În cadrul celei mai recente sesiuni de primire a proiectelor de finanţare pentru Măsura 121- Modernizarea exploataţiilor agricole şi Măsura 123- Creşterea valorii adăugate a produselor agricole şi forestiere din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), au fost depuse 39 de solicitări de finanţare nerambursabilă.
„Pentru Modernizarea exploataţiilor agricole, fermierii bihoreni au depus 34 de cereri de finanţare. Alte cinci cereri de finanţare au fost depuse pentru Măsura 123”, a precizat Florian Vesa, reprezentantul OJPDRP Bihor.
Alocarea de 230 de milioane de euro aferentă acestei sesiuni, pentru cele două măsuri de finanţare, a fost depăşită cu 108 milioane de euro. În acest context, acordarea finanţării va fi decisă în urma selecţiei cererilor de finanţare în funcţie de punctajele obţinute de fiecare proiect în parte, pornind de la cel mai mare punctaj până la limita fondurilor alocate, respectiv 230 de milioane de euro.
Sesiunea pentru depunerea proiectelor în cadrul celor două măsuri de investiţii a fost deschisă între 26 noiembrie 2012 şi 1 martie 2013.
Finanţare
Solicitanţii de fonduri europene nerambursabile propun prin proiectele depuse în cadrul Măsurii 121 modernizarea sau înfiinţarea de ferme vegetale şi dotarea acestora cu utilaje şi maşini agricole, sau modernizarea şi înfiinţarea fermelor de curcani, găini ouătoare, suine, vaci, capre, gâşte sau viţei. Alte proiecte vizează achiziţionarea sistemelor de irigaţii, înfiinţarea serelor de legume, de căpşuni sau a ciupercăriilor şi a plantaţiilor de cătină, nuc, cireş, măr, prun, afin, viţă-de-vie sau coacăz.
Cei 150 de milioane de euro nerambursabili, alocaţi pentru această sesiune Măsurii 121, au fost defalcaţi pentru cele patru domenii prioritizate ale Măsurii. Astfel, sectorul vegetal a beneficiat de 48 de milioane de euro, iar cel de creştere al animalelor de 72 de milioane de euro.
Citiți principiile noastre de moderare aici!