Medicii de pe Secția Clinică de Chirurgie și Ortopedie Pediatrică au realizat noi operații complexe. Una dintre acestea a avut loc recent, la o fetiță nou – născută.
[eadvert]
Micuța suferea de un chist ovarian gigant. Imediat după ce s-a născut, fetița de 3 kilograme, a fost transferată pe Secția Clinică Chirurgie și Ortopedie Pediatrică, unde s-a intervenit chirurgical asupra chistului. Operația a fost un succes, iar fetița a fost externată în stare foarte bună.
Un alt caz deosebit a fost intervenția chirurgicală de repunere a continuității tracului digestiv, în cazul altui nou-născut.
„Acesta s-a născut cu lipsa unui segment de intestin de 10 cm (atrezie ileală tip III intestinală) și a fost operat cu succes imediat după naștere”, a spus Lisa Crăiuț, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor.
Echipa operatorie de chirurgie pediatrică este formată din dr. Daniel Băloiu, medic primar și șef de secție, dr. Dan Ținca, medic specialist, dr. Paul Tchouala, medic specialist, dr. Mihai Andriuc, medic specialist, și dr. Alexandra Pal, medic specialist.
În cadrul Secției Clinice Chirurgie și Ortopedie Pediatrică a Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor se efectuează intervenții chirurgicale cu diferite grade de complexitate, care acoperă patologii vaste, atât la nou-născuți și sugari, cât și la pacienții până în 18 ani – spune Crăiuț.
Totodată, precizează Lisa Crăiuț, pe zona de chirurgie pediatrică sunt tratate chirurgical malformațiile congenitale la aparatul digestiv, malformațiile ano-rectale, atrezia de esofag, apendicita, varicocelul, hernia, criptorhidia (testicul abdominal) și chisturile din sfera genitală la fete.
„În colaborare cu Secția Clinică Urologie, sunt abordate chirurgical și afecțiunile urologice la băieți cu vârsta între 0 și 18 ani. Un aspect important este faptul că o mare parte din aceste intervenții se realizează prin abord laparoscopic, minim-invaziv, fapt care prezintă un mare avantaj pentru copiii tratați din punct de vedere al recuperării post-operatorii.
Pe partea de ortopedie pediatrică sunt abordate patologii diverse la nou-născuți și copii, inclusiv: picior strâmb congenital (piciorul Varus-Equin, metatarsus adductus, tal valg etc.), malformații osoase, luxația congenitala de șold, fracturi și traumatologie de toate tipurile și vicii de postură ale coloanei vertebrale (de exemplu scolioza)”, a mai arătat Crăiuț.
Premieră
Potrivit acesteia, în fiecare lună, medicii se confruntă cu cazuri complexe în care copii sunt operați la picioare la doar câteva săptămâni de viață.
„Aceștia au picioarele poziționate spre interior. Pentru tratament, se utilizează metoda Ponsetti, aceasta fiind tratamentul cel mai eficient al piciorului strâmb congenital Varus-Equin. Prin gipsări repetate, poziția piciorului este corectată, iar tratamentul se finalizează cu o intervenție minim-invazivă la nivelul tendonului achilean. Această tehnică permite corectarea în totalitate a acestui defect înainte ca pacientul să atingă vârsta de 6 luni”, explică Lisa Crăiuț.
O astfel de premieră a avut loc, la începutul lunii trecute, la o fetiță de 6 ani, cu picior strâmb congenital Varus-Equin neglijat.
„S-au efectuat imobilizări gipsate seriate ale picioarelor, după care, în data de 6 iunie, s-a intervenit chirurgical. Operația, cu un grad ridicat de complexitate, a presupus dezinserarea tendonului mușchiului tibial anterior, iar apoi translatarea și ancorarea acestuia pe alt os (osul cuneiform)”, a exemplificat Crăiuț.
Fetița a avut o evoluție post-operatorie favorabilă. Tratamentul prin tehnica Ponsetti, precum și intervenția chirurgicală de corectare a defectului piciorului au fost efectuate în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor, de dr. Alexandru Pîrvan, medic specialist ortopedie pediatrică.
„Secția Clinică Chirurgie și Ortopedie Pediatrică dispune de dotări care permit efectuarea unor intervenții complexe, atât la nou-născuți începând din prima zi de viață, cât și la copiii până în vârsta de 18 ani”, arată Crăiuț.
În plus, medicii secției au o pregătire medicală vastă, precum și rezidențiate și cursuri efectuate în străinătate (Franța, Belgia), schimburi de experiență cu spitalul din Trieste, Italia și participarea la congrese și workshop-uri internaționale (Viena, Barcelona).
Citiți principiile noastre de moderare aici!