Peste 150 de copii au primit-o cu aplauze pe colega lor mai mare, BIANCA AURELIA BENEA, o adevărată Laura Badea a scrimei bihorene. Școala nu a fost aleasă întâmplător deoarece Bianca a auzit aici primul ei sunet de clopoțel. Când era în clasa a III-a a participat în școală la o selecție la scrimă, iar cel care a remarcat-o primul a fost multiplul Campion Național, component al echipei de aur a clubului Crișul Oradea, Alexandru Nyistor, cu care dealtfel face și primele antrenamente.
La doar câteva luni după ce a pus prima dată mâna pe spadă, Bianca participă la primul ei concurs, la Satu Mare, acolo unde, cel care îi este antrenor și azi, prof. Nicolae Ille, o înscrie la o categorie mai mare pentru că ea era cu mult mai înaltă decât fetițele de aceeași vârstă. Din acel moment, adică de mai bine de 10 ani, cei doi se pregătesc împreună, astfel că rezultele n-au întârziat să apară.
Primul titlu de campionă națională la copii în 2010, urmat de cele la juniori și cadeți din 2011, 2012, 2017 și ultimul, acum câteva zile, în 2018.
Munca, seriozitatea, dăruirea și pasiunea pentru scrimă i-au adus Biancăi și o binemeritată convocare la loturile naționale acolo unde a reprezentat tricolorul în nenumărate competiții. Și mai mult decât atât, împreună cu echipa, a cucerit medaliile de bronz la Campionatele Europene din 2015 și 2016.
BIANCA BENEA este una dintre marile speranțe ale României pentru Jocurile Olimpice de la Tokio din 2020, unde sperăm să câștige o nouă medalie pentru scrima românească. De aceea îi spunem și noi la fel cum scria Ioan Slavici în povestea „Ileana cea șireată”: „Mult noroc să ai, fata mea, căci tu ţi-ai păzit credinţa!”
Citiți principiile noastre de moderare aici!