Această iniţiativă se subscrie excelentei cooperări şi rezultatelor deosebite obţinute împreună cu partenerul maghiar de-a lungul timpul şi, de asemenea, acţiunilor din ,,Planul de cooperare privind diminuarea numărului de accidente de circulaţie înregistrate pe drumurile publice din România şi Ungaria, în special în apropierea frontierei de stat comună şi în care sunt implicaţi conducători de autovehicule români şi maghiari”.
Căpitănia de Poliţie a Judeţului Hajdu – Bihar a fost reprezentată de locotenent colonel Attila BACSO, şeful Serviciului Rutier, maior Karoly KOVACS, purtător de cuvânt şi căpitan Sandor SZABO, şeful Punctului de Contact Artand, care a asigurat translaţia.
Comisar şef Dorin SAVA, şeful Serviciului Rutier, şi comisar şef Claudiu CIUCLEA, ofiţer specialist, au reprezentat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bihor, pe linie de specialitate.
Cuvântul de deschidere l-a iniţiat maior Karoly KOVACS, care a invitat partea română să facă prezentarea rezultatelor activităţilor în oglindă pentru anul 2012. Astfel, s-a evidenţiat faptul că, pe principalele drumuri naţionale care tranzitează judeţul Bihor, accidentele au scăzut continuu: din anul 2008, până în anul 2012, de la 882 la 603 de incidente rutiere -; în anul 2012, faţă de 2011, au fost înregistrate minus 6 accidente rutiere şi minus 4 răniţi grav; iar pe E 60 / DN 1, numărul răniţilor grav a scăzut cu 8%, persoanele decedate au înregistrat aceeaşi valoare (11), în contextul în care traficul a crescut, în medie, cu 9% anual.
În încheierea prezentării oferite, partea română a apreciat rezultatele obţinute împreună şi şi-a exprimat disponibilitatea şi interesul pentru dezvoltarea colaborării, în scopul creşterii siguranţei rutiere pe drumurile naţionale care tranzitează cele două judeţe.
Partea ungară a prezentat, de asemenea, în bilanţ, scăderea numărului de accidente rutiere cu victime, după cum urmează: în anul 2008 – 1221, 2010 – 938, 2011 – 863, 2012 – 821, în anul 2012 înregistrându-se 34 de morţi, 232 de răniţi grav şi 555 răniţi uşor. A fost prezentată, detaliat, situaţia acestor accidente pe drumurile naţionale ungare DN 4, DN 42, DN 47.
Cei doi şefi de poliţii rutiere au subliniat faptul că, la programarea şi organizarea acţiunilor comune în oglindă, s-a ţinut mereu cont de sărbătorile legale, atunci când valorile de trafic cunosc o creştere de 20 % – 25%, şi s-au avut în vedere combaterea principalelor cauze generatoare de accidente: viteza, depăşirile neregulamentare, oboseala la volan. În acţiunile comune se încearcă permanent angrenarea instituţiilor partenere în siguranţa traficului – I.S.C.T.R., R.A.R. – pentru controlul autovehiculelor, mărfuri şi persoane.
Aşadar, acţiunile imediat următoare, din lunile martie, aprilie, mai şi iunie 2013, au fost planificate atât în preajma Paştelui Catolic, cât şi celui Ortodox, respectiv sărbătorile de Rusalii catolice şi ortodoxe.
De la începutul anului 2013, până în prezent, ambele judeţe au înregistrat scăderi la toţi indicatorii de accidente rutiere. Atât partenerii români, cât şi cei maghiari, consideră acest tip de cooperare, în oglindă, drept eficient şi cu rezultate vizibile, care nu implică nicio cheltuială suplimentară de resurse, pentru nicio parte a graniţei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!