Mai precis în Oradea, unde şi-a făcut studiile şi apoi s-a lansat în afaceri. Este vorba de omul de afaceri grec Spiridon Baltsavias, cel care în urmă cu patru ani a pus bazele echipei FC Hidişel împreună cu primarul Adrian Petroi. O echipă care a avut un parcurs frumos în Cupa României în acest an, devenind în paralel o forţă în Liga 4.
Când România şi Grecia îşi dispută un loc pentru Campionatul Mondial din Brazilia, este inevitabil să-i ceri părerea şi lui Spiros, cum este cunoscut în lumea fotbalului bihorean. „Inima mea este împărţită la acest baraj. Eu mi-am propus să merg anul viitor la Campionatul Mondial, aşa că una dintre echipele mele de suflet va fi acolo. Indiferent că va fi Grecia sau România. Sunt convins că va fi o dublă extrem de echilibrată decisă de micile detalii. Decisivi pot fi Samaras la greci, respectiv Marica la români. Atmosfera va fi incendiară şi la Pireu şi apoi la retur la Bucureşti”, afirmă Spiros, care este căsătorit cu o orădeancă şi împreună au o fetiţă de 3 ani.
Meciul tur Grecia – România este programat în această seară de la ora 21:45, în direct la România TV, în comentariul lui Emil Grădinescu şi Viorel Moldovan.
Citiți principiile noastre de moderare aici!