Guvernanţii noştri se pregătesc să scoată un act normativ pe baza căruia toţi românii care trebuie să se interneze la spital ar trebui să plătească pe internare până la 1.500 lei. Actul în discuţie prevede şi că persoanele care vor dori o consultaţie preferenţială în ambulatoriu ar putea fi obligaţi să achite cel mult 150 de lei.
Această iniţiativă urmăreşte implementarea proiectului-pilot pentru salarizarea medicilor şi asistenţilor medicali din unităţile sanitare publice cu paturi.
Cam ce vor ei
Conform ideii, veniturile unui medic de spital se compune dintr-o parte fixă (salariul de bază), una variabilă (conform pregătirii, calităţii, cantităţii şi fidelizarea muncii), sporurile pentru condiţiile de muncă şi veniturile din gărzi. Doctorii ar urma să semneze un contract separat cu spitalul.
Iniţiatorii spun că doctorul care are un singur loc de muncă, în spital de stat va putea obţine venituri suplimentare acordând consultaţii în amubulatoriul unităţii sanitare sau în sistem de internare de zi, fapt care şi acum se aplică, dar contra unor sume mici.
Oarmenii ar urma să achite contravaloarea internărilopr direct la casierie, sumele urmând a se folosi astfel: 70 la sută medicului care conduce procesul terapeutic, 20 la sută personalului implicat în îngrijirea pacientului respectiv şi 10 la sută unităţii sanitare. Din aceşti bani ar urma să primească şi personalul sanitar mediu şi auxiliar, fie lunar, fie trimestrial, sub forma de prime impozitate, la propunerea şefului secţiei.
E doar o variantă
Iniţiatorii spun că în cazul operaţiilor, medicul anestezist ar urma să primească cel puţin 20 la sută din totalul taxei plătite de pacient, care se deduce din procentul cuvenit medicului care conduce procesul terapeutic, cuantumul fiind stabilit de comun acord cu medicul chirurg şi cu conducerea spitalului, se mai arată în proiect.
Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a transmis că deocamdată sunt mai multe variante pe această temă a salarizării medicilor. Nicolăescu zicea că salariul de bază al unui medic primar din sistemul public este de 1.800 de lei, însă, printr-o nouă lege ce ar putea fi aplicată din 1 ianuarie 2014, ar putea ajunge la peste 1.000 de euro.
Ce zic ai noştri?
Dr. Gheorghe Carp, managerul Spitalului Judeţean Oradea spune că nu a văzut încă această variantă şi prin urmare nu se poate exprima vizavi de acest subiect.
Dr. Ovidiu Pop, managerul Spitalului Gavril Curteanu Oradea, spune că a auzit de această discuţie de la Bucureşti, dar că, la fel ca orice altă iniţiativă, poate suferi modificări. Dr. Pop apreciază totuşi că suma pentru internare lansată de iniţiatori este pentru unele secţii medicale fezabilă, dar pentru altele – nu. În mod sigur va diferi suma ce se va cere pentru un medic chirurg respectiv pentru un medic din specialităţile nonchirurgicale, mai mici.
Dr. Ovidiu Gogu Cacuci, manager la Spitalul Pelican Oradea, spune că iniţiativa ar fi benefică pentru medicii buni care trebuie protejaţi şi susţinuţi, dar susţine că nu este deloc aplicabilă întrucât sumele sunt prea mari pentru români şi ar fi mult mai eficient ca înainte de a se aplica acest proiect să intre în vigoare asigurările private de sănătate. În acest fel, bolnavii nu ar mai fi puşi să plătească sume mari pe internare, ar avea asigurate mai multe servicii medicale prin asigurarea de bază şi încă una sau mai multe private. În plus, în acest mod ar fi şi bani mai mulţi pentru plata medicilor buni şi a celorlalte cadre medicale cu performanţe în spitalele de stat.
Cert e că, la ora actuală, suma maximă lansată de ministeriabili pentru o internare la stat reprezintă pentru mulţi români dublul salariului lor, adică o sumă mult prea mare pentru a-şi permite să „ceară” un anume medic în care au încredere. Iar această iniţiativă ar putea fi considerată chiar şi un fel de oficializare a şpăgilor de la spitalele de stat.
Dacă această iniţiativă nu va fi susţinută de asigurări private de sănătate, românii fără bani, care vor ajunge la spitalele de stat, vor fi practic lăsaţi la voia întâmplării: ori vor avea noroc să „dea” peste un medic bun, care tocmai e de gardă ori îşi vor „risca” mai mult sănătatea, lăsându-se pe mâinile unui doctor cu experienţă mai mică sau cu rezultate mai slabe.
Citiți principiile noastre de moderare aici!