În după-amiaza zilei de luni, 30 octombrie, pompierii militari bihoreni au intervenit pentru stingerea a două incendii generate, cel mai probabil, de utilizarea focului deschis în spații deschise, fără respectarea normelor de apărare împotriva incendiilor.
„Echipajele de pompieri ale Gărzii Sălard au acționat pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la un teren viran situat în Sârbi. În urma evenimentului, a ars vegetația uscată pe o suprafață de circa 5 hectare.
[eadvert]
În aceeași zi, pompierii Gărzii Tinca au desfășurat o misiune similară, în localitatea Vintere, comuna Holod. Ca urmare a producerii evenimentului, au ars aproximativ 5000 metri pătrați miriște de porumb și circa 2500 metri pătrați lan de porumb”, a transmis subofițerul de informare al ISU Bihor, sergent major, Alina Butaci.
Trimite articolul
XOk, si cine a fost amendat…nu e normal sa se dea foc la miristi. Nu mai suntem in evu mediu. Proprietarul sau asociatia sa-i fie taiata subventia si amendat grav!!