Consiliul Județean Bihor a încheiat un nou contract, cu o firmă care va monitoriza camerele video montate în 2019 în Defileul Crișului Repede. Noua companie desemnată să monitorizeze cele 22 de camere instalate în Defileul Crișului Repede este Intersec General Protect SRL. Consiliul Județean va plăti Intersec cu peste 25.000 de lei anual.
„Firma urmează să se instaleze cu tot ce e nevoie și apoi vor merge în teren cu cei de la Agenția de Management a Destinației, să vadă camerele și să verifice dacă funcționează”, ne-a transmis CJ Bihor prin intermediul Biroului de presă.
În prezent, imaginile suprinse de camerele video nu sunt monitorizate de nimeni. Contractul cu firma Guardia, cea desemnată să facă acest lucru în noiembrie 2019, imediat după montarea camerelor, a fost reziliat în luna martie a acestui an. Potrivit purtătorului de cuvânt al CJ Bihor, Bianca Firezar, firma Guardia nu a respectat prevederile contractului, ceea ce a dus la rezilierea contractului.
O singură sesizare
Dacă ne luăm după numărul de sancțiuni sau persoane prinse că aruncă gunoi în zonele aflate pe raza camerelor de supraveghere, am putea crede fie că Defileul Crișului e cea mai curată zonă din județul Bihor, fie că acele camere nu își au rostul în zona în care au fost montate. Potrivit CJ Bihor, un raport al firmei Guardia trimis Agenției de Management a Destinației în perioada în care această compania monitoriza camerele, arată că a fost trimisă o singură sesizare Gărzii de Mediu Bihor, legat de o posibilă infracțiune suprinsă de camere. Asta în mai bine de un an de zile. Sesizarea nu a avut niciun fel de urmări.
„În cursul anului 2019 Secția nr.1 de Poliție Rurală Borod a fost sesizată de către reprezentanții unei societăți comerciale de pază, că persoane necunoscute au sustras pietriș de pe malul Crișului Repede, de pe raza comunei Bratca, fapte surprinse pe camerele de supraveghere amplasate în zonă, care aparțin Consiliului Județean Bihor. În cauză au fost făcute cercetări pentru comiterea infracțiunii de furt, dosarul fiind clasat deoarece în urma administrării probelor și imaginilor s-a stabilit că nisipul și pietrișul nu au fost extrase din albia ori de pe malul Crișului Repede”, ne-a transmis Inspectoratul Județean de Poliție Bihor.
Zonă nepoluată și liberă de gunoaie
Garda de Mediu Bihor ne-a transmis că zona este mai puțin poluată de la instarea camerelor, fără a ne furniza date care să confirme acest lucru. Instituția spune că a fost sesizată de patru ori asupra unor presupuse infracțiuni suprinse de camere, însă nicio persoană nu a fost identificată sau sancționată pentru poluarea râului, în baza imaginilor suprinse de camerele instalate de CJ Bihor. Jurnal bihorean a încercat să afle de la primarii comunelor Bulz, Bratca și Șuncuiuș, care sunt rezultatele instalării camerelor video, fără niciun răspuns.
[eadvert]
Am întrebat, acum mai bine de o lună, dacă au observat o reducere a poluării în zona cu camere sau dacă a crescut numărul contractelor încheiate de săteni cu firma de salubritate, după instalarea camerelor.
Investiție de peste 120.000 de lei
Cele 22 de camere de supraveghere au fost instalte în 2019, pe raza comunelor Bulz, Bratca și Șuncuiuș. Autoritățile spuneau atunci că speră să îi prindă pe cei care aruncă gunoaie și poluează Crișul Repede și pe hoții de lemne, pietriș și nisip. Camerele sunt conectate la internet, iar firma Guardia, angajată atunci de CJ Bihor, urma să se supravegheze 24 de ore din 24 și să sesizeze Garda de Mediu și Poliția când observă o posibilă infracțiune. Guardia Security primea atunci 1800 de lei plus TVA, lunar, pentru monitorizarea. Echipamentele au costat atunci peste 120.000 de lei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!