Un italian aciuat la Meziad de ceva vreme a fost înhăţat de poliţişti, după ce a fost o perioadă monitorizat. La percheziţia domiciliară a italianului D.I. (53 ani) , poliţiştii, conduşi de comisarul Alin Haniş, şeful Poliţiei Beiuş, au găsit o armă de vânătoare „Franche”, de calibru 12/2 mm. Ialianul a declarat că a primit arma de la prieteniş G.F.G, un alt italian, care a adus-o în ţară fără să o declare la frontieră. În timpul percheziţiei, de la domiciliul italianului din Meziad au mai fost ridicate u permis italian de port-armă, pe numele lui, o autorizaţie de transport arme de foc şi o declaraţie dată la carabinieri, din care reiese că italianul care i-a dat arma concetăţeanului aciuat la Meziad e posesor al mai multor arme. Poliţiştii spun că D.I. nu e deţinător legal de armă în România. D.I. e acum cercetat pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.
Comisarul Alin Haniş a detaliat că D.I. e cunoscut în zonă ca amator de arme şi că are antecedente, fiind prins anterior cu o armă neletală cu calibru de câţiva milimetri, pe care a folosit-o în timpul unui scandal.
Binşul sub control
Cu ocazia relatării cazului din Meziad, şeful Poliţiei Bihor, comisarul-şef Liviu Popa, a ţinut să afirme încă o dată că prin punerea tânărului comisar Alin Haniş la cârma Poliţiei Beiuş, cetăţenii din zonă nu au decât de câştigat. Deşi a fost pus recent în funcţie, Haniş „şi-a trezit din amorţeală” colegii de la Poliţia Beiuş şi i-a făcut pe interlopii de acolo să aibă frică să mai comită nelegiuiri măcar o vreme. Haniş a apreciat că numărul membrilor din găştile de prin Beius se ridică la vreo 20 – 30, dar şeful Poliţiei Bihor a menţionat că numărul găşţilor nu e aşa mare şi că mulţi tineri preferă să se identifice cu membrii unei grupări doar din grandomanie. „Suntem un pic mai fermi cu ei (cu cetăţenii – n.r.) şi am înţelegere şi de la procurorii de la Parchetul Beiuş şi de la Judecătoria de acolo”, a adăugat cms-şef Liviu Popa. În ultimele luni, infracţiunile mai grave comise pe raza zonei Beiuş au fost comise mai mult de cetăţeni din Deva, Bucureşti şi mai puţin de bihoreni, a adăugat şeful Poliţiei Bihor.
Otilia Sandor
Citiți principiile noastre de moderare aici!