Portalul de locuri de munca www.bihorjob.ro demarează, alături de Fundatia Motivation Romania, o campanie socială menită să susţină integrarea persoanelor cu dizabilitati şi sprijinirea acestora în găsirea unui loc de muncă. „Dorim sensibilizarea opiniei publice cu provire la integrarea persoanelor cu dizabilităţi pe piaţa forţei de muncă. Noi creăm o punte de legătură între angajaţi şi angajatori. Facem un demers spre normalitate, trebuie să înţelegem că aceşti oameni pot fi colegii noştii ca oricare alţii”, a precizat Ioana Pop, managerul portalului.
Sprijiniţi
Peste 200 de persoane cu dizabilităţi au fost consiliate de la începutul anului şi până în prezent de către Centrul Regional Nord-Vest al Fundaţiei Motivation. 12 persoane, cu diferite dizabilităţi au dobândit un loc de muncă prin intermediul programelor oferite de Motivaţion. În cadrul unei conferinţe de presă organizată ieri, reprezentanţii fundaţiei au prezentat trei persoane cu dizabilităţi care şi-au găsit o slujbă prin intermediul fundaţiei. De asemenea, organizatorii au lansat o nouă campanie a fundaţiei la nivel local intitulată „Şi eu pot să muncesc”. Desfăşurată în colaborare cu Inform Media, campania are drept scop promovarea angajării cât mai multor persoane cu dizabilităţi.
„Un alt proiect demarat de noi este «Start pentru egalitatea de persoanelor cu dizabilităţi pe piaţa muncii», cofinanţat de Fondul Social European. În cadrul acestui proiect între ianuarie şi august 2010 s-a lucrat cu 61 de manageri şi 54 de angajaţi fără dizabilităţi cu scopul de a pregăti integrarea candidaţilor cu dizabilităţi la locul de muncă”, a precizat Cristina Pop, coordonator al Centrului Regional Nord-Vest.
S.Al.
Citiți principiile noastre de moderare aici!