Librăria Humanitas din Oradea găzduieşte miercuri, 6 martie, de la ora 18:00, lansarea volumului ,,Despre Fertilitatea Erorilor”. Volumul, semnat de dr. Robert D. Reisz – profesor de ştiinţe politice la Universitatea de Vest, a apărut în decembrie 2018 la Editura Trei şi explică felul în care s-a dezvoltat universitatea.
Autorul, alături de profesorii orădeni Adrian Hatos şi Sergiu Băltăţescu, va explica de unde vin şi cum vin modelele organizaţionale actuale şi ce e bun şi ce e rău în universităţile româneşti. De asemenea, prin incursiuni istorice, şi chiar filosofice, cei autorul îi va conduce pe cei prezenţi prin diverse tipuri de universităţi din lume.
,,Cartea este una incitantă şi parcurge Europa şi America, trece mai scurt şi prin Japonia şi aruncă un ochi şi în Qatar, pentru a ne ajuta să înţelegem de ce sunt universităţile din România aşa cum sunt. Pe măsură ce ne adâncim în lectură descoperim personaje fascinante: spioni şi filosofi, topografi şi filantropi, kabbalişti şi militari. Şi, pe lângă toate acestea, vedem cum funcţionează împrumutul de modele în politica public, cum arată în amănunt imitaţia şi cât de multă inovaţie există cu adevărat în ea”,se arată în descrierea făcută cărţii de către reprezentanţii Editurii Trei.
Forme fără fond
Pe de altă parte, prof. univ. dr. Lazăr Vlăsceanu de la Fcaultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială din cadrul Universităţii Bucureşti a apreciat că dr. Robert Reisz are dreptate să susţină fertilitatea erorilor, pentru că propria demonstraţie îl aduce în faţa faimoasei expresii maioresciene a formelor fără fond: ,,orice formă imitată este reinventată, nu este pur şi simplu preluată şi plantată într-un sol neprimitor, ci este recontextualizată”.
Adică, adaptată lumii noi până în stadiul în care ajunge să-şi creeze propriul fond”, a explicat prof. Vlăsceanu.
Robert D. Reisz este profesor şi conducător de doctorate în ştiinţe politice la Universitatea de Vest din Timisoara. A lucrat la International Center for Higher Education and Research, Kassel (Germania), la Hungarian Institute for Education Research, Budapesta, la Institute for Higher Education Research, Wittenberg (Germania).
Cele mai recente volume ale lui sunt: ,,Carte de statistică. Reteţe încercate”(Tritonic, 2017) şi ,,Eseuri despre universităţi şi alte teme” (Institutul European, 2017).
Citiți principiile noastre de moderare aici!