Pompierii militari bihoreni au intervenit în localitățile Beiuș, Nimăiești, Delani, Lazuri de Beiuș, Iteu și Oradea pentru evacuarea apei acumulate în 15 subsoluri, 3 curți și un garaj și pentru înlăturarea a trei copaci doborâți de vijelie pe autoturisme și pe carosabil.
Pompierii Stației Ștei au intervenit în localitatea Lazuri de Beiuș, unde au degajat apa din două curți și din subsolurile a 10 locuințe. Menționăm faptul că locuitorii comunei s-au implicat activ în acțiunile de înlăturare a efectelor inundațiilor care le-au afectat gospodăriile, participând alături de pompierii militari la operațiunile de evacuare a apei și decolmatare a șanțurilor.
Echipajele Secției Beiuș au intervenit în localitățile Delani și Beiuș, înlăturând apa dintr-un garaj, din subsolurile a patru locuințe și dintr-o curte, și în localitatea Nimăiești, unde au evacuat apa acumulată în subsolul bisericii, pe o suprafață de circa 450 de metri pătrați.
De asemenea, pompierii Detașamentului Marghita au acționat pentru îndepărtarea unui arbore doborât de vijelie pe Drumul Comunal 125, pe raza localității Iteu, comuna Abram, iar echipajele Detașamentului 1 de Pompieri Oradea și ale Secției Beiuș au degajat doi copaci căzuți pe două autoturisme parcate pe strada Bumbacului din Oradea, respectiv pe strada Aleea Moților din municipiul Beiuș.
„Evoluţia fenomenelor hidrometeorologice periculoase este permanent monitorizată prin Centrul Operaţional al inspectoratului, echipajele de pompieri militari fiind pregătite să intervină operativ în sprijinul cetățenilor. Având în vedere creşterea debitelor pe anumite râuri, facem apel la cetățeni să nu se apropie de malurile acestora şi să nu încerce să le traverseze prin apă”, transmite maior ISU Crișana, Camelia Roșca.
Citiți principiile noastre de moderare aici!