Cererea UDMR de inscripţionare bilingvă a străzilor din municipiu a fost respinsă, ieri, în Legislativul local. De fapt, aleşii au fost de acord cu propunerea executivului de a respinge proiectul iniţiat de colegii maghiari, pe motivul că acesta ar fi ilegal.
UDMR-ul a cerut instcripţionarea bilingvă cu traducerea cuvintelor, nu doar cu adăugarea la finalul denumirii româneşti utca (strada) sau ter (piaţa).
Propunerea executivului a fost aprobată cu 15 voturi „pentru”: ale PNL, PSD şi ale democrat-liberalilor Vasile Petruţ şi Nicuşor Lepădatu. Împotriva respingerii au fost consilierii UDMR, mai puţin Fleisz Tiberiu, care s-a abţinut, motivând că problema trebuie tranşată la nivel naţional, unde UDMR-ul este la putere şi nu la Oradea.
Dezamăgită de rezultatul votului, viceprimarul Biro Rozalia pune sub semnul întrebării funcţionalitatea relaţiei politice cu liberalii. „De la un partener de coaliţie te puteai aştepta la altceva. Nu este adevărat că nu e legală cererea noastră. În comuna Crasna din Sălaj este aplicată şi a trecut de controlul de legalitate al Prefecturii. În Aleşd a fost aplicată fără să ajungă în Consiliul Local”, spune vicepriamarul.
Eelctoral?
Încercând să argumenteze că cererea UDMR este mai mult decât o manevră de campanie electorală, viceprimarul susţine că de la începutul acestui mandat a încercat să obţină de la colegii liberali traducerea tăbliţelor din oraş. „Noi am dorit să facem asta cu partenerul de coaliţie şi am tot aşteptat şi nu s-a pus în discuţie în Consiliul local. Acum am pus noi materialul în discuţie, şi executivul, care trebuie să facă raportul de specialitate, a argumentat împotrivă”, explică Biro Rozalia.
Vestea că acest subiect va ajunge pe masa consilierilor a motivat câţiva cetăţeni de rând să ia parte la şedinţă. „Maghiarii sunt obligaţi să vorbească limba statului. Ce urmează după inscripţionarea bilingvă? Să fim obligaţi să vorbim în maghiară?”, este părerea orădencei Aurica Doina Pop Dinu, care a şi părăsit sala
după vot. Cererea viceprimarului a fost însă aplaudată de Kristofi Kristof, reprezentant al Partidului Popular al Maghiarilor din Transilvania.
De reţinut că în şedinţa din această săptămână, Consiliul Judeţean a alocat Oradiei suma de 50.000 de lei noi pentru montarea de plăcuţe noi, bilingve. Care va fi soarta acestor bani, rămâne de văzut.
C.Gh.
Citiți principiile noastre de moderare aici!