Conform Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, „Absolvenţii învăţământului liceal primesc diploma de absolvire şi foaia matricolă, parte a portofoliului educaţional, care atestă finalizarea studiilor liceale şi care conferă dreptul de acces, în condiţiile legii, în învăţământul postliceal, precum şi dreptul de susţinere a examenului de bacalaureat”. Conform art. 17 alin. 2 din Legea 76/2002 modificată şi completată, sunt asimilaţi şomerilor şi absolvenţii instituţiilor de învăţământ, în vârstă de minim 16 ani, care într-o perioadă de 60 de zile de la absolvire nu au reuşit să se încadreze în muncă potrivit pregătirii profesionale.
„Aşadar, absolvenţii de liceu se vor înregistra la AJOFM Bihor în baza diplomei de absolvire (act care se eliberează la finalizarea studiilor) şi nu în baza diplomei de bacalaureat”, a specificat Dorel Drăghici, directorul executiv al AJOFM Bihor.
Servicii gratuite
După înregistrarea tinerilor absolvenţi atât din învăţământul liceal cât şi cel universitar, în baza de date a AJOFM Bihor, în termen de 60 de zile de la data absolvirii, aceştia vor beneficia de următoarele servicii gratuite: informarea, orientarea şi consilierea profesională în vederea găsirii unui loc de muncă; medierea între cererea şi oferta pe piaţa muncii; programe de formare profesională în meserii solicitate pe piaţa muncii; mobilitatea forţei de muncă în România sau în UE şi stabilirea şi plata, potrivit legii, a drepturilor de protecţie socială.
Citiți principiile noastre de moderare aici!