A absolvit grafica la Liceul de Artă din Oradea şi şi-a continuat studiile la Academia de Arte Minerva din Groningen. Din toamnă urmează rezidenţa la Teatrul Naţional din Groningen. Pas cu pas încearcă să îşi croiască drum în teatru sau cinematografie, într-o industrie în care ai nevoie de oportunităţi, care să devină rampă de lansare spre o carieră de succes. Marţi îşi va proiecta filmul de licenţă, „Inerţia”, la MaHub.

Jurnal Bihorean: – După ce ai terminat Liceul de Artă din Oradea, de ce ai optat pentru Time Based Design la Academia de Arte Minerva din Groningen?

Ana Bob: – Voiam neapărat să plec din România, pentru că aici nu credeam că mă integrez. Am aplicat şi la foto-video, şi la design de produs în Cluj-Napoca, dar ţinând cont şi de examenele pe care trebuia să le dau, am zis că nu mai doresc să merg în acea direcţie, aş vrea să încerc mai multe pe multi-media. Aveau mult mai multe facilităţi în Olanda, echipament mai bun şi workshop-uri mai bune pe care le puteam face pentru a mă dezvolta pe partea de multi-media.

JB: – Ce presupune Time Based Design?

A.B. – Time Based Design, designul care are legătură cu timpul. Iar aici se integrează şi teatru, şi performance, şi instalaţiile multi-media, lumini pentru concerte şi filme. Am primit mai întâi o mini-pregătire teoretică pe partea de istorie a filmului, de istorie a teatrului, după care am putut să optăm pentru workshop-urile care le doream. Eu am continuat pe instalaţie şi pe lumini pentru teatru şi film.

JB: – Cum ai ajuns în Statele Unite, la Philadelphia?

A.B.: – Am făcut un schimb prin facultate, la Academia de Film din Philadelphia. Acolo am pus pentru prima dată mâna pe o cameră de filmat, aşa cum se foloseşte în industria cinematografică, genul acela de cameră cu stabilizator pe care îl montezi pe corp, ca să poţi să o foloseşti. Acolo am învăţat foarte multe lucruri şi mi-am dezvoltat mult cultura analitică cinematografică.

JB: – Ce profesori ai avut acolo?

A.B. – Oameni din industria cinematografică. Profesorii mei erau regizori care aplicaseră la Cannes, la Sundance, la festivaluri de rang mare. Am învăţat de la ei lucruri din industrie la care nu m-aş fi gândit niciodată. Am avut de făcut şi un proiect narativ, în care a trebuit să scriem cum se face un film pe care vrei să îl vinzi. A trebuit să creez scenografia, să stabilesc bugetul scenografiei, am scris apoi scenariul, în care trebuie să te gândeşti la scenariul tehnic, scenariul narativ, şi apoi scenariul pentru actori. Sunt trei scenarii pe care trebuie să le ai atunci când instruieşti echipa tehnică, respectiv cea care îţi va filma, precum şi cea de actori. Te învaţă, de fapt, cum să îţi vinzi ideea.

JB: – Filmul pe care îl vei prezenta la MaHub e un proiect realizat în Olanda?

A.B.: – Da, este proiectul meu de licenţă la care am lucrat tot anul IV. Proiectul e susţinut şi de o licenţă scrisă, care se numeşte „Legile inerţiei”, iar filmul se numeşte „Inerţia”.

JB: – De unde a pornit ideea filmului tău?

A.B.: – Filmul a început de la o pasiune foarte mare a mea pentru psihanaliză. Am început să citesc foarte mult psihanaliză legată de film. Psihologia apare foarte mult în filme, chiar dacă nu ne dăm seama. În Hitchcock spre exemplu, nu realizăm de unde vin toate caracterele psihologice. Am început din acest motiv să îl citesc foarte mult pe Freud şi am fost pasionată de ideea lui de conştient, subconştient şi inconştient. Am vrut să plec de la ceva care are legătură foarte mult cu mine, respectiv anxietatea şi panica. În momentul în care un om experimentează un sentiment de anxietate sau de panică, anumite lucruri se întâmplă în background, în subconştient, iar alte lucruri vin din inconştient. Iar noi reacţionăm prin impuls, prin instinct. Practic, în filmul meu am vrut să iau toate aceste trei părţi ale inconştientului şi să le compun în personajul principal, Poline, care este ameninţată de un bărbat, după care subconştientul ei ajunge să omoare bărbatul, iar în inconştient încearcă să găsească metoda de a scăpa de aceste emoţii. E un film experimental de 16 minute, toate întâmplându-se metaforic, simbolic, sugerat.

JB: – Cu cine ai lucrat la filmul tău?

A.B.: – Eu am făcut tot: regie, lumini, cameră, sunet, am compus muzică pentru prima oară şi am lucrat cu trei actori – femeia, bărbatul şi bătrânica.

JB: – Am văzut o versiune mai veche, „de lucru”, a filmului tău, şi ce mi-a atras atenţia a fost felul în care foloseşti lumina, umbrele, întunericul.

