Astfel, marţi, poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul I.P.J. Bihor au finalizat cercetările faţă de T.O.A., de 28 de ani şi N.D.M., de 43 de ani, sub aspectul comiterii infracţiunii de înşelăciune. Cei doi orădeni sunt suspectaţi că, în cursul anului 2011, ar fi indus în eroare şapte societăţi comerciale de la care au achiziţionat diverse bunuri în valoare de 174.372,78 lei, pentru plata cărora au emis 11 file CEC care, în momentul introducerii la bancă, spre decontare, au fost refuzate la plată din cauza lipsei totale de disponibil în cont. Prejudiciul cauzat astfel este de 174.372,78 lei, din care au fost recuperaţi 19.046 lei. Poliţiştii au finalizat cercetările în cauză şi au înaintat dosarul la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, cu propunere de trimitere în judecată a suspecţilor.
Prejudiciu prin evaziune fiscală
În aceeaşi zi, s-a început urmărirea penală şi faţă de R.D., de 36 de ani şi M.P., de 31 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, judeţul Vâlcea, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală. Cei doi sunt suspectaţi că, în cursul anului 2012, în calitate de reprezentanţi ai unei societăţi comerciale cu sediul în Municipiul Oradea, nu ar fi înregistrat în evidenţa contabilă a societăţii diverse operaţiuni economice efectuate cu trei societăţi comerciale bihorene şi nu ar fi declarat organului fiscal competent veniturile obţinute în urma acestor operaţiuni economice. Totodată, cei doi sunt bănuiţi că ar fi înregistrat în evidenţele contabile ale societăţii diverse achiziţii fictive de mărfuri de la o societate comercială cu sediul în Judeţul Prahova. Prejudiciul total provocat bugetului de stat prin neplata impozitului pe profit este de aproximativ 100.000 lei. Poliţiştii continuă cercetările în cauză pentru documentarea întregii eventuale activităţi infracţionale a suspecţilor şi pentru recuperarea integrală a prejudiciului provocat bugetului consolidat al statului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!