V-aţi legat numele de Centrul de afaceri din Sânmartin. Un proiect extrem de ambiţios şi care se dorea a fi o premieră în România, care în caz de reuşită urma să fie multiplicat. A fost mai mult decât o promisiune făcută bihorenilor. Când anticipaţi că va fi funcţional, că vor fi finalizate lucrările?
MILUŢ: Nu se pune problema de a termina lucrările. Cred că s-ar găsi bani. Problema e dacă acest centru de afaceri devine un punct de spijin pentru comunitatea locală, pentru mediul de afaceri. Am vrut să vedem cum este privită această investiţie care ar putea genera lucruri bune, în special pentru micii întreprinzători. Vrem să ştim dacă membrii comunităţii locale sunt interesaţi şi de activităţi de entertaiment, de recreere. Fiindcă la astfel de cluburi există servicii diferenţiate, de ţinută, dar nu de high-life neapărat. Partenerii italieni invocau faptul că nu există locuri de parcare. Dar aşa cum spunea şi domnul Lucian, aceasta nu este o problemă. Comparativ cu investiţiile care s-au făcut până acum, încă 2-300.000 de euro nu este mult. Iar banca şi creditorii nu forţează nota. Efortul pe care ar trebui să-l facem, din toamnă, aproximativ 6000 euro/lună nu e unul mare.
Ce aşteptări aveţi din partea comunităţii locale ?
MILUŢ: Noi aşteptăm de la primar să dirijeze anumite acţiuni spre acest centru de afaceri. Ideea este ca centrul de afaceri să fie folosit, nu evitat. Noi nu l-am conceput numai ca o afacere locală, ci ca pe una regională, transfrontalieră. Ca pe un loc unde afacerile româno-maghiare ar putea să se dezvolte civilizat. Fiindcă nu există locuri propriu-zise pentru business. Când vrei să faci o afacere nu mergi nici acasă la primar, nici la notar, ci acolo unde ai un mediu propice pentru aşa ceva, unde poţi să obţii şi informaţii despre cine reprezintă comunitatea locală în turism, în servicii, în construcţii. Noi am gândit, până la urmă, acest centru de afaceri şi ca o bază de date. Ca în orice afacere, există o etapă a căderii de încredere, atunci când investitorii au anumite reţineri. Şi e acum o perioadă în care lumea afacerilor e depresată. Micii întreprinzători trebuie să ia în calcul însă posibilitatea ca salvarea lor să vină tocmai de la un astfel de centru de afaceri. Acolo poţi să te întâlneşti cu 30 de oameni de afaceri o dată. Într-o cârciumă poţi să mergi de nenumărate ori fără să obţii nimic. Şi apoi cât timp ţi-ar trebui să te întâlneşti cu toţi acei oameni de afaceri pe care îi poţi întâlni acolo? Tocmai în această idee cred că s-a instituţionalizat mişcarea patronală. De ce altfel, în toată lumea, în cartierele rezidenţiale există astfel de centre de afaceri: în SUA, Canada, Marea Britanie, Germania? Desigur, că unele sunt exclusiviste: pentru bancheri, pentru finanţişti. Chiar în Bruxelles, de exemplu, austriecii au o astfel de casă a lor, loc în care ne-am întâlnit o seamă de oameni de afaceri de diverse naţionalităţi.
Unde apare, totuşi, blocajul ?
MILUŢ:Cred că la noi nu există însă o filozofie, o ştiinţă, ceva care să-i conştientizeze pe oamenii de afaceri că nu totul se rezumă la faptul că azi mi-am făcut treaba, îmi văd de afacere, şi nu mai cotizez la ăla la organizaţie, că nu mai trebuie să contribui cu nimic ca alţii să se dezvolte, la rândul lor. Nu e bine. E o chestiune de cultură şi care trebuie cultivată. Noi am gândit centrul de afaceri ca un experiment care trebuie multiplicat la nivel naţional. Aceasta după ce pe fonduri europene noi am realizat oficii de afaceri de proporţii mult mai mici la graniţa cu Bulgaria. Când am gândit centrul de afaceri aici, am luat în considerare şi potenţialul pe care îl are Ungaria.
