Un cunoscut și apreciat sociolog și criminolog italian a lansat joi, la Facultatea de Științe Socio-Umane, „Bandele de stradă”, o operă curajoasă, fără granițe.
Cartea prezintă informații legate de noua generație și tendința unora dintre exponenții ei de organizare în grupuri cu potențial criminogen. Luca Vincenti, autorul ei, este nu doar sociolog și criminolog, ci și jurnalist. A scris pentru paginile de cultură ale unor publicații din Italia („L Adige” și „Il Matino”). El este, totodată, autorul studiului despre fenomenul hooligans în Italia – „Diari di una domenica ultra” și al romanului „Lucciola c e îl Sole e Verra l Estate”.
De altfel, Luca Vincenti este primul criminolog european care a reușit să descifreze codurile bandelor și să demonstreze că ele există în Europa.
Cărțile și cercetările socio-criminologice au stârnit interesul mass-media din Italia, dar și din România. Și orădenii s-au arătat interesați de subiectul cărții, întrucât Luca a vorbit la lansare despre sisteme de acces, mobilitate și recompensă/sancțiune legate de bandă, despre conflictele de bandă, credințele specifice pe care se bazează banda și aspectele religioase-ezoterice. Interesante au fost discuțiile despre activitățile și comunicarea de bandă, sau cele despre codurile și ierarhiile de bandă.
Participanții au rămas șocați să afle și că intrarea în unele bande se face printr-un botez, un ritual inițiatic. Toate informațiile sunt reale și au fost adunate de autor pe vremea când s-a inflitrat în bandele de cartier din Genova. În încercarea sa de a le descifra codurile și de a le urmări mișcările ori de a le lua interviuri, Luca și-a riscat viața și integritatea fizică.
Înjunghiat
„Când am încercat să ajung aproape de bande, am riscat. Vreau să zic că eu am greșit mult în situația respectivă pentru că, frustrat de rezultatul pe care nu reușeam să-l strâng, am avut o reacție prea directă şi am fost tăiat cu un cuțit, fiind rănit la braț și la pulpă. Eu filmam; îi înțeleg, din punctul lor de vedere eram agresiv”, a precizat Luca Vincenti.
Moderatorul evenimentului, prof. univ. dr. Adrian Hatos, directorul Școlii Doctorale de Sociologie din Oradea, a apreciat că dincolo de informația științifică valoroasă pe care o cuprinde, volumul promovează și cercetarea inter și transdisciplinară.
„Bandele de stradă” a fost interzisă în Italia timp de 15 ani.
Citiți principiile noastre de moderare aici!