Sâmbătă, echipajele Detaşamentului de Pompieri Marghita au fost mobilizate pentru stingerea unui incendiu izbucnit la bucătăria unei locuinţe din localitatea Budoi, comuna Popeşti. Evenimentul, provocat cel mai probabil de un conductor electric defect, s-a soldat cu arderea unor elemente de mobilier din bucătărie şi a unei suprafeţe de aproximativ zece metri pătraţi acoperiş. La acţiunea de stingere a participat şi Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Popeşti. În aceeaşi zi, forţele de intervenţie ale Detaşamentului 1 de Pompieri Oradea au acţionat cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă, pentru stingerea unui incendiu produs la o construcţie anexă din cadrul unei gospodării situate în municipiu, pe strada Miron Costin. Echipajele de pompieri militari au localizat şi lichidat incendiul în limitele găsite, împiedicând propagarea acestuia la locuinţă. Pagubele înregistrate au constat în circa 20 metri pătraţi din acoperişul construcţiei şi cinci lămpi cu petrol. Cercetările efectuate au relevat drept cauză probabilă a evenimentului, amplasarea necorespunzătoare a materialelor combustibile (hârtie) faţă de mijloacele de încălzire (cazan de încălzire). Tot sâmbătă, pompierii Detaşamentului 2 Oradea au fost solicitaţi să intervină pe strada Sovata din municipiu, pentru stingerea unui incendiu produs la un container de deşeuri menajere, cel mai probabil din cauza fumatului în locuri nepermise.
Fără victime
Duminică, pompierii militari din cadrul Gărzii Tinca au localizat şi lichidat un incendiu izbucnit la o locuinţă situată în localitatea Oşand, comuna Husasău de Tinca. La sosirea forţelor de intervenţie, incendiul era generalizat, flăcările manifestându-se violent la nivelul acoperişului şi încăperilor casei. Evenimentul, provocat cel mai probabil de un coş de fum neprotejat termic faţă de materialele combustibile, a avut drept consecinţe pagube materiale constând în aproximativ 40 metri pătraţi acoperiş, corpuri de mobilier, două uşi şi două ferestre. Din fericire nu au existat persoane rănite. „De asemenea, în acest weekend, pompierii militari din cadrul Staţiei Valea lui Mihai, Staţiei Aleşd şi Gărzii 1 Mai au acţionat pentru stingerea a trei incendii de vegetaţie uscată produse la un teren viran şi două păşuni din localităţile Adoni, Cuieşd şi Corbeşti, flăcările afectând o suprafaţă totală de aproximativ 12, 5 hectare”, informează locotenent Camelia Roşca, purtător de cuvânt al ISU „Crişana”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!