Anul trecut aţi realizat un sondaj printre managerii din UNPR, iar concluzia acestora era că 2010 va fi cel puţin la fel de greu ca 2009. S-a schimbat perspectiva ?
MILUŢ: S-au luat măsuri de reducere, de redimensionare a cheltuielilor. Aşa că anul 2010 ar trebui să fie unul de consolidare, acum ar trebui să tindem să ajungem la echilibru. Chiar dacă trebuie să înveţi să trăieşti la o altă dimensiune, să-ţi modifici standardele de cheltuieli.
Şi totuşi, dumneavoastră, la firma de materiale de construcţii, una dintre vedetele Bursei, v-aţi bugetat un profit de patru ori mai mare decât cel de anul trecut. Construcţiile sunt în impas, dar dumneavoastră aţi reuşit să faceţi profit. Care e secretul? Şi aceasta chiar dacă în urmă cu doi ani nu aveaţi aprecieri tocmai măgulitoare despre bursă.
MILUT: Ne-am îngrijit să avem pieţe alternative. Noi exportăm, şi suntem una dintre puţinele firme care am reuşit aceasta. Cât despre bursă, am spus că fondurile speculative duc în derizoriu companiile din România. Astfel că bursa ajunsese să fie dintr-un instrument care trebuia să te promoveze, unul care te compromitea. Băncile, posibilii parteneri, pentru toată lumea era evident că ceva se întâmpla cu acţiunile. Bursa nu mai era un indicator al vieţii economice, companiile nu se mai puteau alimenta de pe bursă: nu puteai să vinzi şi să iei bani când aveai nevoie şi să cumperi acţiuni când era momentul să o faci.
Bugetul României, aşa cum a fost el construit, este unul de criză?
MILUT: Foarte greu de spus cum va reuşi Guvernul să gestioneze această sumă de bani. Este foarte greu să explici oamenilor că le dai salarii mai mici. Sunt foarte multe dificultăţi în restructurare. Legea bugetului va provoca o tăietură. Nu ne mai putem permite o asemenea birocraţie. Cum nici Marea Britanie, nici Germania şi nici SUA nu şi-au mai permis.
Cursul economiei este influenţat de deciziile în plan politic. Acesta e un truism. Ce reacţii aşteptaţi din partea puterii pentru a „urni căruţa”?
MILUT: Trebuiesc redeschise investiţiile în plan local, în plan naţional, cu fonduri de garantare. Şi trebuie să facem tot ceea ce este posibil pentru a atrage fonduri europene. În cazul acestora însă trebuie să contruibui cu o anumită sumă… Ideea e că, puţinii bani care sunt trebuie să genereze investiţii. Iar Guvernul, dacă se împrumută, acei bani trebuie să genereze afaceri. Dacă nu se întâmplă, atunci şi anul 2011 poate să fie un an cel puţin la fel de greu. Sunt lucruri care s-au făcut, însă nu se pot rostologi dintr-o dată. Sunt fondurile de garantare pentru administraţia publică locală , acestea presupun atragerea de fonduri europene cu garantarea statului, condiţii în care se pot negocia dobânzi şi timpul de acordare e mult mai rapid. Se lucrează acum şi la fondul de garantare pentru activităţile private. Să nu uităm că vin anii 2013-2014 când vom avea rate foarte ridicate de rambursat : 3-4-5 miliarde euro. Aşa că, exact atunci când ar urma să fie momentul ieşirii din criză noi să avem datorii de plătit. Asta se va putea face numai prin creşterea taxelor, ori prin restricţionări. De aceea anii 2011-2012 sunt ani foarte importanţi.
Veronica Bursasiu
Citiți principiile noastre de moderare aici!