Indiscutabil, e o realitate că Bihorul e judeţ fruntaş la numărul pensionarilor de boală, prin procentul de 32,9% de pensionaţi de invaliditate din totalul de 52.756 de pensionari. Însă preşedintele Băsescu a mai declarat joi oficial că „acest procent de 32% ne arată că ceva nu e în regulă în Bihor. Mai ales că sunt sate întregi în care în proporţie de 100% bărbaţii beneficiază de pensii de invaliditate”.
Ca atare, am încercat să aflăm de la instituţiile judeţene abilitate care sunt acele localităţi, pentru a le populariza. Deocamdată, nimeni nu ne-a putut ajuta. Prefectul Ghilea afirmă că instituţia sa nu a transmis astfel de date la Cotroceni. La fel spune şi şeful Direcţiei Judeţene de Statistică, Nicolae Hoduţ, care crede însă că s-a apelat la baza de date a pensionarilor. Însă şi directorul Casei Judeţene de Pensii, Leontin Ţârle, ne asigură că „nu s-a făcut niciodată vreo astfel de statistică a pensionarilor de boală pe localităţi”. Ca urmare, nu ne rămâne decât să aşteptăm răspuns la e-mail-ul trimis pe adresa Instituţiei Preşedintelui României, la adresa procetatean@presidency.ro.
Deocamdată, din datele privind anii trecuţi, putem nota că Vârciorogul şi Izbucul au un procent mare de pensionaţi de boală, însă nu chiar de 100%.
Reprezentantul Guvernului în teritoriu nu ştie de unde are preşedintele Traian Băsescu date privind localităţile bihorene cu „100% pensionaţi de boală”. Prefectul Ghilea ştia doar de fenomen, în general.
„Ţînând audienţe în judeţ, au venit oamenii la mine şi mi-au spus că sunt concetăţeni de-ai noştri care sunt pensionari deboală şi, totuşi, muncesc în continuare. Sunt pensionari de boală care muncesc şi în străinătate. Mi-au spus: «Domnule prefect, trebuie făcut ceva că oamenii ăştia ne îngroapă şi pe noi!»”.
Aceasta a fost reacţia prefectului Gavrilă Ghilea la cele declarate joi de către preşedintele Traian Băsescu. Ghilea spune însă că nu a vorbit cu preşedintele ţării pe această problemă. „Preşedintele nu are nevoie să-şi procure datele pe care le-a dat publicităţii de la mine. Poate să obţină datele foarte uşor”, crede Ghilea, care ne asigură că Prefectura nu a transmis date privind pensionarii de boală din Bihor către Bucureşti.
Nici şeful Direcţiei Judeţene de Statistică, Nicolae Hoduţ, nu pare a fi omul de la care a aflat Băsescu ce se petrece în Bihor. „Există o bază de date privind pensionarii centralizată la nivel naţional. De acolo poţi afla orice. Se ştia deja de ceva vreme situaţia creată în Bihor. În aceste condiţii, probabil că s-a cerut o analiză mai amănunţită pe Bihor”, a opinat vineri Hoduţ.
„Nu ni s-a cerut”
Însă ipoteza formulată de şeful Statisticii bihorene se loveşte de afirmaţiile directorului Casei Judeţene de Pensii (CJP) Bihor. „Nu ni s-a cerut şi nu am făcut niciodată o statistică privind pensionarii de boală, pe localităţi. Ar fi trebuit să ştiu de o asemenea operaţiune fiindcă ar implica suprapunerea a două baze de date, de la Evidenţa Populaţiei şi de la noi. Am făcut doar statistici pe tipuri de boală”, ne-a declarat ieri Leontin Ţârle, directorul CJP Bihor.
Întrebat dacă la şedinţa de vineri cu ministrul Sănătăţii, Attila Cseke, s-a abordat subiectul pensionarilor de boală din Bihor, Ţârle ne-a răspuns că nu. „Domnul ministru Cseke a vorbit cu noi şi cu directorii de spitale pe tema descentralizării spitalelor şi priorităţile în acest sens”, ne-a răspuns Ţârle.
C.C.,C.H.
Bihorul, record de pensionari de invaliditate
Citiți principiile noastre de moderare aici!