În perioada 3 – 30 septembrie, în urbea de pe Crişul Repede se vor desfăşura Consfătuirile naţionale ale inspectorilor de specialitate, pe discipline de studiu.
La Oradea, consfătuirile se vor ţine la disciplinele biologie, fizică şi chimie.
Obiective
„Principalele obiective ale consfătuirilor sunt: diagnoza procesului educațional din anul școlar 2011-2012, la nivelul fiecărui județ, cadrul normativ privind organizarea procesului de învățământ în anul școlar 2012-2013, priorități ale învățământului preuniversitar pentru anul școlar 2012-2013, asigurarea calității procesului instructiv educativ şi dezvoltarea, prin formarea continuă, a competențelor profesionale deținute de cadrele didactice”, a informat Claudiu Damian, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor.
Astfel, prima şedinţă de lucru va fi la disciplina biologie şi va avea loc joi, 6 septembrie, de la ora 09:00, la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”, a doua va fi la chimie, o zi mai târziu, la Colegiul Naţional „Emanuil Gojdu” din Oradea, iar ultima – la fizică, se va ţine în data de 8 septembrie, la Colegiul „Emanuil Gojdu”.
După încheierea consfătuirilor, inspectorii şcolari vor face un tur al judeţului.
Fact box:
Calendar:
Biologie – 5-7 septembrie
Chimie – 6-8 septembrie
Fizică – 7-9 septembrie
Citiți principiile noastre de moderare aici!