Jurnal bihorean: Care este starea şomajului în România, în prezent?
Iulia Cîrcei: Din datele noastre, şomajul înregistrat este în scădere. Nu înseamnă însă că el s-a micşorat, ci că poate noi n-am găsit toate metodele ca oamenii care au această problemă să se prezinte la agenţiile judeţene. Cei care vin la noi sunt cei mai greu ocupabili, cu mai puţine studii, cu o situaţie cu probleme acasă, cu abilităţi mai puţine, cu probleme sociale, cu vârsta peste 45 de ani. În viaţa omului există trei lucruri importante: sănătatea, educaţia şi ocuparea. Dacă noi nu vom găsi soluţii să ocupăm persoanele care au abandonat şcoala, care au probleme sociale, noi nu vom putea dezvolta societatea românească. Generaţiile următoare vor deveni tot asistaţi social.
JB: Cine credeţi că este mai greu să se angajeze? Tinerii de abia ieşiţi de pe băncile şcolii, sau cei care mai au puţin până la pensie?
I.C.: Pentru toată lumea este greu. Angajatorii îşi doresc un candidat tânăr, cu multă experienţă, fără obligaţii familiale şi salarii cât mai mici. Până la urmă, cred că soluţia este pregătirea continuă.
JB: Nu credeţi că ar trebui făcută o evaluare vocaţională a tinerilor încă de la vârste fragede?
I.C.: În trecut, chiar prin anii 1939, când învăţământul românesc era foarte dezvoltat, se făcea aşa ceva. Pe o pagină a catalogului erau trecute notele, iar pe altă pagină erau trecute competenţele, abilităţile, unde ar trebui să se mai lucreze, cât este de ordonat, cum ştie să comunice.
JB: Cât este de importantă evaluarea competenţelor?
I.C.: Foarte importantă. Spre exemplu, îţi vine o femeie ce a crescut cinci copii, a lăsat-o bărbatul, copiii sunt mari şi nu se descurcă. Managerul de caz îi arată că ea, de fapt, ştie foarte multe lucruri: a crescut cinci copii, ştie să coase, ştie să gătească, este bun organizator. Din toate astea, la un centru de evaluare a competenţelor poate să-şi ia un certificat de competenţe şi poate fi trimisă la o fabrică de textile, la o bucătărie, la un restaurant, undeva unde poate încerca să-şi câştige cinstit pâinea. Aşa vrem noi să ajungă aceste agenţii de ocupare.
JB: Cât de mult contează stagiile de practică, internship-urile şi voluntariatul la angajare?
I.C.: În ultimul timp, firmele sunt foarte interesate şi pun un foarte mare accent pe astfel de activităţi. Acestea îi ajută foarte mult să-şi găsească o vocaţie, să-şi găsească mai uşor un loc de muncă.
JB: De ce „Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi” va fi organizată în octombrie, şi nu în septembrie, ca în anii precedenţi?
I.C.: Ne-am gândit că este mai bine în octombrie, când vin şi studenţii. Să le dăm o ocazie să-şi găsească şi ei un part time sau chiar un loc de muncă cu normă întreagă.
JB: Ce ar trebui să facă firmele pentru a-şi găsi mai uşor candidatul pe care îl caută?
I.C.: Angajatorul trebuie să înţeleagă că are şi el o datorie de a-şi pregăti forţa de muncă. Dacă o persoană doreşte cu ardoare să lucreze şi dacă identifică un domeniu în care are competenţe să lucreze, este bine ca angajatorul să vină cu ceva propuneri de pregătire profesională. În definitiv, pregătirea profesională continuă este cea care asigură nişte locuri de muncă plătite şi care aduc şi plusvaloare angajatorului.
Firmele ar trebui să aibă o colaborare mai bună cu şcolile, cu universităţile. Să angajeze boboci, să le dea o şansă, să-i înveţe, să-şi crească singure viitorii specialişti.
JB: Ce părere aveţi despre reînfiinţarea şcolilor profesionale?
I.C.: În sfârşit, ajungem la ceea ce ar trebui. Când Ministerul Educaţiei nu analizează foarte bine cerinţele pieţei muncii, se ajunge la o astfel de decizie, de desfiinţare a şcolilor profesionale. Este bine că în prezent se lucrează la învăţământul dual, dar trebuie să avem grijă să nu avem nişte costuri ascunse. În momentul când facem învăţământ dual doar cu o firmă, ne putem trezi că firma-şi relocă activitatea, cum am păţit cu Nokia, iar cei de acolo ştiu să facă doar ceea ce era acolo. Eu înţeleg că încercăm să copiem modelul german, dar acolo sunt nişte firme care greu ne putem închipui că-şi vor sista activitatea. Trebuie făcută o cercetare a pieţei. Există această mare problemă a tineretului.
JB: Ce recomandări le puteţi face celor care vor să muncească afară, să nu fie păcăliţi?
I.C.: Le-am propune să nu încerce neapărat să lucreze afară. În primul rând le-aş recomanda să-şi facă un bilanţ, înainte de a merge să muncească afară, să vadă dacă merită. Totuşi, dacă doresc să muncească în străinătate, să se intereseze dacă acele firme sunt acreditate, să poată avea o siguranţă. Noi, prin Eures, selectăm foarte bine firmele. Chiar am refuzat să facem un parteneriat pentru a trimite medici în Germania. Ne-am prevalat de un articol din tratatul de asociere în care se spune că dacă avem forţă de muncă insuficentă pe un anumit domeniu nu suntem nevoiţi să transmitem în afară. Şi atunci am refuzat acest parteneriat. Trebuie să găsim soluţii ca să ţinem forţa de muncă în ţară.
Citiți principiile noastre de moderare aici!