A.B.: – Pentru mine, cinematografia este limbajul într-un film. Nu mă pricep la naraţiune, dialog, monolog, aşa că vreau ca tot ce spun în filmul meu să fie spus prin cinematografie, prin set design şi prin lumină. Am făcut research foarte mult, mai ales în cinematografia asiatică – Hong Kong, Japonia – în care se foloseşte frecvent simbolistica aceasta a culorii şi a luminii.

JB: – Am observat şi că pui accent mult pe prim-planuri, pe expresia feţei.

A.B.: – Da. Este o actriţă cu care lucrez deja la al cincilea proiect şi îi cunosc fiecare expresie facială şi mi-e foarte uşor să îi spun ce anume doresc de la ea. A fost destul de dificil, pentru că fiind actriţă de scenă de 15 ani, să o pui în film a însemnat foarte mult de lucrat. În film trebuie să dai tot mai puţin, mai puţin, pentru că pe cameră se vede tot. Pe scenă se vede mult mai puţin, de la depărtare. Şi atunci a fost o experienţă destul de interesantă să văd cum pot să capturez noile emoţii pe care ea le-a descoperit în film.

JB: – Ai terminat acum facultatea. Unde te vezi în viitorul apropiat?

A.B.: – Am mai întâi o rezidenţă care mă aşteaptă la Teatrul Naţional din Groningen, în care vreau să experimentez foarte mult modul cum se poate combina teatrul cu filmul. Următoarea mea idee este să fac un film live, să regizez un film pe scenă. Nu am mai văzut până acum să se fi făcut şi mi se pare un lucru foarte interesant. Iubesc teatrul, iubesc filmul. Cumva trebuie combinate.

JB: – Unde crezi că vei putea pune în practică, pe termen lung, ideile tale?

A.B.: – Din păcate, acum pentru mine e o luptă de promovare şi o luptă de a convinge oamenii că trebuie să te plătească pentru cea ce faci. Să mergi, de exemplu, din teatru în teatru şi să întrebi cine are nevoie de lumini, iar la un moment dat să speri că cineva îţi va oferi un job. Am avut de curând unul foarte prost plătit, dar a fost unul dintre primele mele job-uri în lumea teatrului, în care am făcut proiecţii şi lumini. Din vorbă în vorbă, la recomandarea unui profesor, am ajuns acolo, dar fiind atunci cu diploma luată de numai cinci zile, normal că am fost plătită ca un absolvent aflat la început de drum. Acum sper, promovându-mă, să am oportunităţi mai multe. Nu aş vrea să merg în zona comercială, vreau să continui în lumea galeriilor, a teatrului mai ales.

JB: – Credeam că vei dori să mergi spre regie sau producţie de film.

A.B.: – În cinematografie, din păcate, lucrezi pentru alţii dacă nu ai bani să îţi realizezi propriul film. Pentru asta ar trebui să aplic la granturi. Filmul meu este experimental şi foarte puţin comercial. Într-o lume în care filmul este de consum, e foarte greu să vin eu cu ideile mele experimentale. Există, ca aici, fonduri culturale şi în Olanda pentru care poţi să depui proiecte, dar mai puţin pe film. Olanda nu e o ţară deschisă prea mult pentru film. Bucureşti este un câmp mult mai bun pentru film decât este Olanda. În schimb, în România filmul experimental nu este atât de gustat.

JB: – Încerci totuşi să îţi faci o carieră în Olanda?

A.B.: – Deocamdată vreau să rămân acolo. Dar sunt conştientă de faptul că în film şi în teatru vor exista proiecte pentru care va trebui să călătoresc. În plus, Olanda este o ţară foarte deschisă pentru limba engleză, ţinând cont că m-am descurcat până acum timp de patru ani, cu facultate, cu job, fără să învăţ limba olandeză. Am şi un site, www.anabob.org, prin care mă promovez. Veţi găsi acolo toate proiectele mele, mai puţin filmul „Inerţie”, pentru că vreau să aplic cu acesta la diverse festivaluri de film. Vreau să fac foarte multe, vreau să lucrez! Dar totul e legat de comunitate, când faci un film ai nevoie de comunitate, de oameni pe care îi cunoşti, pe care ştii că poţi să te bazezi, iar acest lucru e foarte greu de găsit.-

JB: – Nu te-ai gândit să încerci să faci un film aici, în limba română?

A.B.: – Am aplicat pentru un grant în Olanda, care doreşte să trimită oameni în estul Europei să facă filme. Sper să îl primesc şi să pot să adun o echipă aici, să fac un film. L-aş face cu tot dragul. Iubesc noul val, iubesc filmul românesc în general. Cred că se pot face foarte multe lucruri, nu neapărat experimentale. De fapt, a apărut noul film al lui Radu Jude, cel care a câştigat Ursul de Aur la Berlin, unul dintre cele mai experimentale filme româneşti pe care le-am văzut până acum. Da, mi-ar plăcea să pot să fac un film aici.

JB: – Mult succes Ana, şi ne vedem la MaHub, la proiecţia filmului tău.

A.B.: – Mulţumesc mult!

[eadvert]