivery se organizează cu două-trei luni înainte, asta şi pentru că este o chestie voluntară. Fiecare dintre noi ne ocupăm cu multe alte lucruri, nu doar cu asta. Şi trebuie să recunosc că nu prezinţi foarte multă credibilitate când spui că faci voluntariat. Există riscul ca tu, ca sponsor, să susţii ceva care poate să nu fie ok. Este un lucru pe care l-am înţeles, pentru că probabil şi eu dacă aş fi în locul lor, aş avea această temere. Şi Street Delivery a fost şi va fi un risc tot timpul. Ne gândim la proiecte pentru viitor, ca să îl organizăm cât mai sustenabil, dar pentru asta trebuie să avem sprijinul autorităţilor locale. Avem speranţa că va fi din ce în ce mai bine, iar oamenii se vor obişnui să facă parte din eveniment şi să se implice. Anul acesta, în puţinele clipe când am avut timp să mă uit în jur, am văzut în Parcul Petőfi oameni relaxaţi, ascultând muzică bună, participând la ateliere, bucurându-se de o îngheţată alături de prieteni, iar de acolo mi-am luat energia, din starea oamenilor! E fain să vezi că oamenii se bucură de lucrurile la care tu ai muncit. S-a meritat, mai facem!

Maria Scripcă, un voluntar dedicat FOTO: F.B.

Organizator Street Delivery FOTO: C.B.

[eadvert]