[eadvert]
Revista de cultură „Familia”, în parteneriat cu inprintul N’Autor al editurii Nemira și Librăriile Humanitas, invită toți iubitorii de literatură luni, 22 ianuarie, de la 19:00, la Librăria Humanitas Oradea (str. Republicii nr. 11), la o discuție incitantă între Mircea Pricăjan și Horea Sibișteanu despre literatură și cele mai noi apariții editoriale.
Horea Sibișteanu s-a născut pe 6 ianuarie 1987 la Bacău. A absolvit Facultatea de Construcții și Instalații a Universității Tehnice „Gheorghe Asachi“ din Iași în 2010 și un master de Inginerie Seismică la Universitatea Waseda din Tokio în 2013. A participat la Creative Writing Sundays, sesiuni de scriere creativă organizate de Revista de Povestiri, i-au apărut texte în publicațiile Subcapitol, Revista de Povestiri, Ateneu, Iocan, Steaua, Echinox, Vitraliu, în volumul colectiv Scrisori din Cipangu.
Povestiri japoneze de autori români (Editura Trei, 2016) și în antologia Plastic în carne, coordonată de Adrian Schiop (Triumf Amiria, 2022). De asemenea, a fost bursier al programului „Prima Carte“, inițiat de Fundația Friends for Friends. A debutat în anul 2004 cu volumul de proză scurtă „A șaptea viață” (Editura Psih elp), iar cel de-al doilea volum de povestiri al său, „Fetiș”, a fost publicat în colecția n’autor a Editurii Nemira în mai 2019. În 2022, la aceeași editură, apare romanul Întinde mâna, Tiberiu.
„Fetiș” e cu și despre noi. Volumul reunește 21 de proze scurte, decupate din realitatea imediată, atât de familiară, și totuși mereu atât de uimitoare, căci întotdeauna un detaliu aparent infim răstoarnă întreaga perspectivă. Urbane – fie că sunt plasate în România, în Japonia sau în Elveția –, cosmopolite, uneori corporatiste, alteori intime, câteodată crude, deseori obsesive, povestirile lui Horea Sibișteanu sunt ca niște instantanee. Ele reflectă, într-un fel sau altul, relațiile dintre oameni – amoroase, de rudenie sau de prietenie, de colegialitate ori de putere etc. – și lumea contemporană. Și tocmai de aceea merită descoperit.
„Întinde mâna, Tiberiu” e o carte care se împarte permanent la doi: Tibi, cum îi spune familia, sau „grasu’“, apelativul folosit de băieții din cartierul de provincie, și Tiberiu, cum și-ar dori să fie reținut copywriterul din capitală. Unul și același om, (sur)prins între copilărie și maturitate, între traume și împliniri, între relații și despărțiri, între 1990 și 2020, între personaje, între sexualități și așteptări, între frici, între nevoia de acceptare a propriilor identități și cea de afecțiune și validare, între moarte și viață. Între povești, la urma urmei. Care te așteaptă să ți le apropii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!